Mâine, pe 5 iunie, de Ziua Învățătorului, elevii nu vor face cursuri, dar vor merge la școală
Conform calendarului pentru anul școlar 2018-2019 elevii vor avea liber de la cursuri în data de 5 iunie, dar vor merge cu toate acestea la școală. Calendarul aprobat de Ministerul Educației marchează ziua de 5 iunie ca fiind o zi specială în care atât elevii cât și profesorii se vor prezenta în sălile de curs, dar vor realiza alte activități, specifice.
Ziua de 5 iunie a fost marcată drept „Ziua Învățătorului" și poartă semnificația zilei de naștere a dascălului Gheorghe Lazăr - întemeietorul învățământului românesc modern.
Școlile care au prevăzută în contractul colectiv de muncă această zi ca fiind liberă, nu vor fi nevoite să desfășoare activități specifice. Mai exact, în județul Prahova școlile vor fi închise în vreme ce în București copiii vor fi așteptați la clase.
Potrivit lui Adrian Horvat (inspector la Inspectoratul școlar al Municipiului București) în școlile din Capitală "se vor face activități prin care va fi celebrată Ziua învățătorului. Asta înseamnă că nu se fac ore obișnuite, dar copiii vin la școală. Așa este stipulat în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură."
Ziua de 5 iunie este serbată încă din anul 2007, atunci când s-a adoptat proiectul de lege privind instituirea Zilei Învățătorului.
Surse: a1.ro, hotnews.ro, edupedu.ro