Campioană la 17 ani? DA, se poate! Daria Silișteanu a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de tineret de la Dakar
O adolescentă de numai 17 ani a reușit să impresioneze lumea sportului prin rezultatele sale. Daria Silișteanu a muncit pentru performanță încă din copilărie, a câștigat medalii la competiții internaționale și a depășit recorduri naționale. Tânăra înotătoare se bucură de una dintre cele mai importante realizări ale carierei sale, obținută într-o probă care nici măcar nu este preferata ei.
Daria-Măriuca Silișteanu a cucerit medalia de argint la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar, Senegal, pe 1 noiembrie 2026. Aceasta este și prima medalie câștigată de delegația României în cadrul competiției.
Sportiva legitimată la CSM Constanța este antrenată de Andrei Pinticanu și mai are de susținut două probe la această ediție a Jocurilor Olimpice.
Daria Silișteanu a urcat pe podium după o finală spectaculoasă
Adolescenta a încheiat proba feminină de 100 de metri fluture în 1 minut și 31 de sutimi, după ce în calificări obținuse al patrulea timp, de 1 minut, 2 secunde și 14 sutimi. Astfel, și-a îmbunătățit performanța cu aproape două secunde și a obținut medalia de argint la Jocurile Olimpice de Tineret.
Medalia de aur a fost câștigată de Serafima Fokina, din Rusia, care a terminat cursa în 59,81 de secunde. Pe a treia treaptă a podiumului a urcat brazilianca Ana Julia Aguiar Amaral, cu timpul de 1 minut și 49 de sutimi. Înotătoarea noastră a fost despărțită de primul loc de numai o jumătate de secundă.
La scurt timp după încheierea finalei, sportiva a vorbit despre rezultatul obținut, într-o declarație transmisă de Comitetul Olimpic și Sportiv Român:
„Sunt foarte bucuroasă că am câștigat argintul la 100 m fluture, mai ales că nu este proba mea favorită. În adâncul sufletului mă gândeam că am șanse să urc pe podium, pentru că aveam timpi buni la antrenamente.
O finală este însă ceva special și nicio cursă nu seamănă cu alta. Acum sunt fericită de medalie, dar sunt și conștientă că trebuie să rămân concentrată. Urmează două probe de foc, la 50 m spate și 100 m spate”.
„La plecare i-am promis că o să câștig cel puțin o medalie”
După cursă, adolescenta a avut parte de o surpriză din partea secretarului general al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, George Boroi. Acesta a organizat un apel video cu Mihai Covaliu, președintele COSR, care a felicitat-o pentru performanță.
„Am fost mirată, dar m-am bucurat că m-am întâlnit cu domnul președinte pe videocall. Cel mai tare este că am putut să mă țin de cuvânt. La plecare i-am promis că o să câștig cel puțin o medalie și iată că am reușit. Bineînțeles că îmi doresc ca această medalie să fie doar începutul”, a mărturisit Daria Silișteanu.
După festivitatea de premiere, tânăra și antrenorul ei au fost întâmpinați cu aplauze de ceilalți membri ai delegației României în Satul Olimpic. Colegii le-au pregătit baloane tricolore și i-au felicitat pentru rezultatul obținut.
Printre persoanele care au felicitat-o s-a numărat și Camelia Potec, campioană olimpică și președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.
„Argint la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar 2026. Felicitări, Daria! Felicitări, Andrei!”, a scris Camelia Potec pe Instagram.
Au crescut un campion olimpic! Cine sunt părinții lui David Popovici
Cine este Daria Silișteanu? La 17 ani, a depășit un record deținut de Diana Mocanu
Daria-Măriuca Silișteanu s-a născut pe 10 martie 2009, la Fălticeni, județul Suceava. Tânăra a început înotul la ACS „Nada Florilor” Fălticeni. Din ianuarie 2023, și-a continuat pregătirea la Academia de Înot CS Dinamo București. În prezent, reprezintă CSM Constanța.

Unul dintre rezultatele importante ale carierei sale a fost obținut în august 2025, la Campionatele Mondiale de Înot pentru Juniori de la Otopeni. Atunci a câștigat argintul la 100 de metri spate, cu timpul de 1 minut și 2 sutimi, stabilind un nou record național.
Performanța anterioară, de 1 minut și 21 de sutimi, îi aparținea Dianei Mocanu și data din 18 septembrie 2000, de la Jocurile Olimpice de la Sydney.
În iulie 2026, la Campionatele Europene de Juniori de la München, Germania, înotătoarea a cucerit aurul la 50 de metri spate, obținând timpul de 27,94 de secunde, un nou record național de senioare. La aceeași competiție a obținut medalia de argint la 100 de metri spate.
La Dakar, Daria Silișteanu este înscrisă la 100 de metri spate, pe 3 noiembrie, și la 50 de metri spate, pe 5 noiembrie. Jocurile Olimpice de Tineret se desfășoară între 31 octombrie și 13 noiembrie 2026. Este prima ediție a unei competiții olimpice organizate pe continentul african. România participă cu 16 sportivi, la zece discipline.
La numai 17 ani, Daria Silișteanu are deja în palmares medalii europene, un argint mondial la juniori și o medalie la Jocurile Olimpice de Tineret. Performanța de la Dakar este deosebită, iar sportiva mai are două ocazii să urce pe podium înainte de încheierea competiției.
Surse foto: facebook.com, facebook.com, facebook.com
Surse articol: divahair.ro, gsp.ro, gsp.ro