IKEA își redeschide magazinele din București. În ce condiții poți face cumpărături acolo

IKEA își redeschide magazinele din București. În ce condiții poți face cumpărături acolo

Andrada Popa

După aproape două luni de la închiderea temporară preventivă, magazinele IKEA România se vor redeschide vineri, 15 mai, în conformitate cu deciziile Guvernului României privind relaxarea măsurilor de restricție. Magazinele IKEA Băneasa și IKEA Pallady vor fi deschise de luni până duminică, în intervalul orar 10.00 – 21.00.

În conformitate cu recomandările autorităților și instituțiilor relevante, cumpărăturile în magazinele IKEA România vor fi organizate astfel încât să fie aplicate toate măsurile de siguranță recomandate, cum ar fi distanțarea fizică, purtarea echipamentului de protecție și dezinfectarea zilnică a spațiilor.

Suntem bucuroși să vedem că situația din regiune se îmbunătățește și că, după Zagreb și Belgrad, ne putem redeschide și magazinele din România. Le mulțumim tuturor angajaților noștri care și-au desfășurat activitatea având sarcini complet noi pentru a ne putea servi clienții într-o nouă manieră în această situație. Ținând cont de faptul că sănătatea și siguranța oamenilor reprezintă prioritatea noastră, ne dorim să redeschidem într-un mod responsabil, în care clienții și angajații noștri să se simtă în siguranță să cumpere și să lucreze. În acest sens, vom continua să aplicăm toate măsurile și recomandările de siguranță pe care le-am urmat în perioada de închidere temporară,“ a spus Violeta Neniță, IKEA Romania Market Manager.

Magazinul cu delicatese suedeze va fi operațional tot începând cu 15 mai, în timp ce restaurantele, Bistro-urile și locurile de joacă SMÅLAND dedicate copiilor rămân închise până la noi directive.

Clienții vor putea utiliza în continuare serviciul de livrare a produselor direct acasă, fără contact direct, dar și pe cel cu ridicare gratuită din IKEA Băneasa și Pallady a produselor comandate online. Centrele de colectare din Iași, Constanța, Timișoara și Cluj vor fi și ele deschise.

ikea romania se redeschide

Articolul urmator
S-a publicat lista cu rata de vaccinare din unitățile de învățământ. În ce condiții se vor reîncepe fizic cursurile
S-a publicat lista cu rata de vaccinare din unitățile de învățământ. În ce condiții se vor reîncepe fizic cursurile

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Din cauza acestei rețete au rămas magazinele fără brânză feta. Pastele care au cucerit internetul
    Din cauza acestei rețete au rămas magazinele fără brânză feta. Pastele care au cucerit internetul

    Când un TikTok devine viral, cerul este limita. Sau în cazul acesta, cuptorul! Aplicația aceasta a reușit să facă faimoase tendințe de frumusețe, cântece, poezii,...

    12 lucruri pe care NU le poti cumpara. Poti sa ai toti banii din lume ca nu te ajuta!
    12 lucruri pe care NU le poti cumpara. Poti sa ai toti banii din lume ca nu te ajuta!

    Lumea noastra pare sa fie din ce in ce mai obsedata de bani. Si, in timp ce se incearca intelegerea aceastei mentalitati, devine greu de acceptat. Da, banii sunt necesari pentru...

    „Mama nu ne-a iubit și nu ne-a mângâiat, niciodată”. În ce condiții greu de imaginat trăiesc cinci copii din Prahova
    „Mama nu ne-a iubit și nu ne-a mângâiat, niciodată”. În ce condiții greu de imaginat trăiesc cinci copii din Prahova

    Cinci copii din localitatea Tătaru, Prahova, trăiesc cu groaza în suflet că, în orice moment, autoritățile îi vor despărți. Abandonați de mamă și crescuți de o...

    12 activități pe care le poți face la plajă cu copilul
    12 activități pe care le poți face la plajă cu copilul

    Pentru cei mai mulți dintre noi, vacanța de vară nu ar avea parcă același farmec dacă nu am petrece și câteva zile la malul mării. De altfel, cei mici sunt oricând...

    Nu arunca apa în care au fiert cartofii! Iată ce poți face cu ea
    Nu arunca apa în care au fiert cartofii! Iată ce poți face cu ea

    Tu ce faci, de obicei, cu apa în care au fiert cartofii? O arunci sau o păstrezi? „Dar de ce aș păstra-o?”, probabil te întrebi acum. Ei bine, există o mulțime...

    Zodiile care își țin mereu promisiunile. Te poți baza pe ele oricând
    Zodiile care își țin mereu promisiunile. Te poți baza pe ele oricând

    Se spune că nu trebuie să faci promisiuni dacă știi că nu le poți îndeplini. Pentru unele persoane, cuvântul este foarte important, în timp ce pentru alțîi, nu...

    Sunt șoferiță de Uber și am pedepsit un bărbat care își înșela soția la mine în mașină. Poți să îmi spui Karma
    Sunt șoferiță de Uber și am pedepsit un bărbat care își înșela soția la mine în mașină. Poți să îmi spui Karma

    Dacă și tu te numeri printre persoanele care nu pot rămâne indiferente când văd înșelătorii și trădări, în mod cert vei fi de acord cu modul în care a...

    Iată de ce nu te poți ține de diete: greșeala pe care toată lumea o face
    Iată de ce nu te poți ține de diete: greșeala pe care toată lumea o face

    Faci asta după fiecare răsfăț sau exces culinar. Îți promiți că de mâine vei mânca sănătos și că vei renunta la dulciuri și la alimentele care îți plac,...

    © 2024 Qbebe