Mămici, ce facem cu anxietatea de separare de puii noștri?

Indiferent cât de extrovertiți sunt unii copii, cât de dornici sunt să comunice cu alte persoane, anxietatea de separare apare mai ales în primii ani de viață. Când copilul începe școala sau grădinița sau orice altă activitate care implică separarea de mamă ori de îngrijitorul său principal, apare frica, teama, starea de neliniște. De regulă anxietatea de separare se manifestă prin plâns sau prin refuzul separării de părinte.

Psihologul John Bowlby descoperea în anii 1950 faptul că bebelușii și copiii mici tânjesc după mama lor, au nevoie de îngrijirea ei până la vârsta de 6 ani, deoarece abia atunci intervine un oarecare detașament. Teoria pe care a formulat-o în acea vreme este cât se poate de adevărată și de actualitate.

Conform teoriei, micuții se nasc cu o dorință înnăscută de a dezvolta atașamente față de cea/ cel care îi îngrijesc. Atașamentul de mamă este un instinct de supraviețuire care se manifestă din fragedă pruncie, conform experților și terapeuților. Aceste informații sunt foarte importante pentru a înțelege comportamentele copiilor în anumite momente.

Cu siguranță separarea de copii este un sentiment care înspăimântă și pe mulți dintre părinți. Adulții trebuie să facă față la un moment dat plânsetelor, țipetelor copiilor care se tem că rămân fără mămica lor, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp.

Terapeut și mamă a trei copii, Jess, pe care o putem găsi pe Instagram sub numele Nurtured First oferă părinților o tehnică simplă pentru atenua anxietatea de separare, care s-a dovedit a fi foarte eficientă. Practic ea îndeamnă părinții să deseneze atât pe mâna lor, cât și pe mâna copiilor, o inimioară.

„Ești mare, pune-ți ghiozdanul în spate și mergi la școală!”.

Terapeuta determină părinții să se transpună în situația în care ar trebui să meargă la școală pentru prima dată. Și le oferă două opțiuni diferite: „Imaginați-vă că sunteți un copil care trebuie să meargă pentru prima dată la școală. Cu siguranță nu veți dori să mergeți. Le spuneți părinților că este prea greu și că vreți să stați acasă”, a scris terapeuta în postarea ei pe Instagram.

„Opțiunea 1: părinții spun că nu aveți de ales și trebuie să mergeți la școală. Așa că vă urcați în autobuz și trebuie să vă comportați ca un „copil mare”. Dar nu vreți să fiți un„ copil mare”, ci să stați întotdeauna în confortul brațelor părinților. Încă nu sunteți pregătit să vă maturizați… să creșteți.

În plus, dacă profesorul nu este drăguț? Și ce se vor face părinții cu casa goală? În loc să valideze sentimentele copiilor, părinții le spun: „ești mare, pune-ți ghiozdanul în spate și mergi la școală!”.

Acesta este un scenariu probabil familiar pentru mulți dintre cei care au deja copii. Pentru că așa au fost crescuți la rândul lor, o astfel de reacție ar avea sens.

Anxietatea de separare: diferente intre copii in functie de varsta

O inimioară desenată pe mânuță va opri copilul din plâns?

Ce-ar fi să vedem și opțiunea 2? Într-un alt scenariu, avem opțiunea 2: „le spuneți părinților că nu vreți să mergeți în autobuz și ei rămân calmi. Spun chiar: „Știu că nu vrei să mergi la școală, că vrei să stai acasă cu mine… Are sens! Acasă te simți în siguranță. Dar vrei să știi ceva? sentimentul de siguranță pe care îl ai acasă cu mine, îl poți lua și cu tine la școală. Hai să îți arăt cum..”

În acel moment mama îți desenează o inimă pe mânuță. Pe măsură ce trasează liniile curbate ale inimii îți spune că indiferent unde te duci, ea va avea întotdeauna grijă de tine și vei fi în sufletul ei. Apoi desenează o inimă pe propria ei în mână și va spune că se va uita toată ziua la inimioară și își va aduce aminte de tine”, a scris Jess în continuarea postării ei pe Instagram.

Parcă acest scenariu este mult mai empatic, mai delicat, mai potrivit pentru o generație de părinți care tânjesc după o conexiune cu proprii lor copii.

Oare aceasta să fie soluția pentru a scăpa de anxietatea de separare? Oare copiii se liniștesc după ce privesc inimioara desenată de mămica lor pe mânuță?