Ghid de ingrijire a nasului E-book gratuit

În sfârșit legea majorării alocației a fost votată. Când va intra în vigoare

Veste bună pentru copii și părinți!

UPDATE: Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat oficial duminică seara că majorarea alocațiilor copiilor intră în vigoare de azi, 1 Aprilie, iar plata loc efectivă se va efectua în luna mai: „De mâine (luni, 1 aprilie - n.r.) intră (în vigoare - n. r.) alocaţiile majorate pentru copii, dar se primesc în mai. Noile valori vor fi de de 150 lei, respectiv 300 de lei. Drepturile aferente lunii aprilie se plătesc din mai." Întârzierea s-a produs deoarece era nevoie ca Președintele României, Klaus Iohannis, să promulge Legea Bugetului de stat, care permite noile reglementări financiare. Acest lucru a avut loc în 15 martie 2019.

Legea conform căreia alocațiile copiilor vor fi majorate de la 1 Martie 2019 a fost votată în unanimitate luni, în cadul ședinței Senatului. Potrivit OUG 9/2019, copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și 2 ani vor primi câte 300 lei pe lună, sumă acordată până la 3 ani copiilor cu handicap, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani vor primi 150 de lei, iar copiii cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani vor primi 300 lei.

Carmen Hărău, senator PNL, și-a exprimat public nemulțumirea legată de întârzierea cu care se pune în aplicare ordonanța, în contextul în care președintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea Bugetului de stat pentru 2019 : "Puteaţi să acordaţi alocaţiile majorate de la 1 martie şi să regularizaţi sumele după adoptarea legii bugetului."

Suma prevăzută inițial în proiectul de buget pentru 2019 pentru plata alocațiilor a fost de 4,05 miliarde lei, dar pentru a finaliza amendamentul de majorare a alocațiilor pentru copii trebuie adusă o modificare Legii Bugetului, care stabilește bugetele pentru fiecare instituție în parte.

Sursa: evz.ro; romaniatv.net; 

 

 

 

Bani mai mulți pentru părinții care au copii peste 2 ani! Legea a intrat în vigoare

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Gradinita OBLIGATORIE. Invatamantul obligatoriu a fost extins la 16 ani! De cand intra in vigoare legea
    Gradinita OBLIGATORIE. Invatamantul obligatoriu a fost extins la 16 ani! De cand intra in vigoare legea

    Noua lege prin care se modifica Legea educatiei a fost promulgata marti, 2 aprilie 2019, de catre presedintele Klaus Iohannis.

    Când poți intra în concediu prenatal?
    Când poți intra în concediu prenatal?

    Concediul prenatal reprezintă un subiect de interes pentru toate viitoarele mămici, mai ales cu privire la data efectivă în care se începe calculul său, precum și cea...

    Procedura de urgență: se votează legea prin care părinții pot avea zile libere dacă se închid școlile
    Procedura de urgență: se votează legea prin care părinții pot avea zile libere dacă se închid școlile

    Școlile închise dau bătăi de cap părinților care se duc la lucru și nu au cu cine să-și lase copiii. Se pregătește o procedură de urgență prin care să se dea zile libere...

    6 lucruri pe care sa le faci cu familia la sfarsit de saptamana
    6 lucruri pe care sa le faci cu familia la sfarsit de saptamana

    Dupa o saptamana grea de lucru, abia astepti weekend-ul ca sa te relaxezi, sa te bucuri de cei dragi. Insa de multe ori stresul acumulat te face sa-ti mai pierzi din idei. Si astfel,...

    Bullying-ul, interzis prin legea educatiei. Evaluare psihologica pentru victime, dar si pentru agresori. Ce NU mai au voie elevii sa faca
    Bullying-ul, interzis prin legea educatiei. Evaluare psihologica pentru victime, dar si pentru agresori. Ce NU mai au voie elevii sa faca

    Bullying-ul a fost interzis in scoli, gratie modificarii Legii Educatiei nationale nr. 1/2011. Astfel, potrivit modificarilor, Legea educatiei defineste ca violenta psihologica-bullying...

    Ştiinţa confirmă: al doilea copil va fi un adult rebel certat cu legea
    Ştiinţa confirmă: al doilea copil va fi un adult rebel certat cu legea

    Un studiu american a ajuns la concluzia că al doilea născut este mai înclinat să fie adeptul unor comportamente indezirabile, inclusiv la maturitate. Iată explicaţia oamenilor de...

    Adelina Pestrițu, reguli stricte de ziua fiicei ei. La petrecere se intră numai cu anumite condiții
    Adelina Pestrițu, reguli stricte de ziua fiicei ei. La petrecere se intră numai cu anumite condiții

    Pe 3 august, Adelina Pestrițu și soțul ei, Virgil Șteblea, au organizat o petrecere cu ocazia aniversării fiicei lor, ce a împlinit 2 ani. Descoperă cum a fost atmosfera...

    © 2019 Qbebe