Incredibil! O familie cheltuie un salariu pe lună pe meditațiile celor 3 copii!

Incredibil! O familie cheltuie un salariu pe lună pe meditațiile celor 3 copii!

Bianca Geica - Redactor Senior

Meditațiile au devenit o necesitate pentru mulți elevi, în special pentru cei din anii terminali. Potrivit unui sondaj Salvați Copiii România realizat în 2022, aproape 60% dintre copii fac pregătire suplimentară la cel puțin o materie.

Iar meditațiile pot fi destul de costisitoare! O mămică a dezvăluit, pentru EuropaFM, că scoate din buzunar circa 2.500 de lei pe lună pentru meditațiile celor 3 copii ai săi, elevi în clasele a V-a, a VIII-a, respectiv a XII-a.

„Sunt Cornelia, am trei copii, toți trei merg la meditații. Unul este clasa a XII-a, care se pregătește și pentru facultate, unul este clasa a VIII-a care se pregătește pentru Evaluarea Națională și cel mic este clasa a V-a. Și cel mic face meditații doar la limba străină, doar la engleză”, a explicat femeia în emisiunea „Academia Europa FM”, realizată de profesorul de istorie Marcel Bartic.

fetita care scrie in caiet

„N-am făcut așa exact un calcul, dar pot să vă zic un pic cam cât plătim. Și am ambele variante, și variantă fiscalizată și nefiscalizată. Adică cu cel mare, pregătindu-se pentru o facultate, avem un profesor care ne-a înaintat un contract și îl plătim pe bază de factură. Îi plătim pentru o ședință 450 de lei, o ședință de trei ore. Face de două ori pe lună chestia asta. Pentru altă ședință, plătim 250 de lei la o altă materie, tot de două ori pe lună. Plus face pregătire pentru bacalaureat la matematică, unde plătește 70 de lei de patru ori pe lună.

Cu cea mijlocie – Matematică și Română – pe săptămână 130 de lei înmulțit cu patru, socotiți dumneavoastră. (…) Eu mă gândesc la părinții care nu își permit. Adică noi trăim la oraș, ne permitem, avem salarii, pot să zic că un salariu merge pe meditații”, a mai precizat aceasta.

Întrebată de moderator de ce consideră că ai săi copii au nevoie de pregătire suplimentară, femeia a răspuns că fiul cel mare se vrea să intre la o anumită facultate la care nu ar avea nicio șansă să intre dacă nu ar face meditații.

„Cel mare se pregătește pentru facultate, iar profesorii de la școală nu reușesc să pregătească la nivelul la care se cere la facultate. La admitere, clar nu ar avea nicio șansă dacă nu ar face meditație. În plus, nu zic că nu ar fi capabil să și învețe, este foarte capabil, este inteligent, dar totuși, pentru nivelul la care se solicită cunoștințele are nevoie de ajutor din partea unui profesor care să-l pregătească (să-i spună) „uite așa-i bine să te pregătești, așa este bine să abordezi problemele respective” – pentru asta am apelat la meditații, pentru pregătirea la facultate. Pentru Bacalaureat, când a intrat în clasa a IX-a i-am zis că nu o să-i dau nicio oră până în clasa a XI-a, dar totuși la Matematică a simțit nevoia. „Mama, am nevoie de pregătire la Matematică, fiindcă voi da Bacalaureat din Matematică” și atunci noi nu am refuzat chestia asta. Am zis că o să-l ajute”, a explicat femeia.

Fiica mijlocie, elevă în clasa a VIII-a, face meditații la matematică fiindcă nivelul la care se lucrează la clasă este peste nivelul de înțelegere al acesteia. Femeia spune că a încercat să discute cu profesorul și să îi ceară să se ocupe și de elevii care nu se descurcă atât de bine la materia sa, însă acesta a spus că nu este timp.

„Cea mijlocie, din păcate, este, pot să zic, praf la Matematică. Din clasele mici nu a făcut față. Are un alt nivel de înțelegere și are nevoie de susținere. Nivelul la care se lucrează la clasă, din punctul acesta de vedere, deși am solicitat expres profesorului să se ocupe și de copiii de nivel mai sub nota 6-7, mi s-a spus „nu, nu este timp, vă descurcați fiecare cum puteți acasă”. Și atunci eu ce să fac? Eu nu pot să îmi las copilul să se prezinte la Evaluare…

Sincer, sunt într-o situație în care eu, ca părinte, sunt disperată pentru că Matematica îi va tăia șansa de a ajunge, poate, într-un liceu unde își dorește. (La un) profil ceva uman/filologie sau științe sociale și din cauza Matematicii nu va ajunge și poate va ajunge la un liceu tehnologic, unde în întreaga țară la liceele tehnologice se intră cu medii mici, dar totuși se dă Bacalaureatul din Matematică. Copiii aceștia nu au nicio șansă, care au doar această latură umană dezvoltată. Da, din cauza matematicii.

