Manute Creative
SOiL Aromoterapie autentică
Ai grija de burtica micutului tau

Mama eroină! O pisicuță s-a aruncat în flăcări pentru a-și salva puii

Iubirea de mamă nu are limite. Și acest adevăr ne-a fost demonstrat de o pisicuță care nu a stat deloc pe gânduri când hambarul în care își adăpostea puii a luat foc. Mămica și-a salvat doar unul dintre pui, suferind arsuri grave, iar sacrificiul ei a devenit o lecție de viață pentru oamenii de peste tot din lume. 

Când devii mamă capeți un instinct puternic pe care nu credeai că îl vei putea resimți la un nivel atât de intens: protejarea copilului tău. Instinctul acesta matern este la fel de incredibil și la animale, iar o mamă pisicuță din Canada este dovada vie. 

Pisica a fost primită la o fermă din Edmonton, Canada, fiind semi-ferală și foarte curând hambarul a devenit casa ei. Când hambarul a luat foc, pisoii ei mâncau înăuntru iar mama lor nu a ezitat să intre în flăcări să îi salveze. Felina a intrat de mai multe ori în hambar în căutarea micuților ei, însă, din păcate, nu a reușit să salveze decât unul. Un pisoiaș micuț, negru cu lăbuțe albe, a scăpat fără nicio arsură. Mama lui, însă, a suferit arsuri grave pe urechi, lăbuțe și pe burtă. Din cauza inhalării de fum, mămică eroină are și probleme respiratorii.

Citește și: Cum a salvat o pisică viața unei fetițe care se sufoca în somn

mama pisicuta cu puiul ei

Din păcate, stăpânii pisicii, nu și-au permis tratamentul pisicii, așa că au apelat la ajutorul unui adăpost de animale, Furget Me Not Animal Rescue. Deși centrul care salvează animăluțe era la capacitate maximă, a acceptat imediat să îi ofere ajutor mămicii.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Furget Me Not Animal Rescue (@furgetmenotyeg)

Nu va fi o recuperare ușoară pentru aceasta. A fost imediat tratată pentru durerea îngrozitoare prin care trecea, i-au fost făcute radiografii pentru a examina nivelul de intoxicare cu fum, i-au fost date antibiotice și sedată pentru a-i fi tratate arsurile grave. Urmează săptămâni de tratament, iar centrul speră ca mămică eroină împreună cu puiul ei să rămână împreună și să își găsească o familie iubitoare. 

Citește și: Pisica-eroina: A salvat un copil din coltii unui caine agresiv

Surse: DailyPaws.com, Newsweek, People
Efectele pandemiei: o mamă și-a aruncat cei cinci copii în râu pentru că a rămas fără mâncare

Surse foto: @furgetmenotyeg

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O mamă din Botoșani s-a aruncat în flăcări pentru a-și salva băiețelul de 4 ani
    O mamă din Botoșani s-a aruncat în flăcări pentru a-și salva băiețelul de 4 ani

    Disperată să își salveze copilul de 4 ani din casa cuprinsă de flăcări, o mamă din Flămânzi, județul Botoșani, s-a aruncat în focul care îi mistuia casa....

    Eroi printre noi: o mamă s-a aruncat în fața mașinii pentru a-și salva copilul și soțul
    Eroi printre noi: o mamă s-a aruncat în fața mașinii pentru a-și salva copilul și soțul

    Anastasia Lyakhanova (26 de ani) își ducea vineri băiețelul de doi ani la creșă în regiunea din vestul Rusiei, Nizhny Novgorod, când un incident le-a schimbat viața...

    Imaginea zilei: o mamă-pisicuță își duce puiul bolnav la spital pentru a cere ajutor medicilor
    Imaginea zilei: o mamă-pisicuță își duce puiul bolnav la spital pentru a cere ajutor medicilor

    Dragostea de mamă trece peste orice obstacol, iar când puiul ei este în pericol, este capabilă de orice. Povestea unei pisicuțe care ajunge la camera de gardă a unui spital...

    I s-a spus că va naște 7 copii, dar a adus pe lume 9. Faceți cunoștință cu mama eroină
    I s-a spus că va naște 7 copii, dar a adus pe lume 9. Faceți cunoștință cu mama eroină

    O femeie a născut 9 copii perfect sănătoși, spre surprinderea medicilor! Deși se aștepta să aducă pe lume 7 copii, proaspătă mămică a avut parte de surpriză vieții sale...

    5 lecții care pot salva viața copilului tău
    5 lecții care pot salva viața copilului tău

    Asupra copiilor noștri este exercitată în mod constant presiunea de a dezvolta aptitudinile necesare adaptării la această lume care se află în continuă schimbare....

    Vrei să iei o pisicuță copilului? Iată idei de nume pentru simpaticele animăluțe
    Vrei să iei o pisicuță copilului? Iată idei de nume pentru simpaticele animăluțe

    Dacă ai cedat în sfârșit lacrimilor copilului tău și ai decis să-i iei pisicuța mult visată, cel mai probabil următorul pas va fi să-i găsești un nume potrivit....

    Magda Vasiliu s-a mutat în altă țară pentru a-și salva fiul! Copilul a împlinit 11 ani
    Magda Vasiliu s-a mutat în altă țară pentru a-și salva fiul! Copilul a împlinit 11 ani

    Una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de televiziune de la noi a trecut printr-o grea încercare când băiețelul ei a fost diagnosticat, în urmă cu câțiva...

    © 2021 Qbebe