Părinții mei m-au împiedicat să mă căsătoresc cu prima mea iubire când aveam 18 ani. Acum am 78 de ani și sunt în sfârșit soția lui

Părinții mei m-au împiedicat să mă căsătoresc cu prima mea iubire când aveam 18 ani. Acum am 78 de ani și sunt în sfârșit soția lui
Andreea Guica - Redactor

S-au îndrăgostit când aveau 18 ani și și-au dorit să se căsătorească, însă părinții i-au împiedicat. Au reușit să-și îndeplinească visul abia la finalul vieții, după 60 de ani de când au fost despărțiți. O poveste impresionantă despre speranță, perseverență, dar mai ales, despre iubire.

În anul 1963, pe când aveau doar 18 ani, Len Allbrighton și Jeanette Steer, din Marea Britanie, și-au pus în plan să se căsătorească și să înceapă o nouă viață în Australia.

Din păcate, visul lor nu s-a îndeplinit la vremea respectivă, pentru că părinții lui Jeanette nu i-au dat voie să se căsătorească cu Len. Pe vremea aceea, dacă aveai sub 21 de ani, nu te puteai căsători fără acordul părinților. 

jeanette

De asemenea, părinții nu i-au dat voie să plece în Australia împreună cu iubitul său, așa că Len a plecat de unul singur, iar cei doi nu s-au mai văzut vreme de mai bine de 50 de ani.

În tot acest timp, fiecare s-a căsătorit și a avut familia sa - Len în Australia, iar Jeanette în Marea Britanie.

În 2015, căsnicia lui Len s-a încheiat, iar bărbatul a găsit acest prilej bun de a-i face o vizită fostei sale iubite din tinerețe. Nu știa dacă mai era în viață, însă își dorea să o vadă.

Voiam doar să știu că e în viață și că e bine. Nu m-am așteptat la nimic altceva”, povestește Len, pentru Daily Mail.

La vremea aceea, Jeanette încă era căsătorită cu soțul ei, cu care are doi copii. 

len

Aproape am leșinat când mi-am dat seama că se afla în pragul ușii mele. M-am bucurat mult să-l văd. M-am gândit la el des”, mărturisește Jeanette.

Cu toate acestea, nu s-a întâmplat nimic atunci. Cei doi doar s-au văzut, și-au dat o îmbrățișare și asta a fost tot. Doi ani mai târziu, soțul lui Jeanette a murit din cancer. La scurt timp după aceea, Len și Jeanette s-au reunit din nou, de data asta la inițiativa ei.

Femeia a reuit să-i găsească adresa fostului iubit și din acel punct, nu a durat mult până ce cei doi au devenit, din nou, un cuplu. 

Len a invitat-o pe Jeanette să locuiască cu el în Australia, așa cum o mai invitase cu mai bine de jumătate de secol în urmă. De data aceasta, nimeni nu le-a mai stat în cale.

Anul trecut, Len a întrebat-o pe Jeanett dacă vrea să-i fie soție, iar ea a spus „da”.

len si jeanette la nunta

Cei doi s-au căsătorit pe data de 11 februarie, la vârsta de 78, respectiv 79 de ani, sărbătorind într-o ceremonie restrânsă alături de copiii și nepoții lor. Una din fiicele lui Jeanette au condus-o la altar.

Viața alături de Len este pur și simplu fantastică. Nu cred că ar putea fi mai bună de atât”, mărturisește proaspăta soție. „Ne-am îndrăgostit din nou unul de celălalt. Când ne-am pus verighetele pe degete, m-am emoționat mult. Mă simt copleșit de dragostea pe care o simt pentru ea”, a mai spus Len, în încheiere.

Ce norocoși sunt Len și Jeanette că s-au regăsit, nu-i așa? Viața i-a răsplătit din plin și le-a dăruit cei mai frumoși ani, în încheierea ei. 

Dacă ți-a plăcut povestea, distribuie articolul și către cei dragi!

Au fost primul cuplu din lume cu sindromul Down care s-au căsătorit. Au trecut 28 de ani, dar se iubesc pe zi ce trece tot mai mult

Surse foto: dailymail.co.uk

Surse articol: dailymail.co.uk

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa
    © 2026 Qbebe