Contributors
Manute Creative

Millie Bobby Brown numită cel mai tânăr Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF

Actrița din Stranger Things este numită Ambasador UNICEF de Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, când copiii din lumea întreagă își unesc forțele pentru respectarea drepturilor lor și "preiau" roluri importante în guvern, divertisment și în mediul de afaceri

Actrița nominalizată la premiile Emmy, Millie Bobby Brown este cel mai nou Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF. Evenimentul - organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului la sediul Națiunilor Unite și al Empire State Building din New York- o aduce în prim plan pe vedeta de 14 ani, cel mai tânăr Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF.

"Să devin Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF este un vis devenit realitate", a spus Brown. "Este o imensă onoare să mă pot alătura listei impresionate de personalități care au susținut UNICEF de-a lungul timpului. Aștept cu nerăbdare să întâlnesc cât mai mulți copii și tineri, să le ascult poveștile și să vorbesc în numele lor."

unicef

În rolul său de Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF, actrița britanică din serialul Stranger Things își va folosi platforma internațională pentru a sensibiliza publicul cu privire la drepturile copilului și aspecte care îi afectează pe tineri, precum lipsa educației, locuri sigure pentru a se juca și învăța și impactul pe care îl au violența, bullyingul și sărăcia asupra lor. Actrița susține activitatea UNICEF încă din 2016, când a găzduit evenimentul care celebra a 70-a aniversare a organizației la sediul Națiunilor Unite, iar anul trecut a promovat evenimentul de inaugurare al Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului pentru UNICEF. Millie se alătură unei liste de Ambasadori ai Bunăvoinței pentru UNICEF care îi include pe: Muzoon Almellehan, David Beckham, Orlando Bloom, Jackie Chan, Priyanka Chopra, Danny Glover, Ricky Martin, Leo Messi, Liam Neeson, Shakira și Lilly Singh.

"Ma bucur să o primesc pe Millie în familia UNICEF, cu atât mai mult cu cât Ziua Internațională a Copilului este o zi care evidențiază cât de important este să ascultam părerile copiilor și tinerilor", a spus Directorul Executiv UNICEF Henrietta Fore. "Copiii pledează cel mai bine pentru cauza lor. Sunt convinsă că Millie se va implica cu multă pasiune și dăruireîn promovarea drepturilor copiilor și a tinerilor."

Ziua Internațională a Drepturilor Copilului - sărbătorită pe 20 noiembrie - este o zia acțiunilor "pentru copii, de către copii", prin care se atrage atenția asupra situației în care se aflămilioanele de copiii neșcolarizați, lipsiți de protecție și forțați să își părasească țara sau orașul în care locuiesc. De asemenea este o zi dedicată strângerii de fonduri pentru susținerea acestora. UNICEF invită publicul larg să completeze online o petiție internaționalăprin care solicită liderilor lumii să își reînnoiască angajamentul în asigurarea respectării drepturilor fiecărui copil în prezent, dar și pentru următoarele generații, astfel încât fiecare copil să meargă la școală, să fie protejat și să se poată dezvolta la potențialul maxim.

Totodată, UNICEF le cere susținătorilor săi să se solidarizeze cu cei mai dezavantajați și mai vulnerabili copii, contribuind cu toții la „colorarea planetei în albastru" - purtând sau arborând ceva albastru la școală, pe stradă sau pe rețelele de socializare, în sălile de ședință sau pe terenul de sport în data de 20 noiembrie. Pentru a da start acțiunii, săptămâna trecută, actrița Millie Bobbie Brown a apărut într-un videoclip scurt în care le cerea susținătorilor să poarte albastru -#GoBlue- în semn de sprijin pentru respectarea drepturilor copilului: http://bit.ly/VideoZiuaInternationalaaDrepturilorCopilului.

Pentru a sărbători acest eveniment anual, celebrități și personalități din lumea divertismentului, reprezentanți ai guvernelor, sportivi și oameni de afaceri îșiunesceforturile pentru a susține drepturile copiilor, iar aceștia vor prelua roluri cheie, pentru a pune în evidență aspectele cele mai importante pentru ei.

unicef

• Clădiri emblematice vor fi luminate în albastru, inclusiv Clădirea Operei din Sydney (Sydney Opera House) din Australia, Centrul Național de Natație din Beijing, Cubul de Apă (Beijing National Aquatics Center, Water Cube) din China, situl Petra din Iordania și The Empire State Building din America.

• În mai multe țări, copiii vor prelua conducerea parlamentelor din: Muntenegru,Peru,Tonga, Suriname și Zambia. Prim ministrul Irlandei - (Taoiseach of Ireland) Leo Varadkar, va participa într-o campanie ‘Kids Takeover' în biroul său.

• La Bruxelles, delegați ai tinerilor vor prelua Parlamentul European și le vor vorbi liderilor europeni despre "Europa pe care și-o doresc copiii" ("Europe Kids Want.")

• În Burkina Faso, tinerii din Africa de Vest și Africa Centrală vor lua parte la sesiunile de comunicare „Africa Dialogues" pentru a le vorbi decidenților despre Africa pe care și-o doresc, „Africa We Want'.

• În India, Ambasadorul Bunăvoinței pentru UNICEF, Sachin Tendulkar va juca fotbal cu copiii, iar publicul va fi încurajat să poarte sau să realizeze ceva albastru. În plus, copiii vor prelua postul de televiziune național, Doordarshan și vor oferi premii membrilor parlamentului care abordează aspecte legate de drepturile copilului în Parlament.

• În China, Laos, Liban, Nigeria, Oman, Tanzania, Statele Unite și alte locuri, copii vor prelua redacțiile de știri pentru a vorbi despre aspectele care contează pentru ei.

• În Olanda, peste 30 de copii vor avea șansa de a ocupa funcțiile la care visează, de la conducerea unei echipe de fotbal până la a lucra la cel mai popular serial din Olanda: Goede Tijden, Slechte Tijden.

• Peste 50 de organizații din întreaga lumea le vor acorda roluri copiilor sau îi vor susține pe copii, printre care: FC Barcelona, Beko, All Blacks, Qantas și Amadeus. Sediul Johnson & Johnson va fi preluat de copii pentru a anunța alocarea sumei de 10 milioane de dolari în vederea susținerii programelor de sănătate ale UNICEF. LEGO Group și LEGO Foundation vor găzdui o serie de evenimente "Construim Schimbarea" („Build the Change") în întreaga lume, copiii fiind invitați să își împărtășească opiniile referitoare lafelul în care trebuie să arate școala ideală.

• Pe lângă numirea lui Millie Bobby BrownAmbasador al Bunăvoinței pentru UNICEF, state din întreaga lume vor numi Ambasadori tineri pentru UNICEF:
o Wang Yuan (Roy Wang), 18 ani, cântăreț, Ambasador pentru UNICEF în China.
o Hima Das, 18 ani, atlet, Ambasador pentru UNICEF în India.
o Hinna Asefi Wardak, 15 ani, prezentator de televiziune, Ambasador pentru UNICEF în Afghanistan.
o Sonam Wangchen, 16 ani, interpret, compozitor și muzician, Ambasador pentru UNICEF în Bhutan.
o El Sistema, membrii Orchestrei Naționale pentru Copii din Venezuela, vor fi desemnați din nou Ambasadori Naționali pentru UNICEF în Venezuela.

• O serie de colaborări cu Susținătorii Tinerilor vor avea loc în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, cu:
o Emanne Beasha, 10 ani, interpret și susținător, Joud Mbaideen, 14 ani, autor și susținător, UNICEF în Iordania.
o Raba Khan, 19 ani, formator de opinie în social media și YouTuber, UNICEF în Bangladesh.
o Kherann Yao, 23 de ani, susținător al protecției mediului, Detty Dione Datto, 24 de ani, vlogger și susținător al persoanelor cu dizabilități, Tchonté Silué, 24 de ani, blogger și susținător al educație, UNICEF în Coasta de Fildeș.
o Biljana Stojković, 14 ani, vlogger și influencer, UNICEF în Serbia.
o Cedi Osman, 23 de ani, jucător profesionist de baschet, UNICEF în Turcia.

Pentru mai multe informații despre Susținătorii Tinerilor și biografiile lor, vizitați:
https://uni.cf/worldchildrensday2018

Un băiețel de 11 luni, absolut adorabil, este cel mai tânăr influencer de pe Instagram și nu are un braț

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cel mai tânăr influencer din lume are 3 ani şi poartă numai haine semnate de designeri
    Cel mai tânăr influencer din lume are 3 ani şi poartă numai haine semnate de designeri

    Un băieţel din Marea Britanie a cucerit internet-ul după ce mama sa a postat pe Instagram numeroase fotografii cu el îmbrăcat în haine de designer. Parcurge articolul de mai...

    Cine este fiul lui Adrian Păunescu: a devenit tată la 16 ani şi este cel mai tânăr bunic din showbiz-ul românesc
    Cine este fiul lui Adrian Păunescu: a devenit tată la 16 ani şi este cel mai tânăr bunic din showbiz-ul românesc

    Andrei Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu, este implicat din adolescenţă în activitatea artistică şi se mândreşte cu o familie frumoasă. Parcurge articolul de mai...

    O fetiță de 2 ani a devenit cel mai tânăr membru Mensa! Iată ce IQ are
    O fetiță de 2 ani a devenit cel mai tânăr membru Mensa! Iată ce IQ are

    Kashe Quest are 2 ani. Însă nu este doar o fetiță oarecare. Micuța a devenit de curând cel mai tânar membru al societății Mensa, având un IQ de 146.

    9 lucruri pe care nimeni nu ti le spune despre casatoria de tanar
    9 lucruri pe care nimeni nu ti le spune despre casatoria de tanar

    Casatoriile in zilele noastre nu mai sunt facute sa dureze pana "la adanci batraneti". Cu atat mai mult casatoriile dintre doi tineri care au sub 25 de ani. Insa exista si exceptii, oameni...

    Grigor Dimitrov este noul brand ambasador global Vitamin Well
    Grigor Dimitrov este noul brand ambasador global Vitamin Well

    Vitamin Well, producătorul suedez de băuturi funcționale, are plăcerea să anunțe numele celui mai recent membru al echipei sale de brand ambasadori – jucătorul profesionist de...

    "Am fost vândut când eram bebeluş pe 10 mii de dolari". Povestea emoţionantă a unui tânăr român care a ştiut să îşi găsească fericirea
    "Am fost vândut când eram bebeluş pe 10 mii de dolari". Povestea emoţionantă a unui tânăr român care a ştiut să îşi găsească fericirea

    Un bebeluş din România, vândut de părinţii săi unui cuplu canadian, a devenit un tânăr împlinit pe plan personal şi profesional. Parcurge cu atenţie articolul...

    Copilul cel mai mare este și cel mai responsabil, spun studiile
    Copilul cel mai mare este și cel mai responsabil, spun studiile

    Odată ce avem mai mulți copii, începem să ne întrebăm dacă într-adevăr există anumite trăsături de caracter ce sunt caracteristice mai ales copiilor mai mari și...

    © 2021 Qbebe