Medicii au externat-o, spunând părinților ca e doar o migrenă. Fetița de 7 ani a murit a doua zi acasă

Medicii au externat-o, spunând părinților ca e doar o migrenă. Fetița de 7 ani a murit a doua zi acasă

Andrada Popa

O copilă de numai 7 ani s-a stins din viață, după ce medicii au considerat că suferă de o simplă migrenă și au externat-o din spital.

Theia Mckie era o fetiță de 7 ani din Scoția. Aceasta era internată la unitatea sanitară Dumfries din Scoția, când medicii au decis că suferă de o simplă migrenă și au externat-o. Ajunsă acasă starea ei s-a înrăutățit și a doua zi copila a murit în chinuri, țipând și vomitând, așa cum a declarat mama ei. 

Pur și simplu nu avem cuvinte. Astăzi, prințesa noastră frumoasă, amuzantă și inteligentă ne-a fost luată prea devreme. Suntem pierduți dincolo de orice înțelegere. Theia draga mea, 7 ani cu tine nu vor fi niciodată de ajuns pentru mami și tati. Vom fi veșnic recunoscători... fiecare ne arată cât de iubită și specială a fost fata noastră. Familiile noastre pot găsi doar puțin confort în faptul că noi știam, ea știa cât de iubită și specială era și că a avut cei mai buni șapte ani pe care i-am fi putut oferi”, a scris Tracey, mama fetei pe contul de Social Media. 

Părinții copilei nu doresc să depună plângere împotriva medicilor, iar trupul fetei încă nu a fost supus autopsiei. Aceștia cred că dacă ea a murit din cauza faptului că a primit un diagnostic greșit, cu siguranță că medicii vinovați vor fi scoși la răspundere, după ce se vor face cercetările necesare. 

Citește și:

Surse: TheTimes.co.uk,  Mirror.co.uk

 

 

Articolul urmator
Un copil de 10 ani a murit după ce a plâns timp de 10 ore, fără oprire. Ce au descoperit medicii
Un copil de 10 ani a murit după ce a plâns timp de 10 ore, fără oprire. Ce au descoperit medicii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Soția mea a murit în ziua de Crăciun, după ce l-a născut pe fiul nostru. După 10 ani a apărut un străin la ușa mea spunând că el este tatăl fiului meu
    Soția mea a murit în ziua de Crăciun, după ce l-a născut pe fiul nostru. După 10 ani a apărut un străin la ușa mea spunând că el este tatăl fiului meu

    Crăciunul nu mai înseamnă pentru mine lumini, cadouri sau mese pline. Este o dată fixă, apăsătoare, o zi care se repetă în tăcere de zece ani. Este ziua în care...

    Migrena oculară: cauze, simptome și tratament
    Migrena oculară: cauze, simptome și tratament

    Migrena oculară este o afecțiune neurologică manifestată prin tulburări vizuale temporare care afectează unul sau ambii ochi.

    Fiul meu de 15 ani a croșetat 17 căciulițe pentru bebelușii născuți prematur. Soacra mea le-a ars spunând că băieții nu trebuie să croșeteze
    Fiul meu de 15 ani a croșetat 17 căciulițe pentru bebelușii născuți prematur. Soacra mea le-a ars spunând că băieții nu trebuie să croșeteze

    Durerea unui copil poate schimba un om, dar uneori și răutatea unui adult poate zgudui o întreagă comunitate. Povestea pe care o spun nu este doar despre pierdere sau nedreptate, ci...

    Fetița mea a fost diagnosticată (GREȘIT) cu Hepatita C la doar 2 ani
    Fetița mea a fost diagnosticată (GREȘIT) cu Hepatita C la doar 2 ani

    Ce faci când la analizele de rutină ale copilului primești un diagnostic crunt? Plângi, te ridici și le repeți de câte ori este nevoie!

    Cum a fost o fetiță de doar doi ani diagnosticată cu alopecie
    Cum a fost o fetiță de doar doi ani diagnosticată cu alopecie

    Elle, o fetiță de peste hotare, a fost diagnosticată cu alopecie la vârsta de 2 ani. Mămica lui Elle a observat că sprâncenele micuței sunt din ce în ce mai subțiri....

    Fetița mea de 5 ani m-a întrebat de ce o vizitează „domnul Tom" doar când doarme. Ce-am aflat după ce am urmărit camera de supraveghere
    Fetița mea de 5 ani m-a întrebat de ce o vizitează „domnul Tom" doar când doarme. Ce-am aflat după ce am urmărit camera de supraveghere

    Nu am crezut niciodată că o propoziție spusă la micul dejun îmi poate schimba viața. Era o dimineață obișnuită, cu lapte vărsat pe masă și cereale împrăștiate peste...

    Fetița cu cea mai rară boală din lume! Medicii nu i-au putut da un diagnostic
    Fetița cu cea mai rară boală din lume! Medicii nu i-au putut da un diagnostic

    Isla Kilpatrick-Screaton, o fetiță din Marea Britanie, este singurul pacient din lume cu boala lui „Benjamin Button”. Denumirea acestei boli extrem de rare este dată din...

    O femeie din Piatra Neamț a murit după ce a născut acasă cu o moașă pe care a găsit-o pe Facebook
    O femeie din Piatra Neamț a murit după ce a născut acasă cu o moașă pe care a găsit-o pe Facebook

    Tragedie în Piatra Neamț: o femeie în vârstă de 42 de ani a decedat din cauză că a născut acasă, cu o moașă pe care a găsit-o pe Facebook. Medicii se folosesc de...

    © 2026 Qbebe