Este absolut necesar să se discute acest subiect la nivel național și noi ca părinți, eu îmi permit, dar eu mă gândesc la miile de părinți sau sutele de mii de părinți din țara asta care nu își permit. Ce fac copiii de la țară? Ce fac părinții de la țară, ce fac părinții care nu-și permit?”, a mai spus mama celor trei copii.

Citește și:

Surse foto: Freepik

Surse articol: europafm.ro, edupedu.ro, salvaticopiii.ro

Articolul urmator
Ce familie frumoasă are Andreea Bănică! Artista se mândrește cu cei doi copii ai săi, care îi seamănă perfect!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Soțul meu vrea o zi liberă de la viața de familie pentru că are un salariu mai mare ca al meu
    Soțul meu vrea o zi liberă de la viața de familie pentru că are un salariu mai mare ca al meu

    A fi părinte este un job cu normă întreagă, indiferent că ești o mamă casnică sau că lucrezi 50 de ore pe săptămână. Oricât de mult ți-ai dori, uneori, să...

    O mamă a avut parte de șocul vieții când și-a dat seama câți bani cheltuie pe an pentru cei trei copii ai ei
    O mamă a avut parte de șocul vieții când și-a dat seama câți bani cheltuie pe an pentru cei trei copii ai ei

    Ai calculat vreodată câți bani cheltui pentru copilul tău? O mamă de peste Ocean a șocat internetul atunci când a dezvăluit câți bani cheltuie într-un an...

    O familie cu doi copii poate duce un trai decent la oraș cu 4200 lei pe lună. Asta spun autoritățile. Care este însă realitatea?
    O familie cu doi copii poate duce un trai decent la oraș cu 4200 lei pe lună. Asta spun autoritățile. Care este însă realitatea?

    Anul trecut, specialiștii din cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții au calculat că o familie ce trăiește în mediul urban și care are doi copii ar putea duce un...

    Ministrul Educației: „Să lăsăm ipocrizia. Meditațiile sunt un lucru bun. Foarte bun”. Cum explică această declarație
    Ministrul Educației: „Să lăsăm ipocrizia. Meditațiile sunt un lucru bun. Foarte bun”. Cum explică această declarație

    Îi ajută sau nu meditațiile pe copiii noștri? Oare câți dintre noi nu am făcut, în perioada liceului , meditații la cel puțîn o materie? Chiar și în...

    Și-au pierdut părinții într-un accident. Povestea celor 7 frați orfani care și-au găsit o nouă familie pe Facebook
    Și-au pierdut părinții într-un accident. Povestea celor 7 frați orfani care și-au găsit o nouă familie pe Facebook

    După ce părinții lor au decedat într-un accident de mașină, șapte frați din SUA s-au bucurat de o nouă șansă: au ajuns să aibă din nou parte de dragostea unei familii....

    Câștiga 1.200 lei ca profesoară în România, iar în Danemarca primul ei salariu a fost de 2000 de euro, ca femeie de serviciu
    Câștiga 1.200 lei ca profesoară în România, iar în Danemarca primul ei salariu a fost de 2000 de euro, ca femeie de serviciu

    Pentru a încerca să le asigure o viață mai bună celor dragi, din ce în ce mai mulți români au plecat să lucreze în străinătate în ultimii ani. Printre...

    Iubitul meu îmi cere bani pentru că mama lui îi cheltuie tot salariul. Cum să-i spun că nu mai vreau să-i dau bani?
    Iubitul meu îmi cere bani pentru că mama lui îi cheltuie tot salariul. Cum să-i spun că nu mai vreau să-i dau bani?

    O femeie de peste granițe povestește, într-o postare pe Reddit, cum a ajuns să plătească indirect facturile și cheltuielile mamei iubitului ei. Ea spune că totul a început...

    Vine Luna Roz! Cum ne va afecta prima lună plină din această primăvară
    Vine Luna Roz! Cum ne va afecta prima lună plină din această primăvară

    Spre finalul acestei săptămâni, sâmbătă, pe 16 aprilie, prima lună plină a acestei primăveri, Luna Roz, va fi vizibilă. Întrucât stă sub semnul Balanței, ea...

    © 2024 Qbebe