Ministrul Educației vrea să instaleze containere sau corturi pentru orele de școală

Ministrul Educației vrea să instaleze containere sau corturi pentru orele de școală
Bianca Petcu - Redactor Senior

Situația pandemiei este în continuare incertă, iar viața pare că nu va mai reveni niciodată la normal. Pe această cale, Monia Anisie declară că analizează opțiunea de a instala corturi în curtea școlilor din toamnă, în eventualitatea în care va mai exista un al doilea val de infecție!

„Sunt mai multe scenarii pe care le iau în calcul colegii din cadrul Ministerului Educaţiei, printre care şi acesta (n.r. – al venirii elevilor prin rotaţie la şcoală, în timp ce alţii participă la lecţii online), iar în această perioadă vom analiza şi alte propuneri, dar ne vom uita şi la modelele pe care le-au dezvoltat alte state europene, pentru că şi acolo s-au confruntat cu aceeaşi situaţie cu care ne confruntăm şi noi, adică lipsa aceasta a infrastructurii. Să ştiţi că sunt state în care au fost găsite soluţii, în care au fost aduse în curtea şcolii containere sau corturi, în aşa fel încât să se realizeze această distanţare fizică. Vom analiza şi noi în cadrul ministerului şi să sperăm, totuşi, că de la toamnă nu vom mai avea altă perioadă de îmbolnăviri”, a declarat Monica Anisie.

distantare sociala scoala

Monica Anisie declară că aceste măsuri fac în primul rând referire la clasele suprapopulate, în care nu ar exista o altă posibilitate pentru păstrarea distanței sociale impuse de lege. Ca drept urmare, autoritățile caută alternative astfel încât să reducă semnificativ riscul de răspândire a virusului printre elevi, încercând totodată să mențină la un ritm normal cursurile:

„Ştim cu toţii că într-o clasă sunt 30 de elevi, poate chiar şi mai mulţi, şi aşa cum prevede ordinul Ministrului Sănătăţii, trebuie să existe o distanţare de 2 metri în faţă, în spate, în lateral stânga, dreapta. Asta ar presupune că, într-o sală de curs, ar trebui să intre maximum 10 elevi. De aceea spuneam că Ministerul Educaţiei se gândeşte, împreună cu autorităţile publice locale, să găsească soluţii pentru ca de la toamnă – repet, numai dacă va exista cel de-al doilea val, aşa cum prevăd specialiştii – să găsim soluţia în aşa fel încât să nu îi expunem pe elevi în niciun fel. Deocamdată însă, aşa cum se ştie, am reluat cursurile de pregătire pentru elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a şi ne pregătim pentru examenele naţionale”, mai adaugă Ministrul Educației.

Sursa: g4media.ro

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe