Din grija pentru copilul tau

O fetiță a fost strivită de poarta de fotbal pe terenul școlii. Este al doilea caz la aceeași școală din Bihor

Două tragedii petrecute pe terenurile școlilor din Bihor în ultimii trei ani și nicio măsură luată - doi copii și-au pierdut viața din cauza nepăsării primarului și în cele din urmă tot ei ajung să poarte vina.

Ce vină are un copil care se joacă pe terenul se sport al școlii și ajunge în cele din urmă zdrobit de porțile de fotbal vechi, de fier? Nimeni nu poate răspunde la această întrebare nici măcar 3 ani mai târziu; 3 ani de la prima tragedie; 3 ani de la primul copil care a plecat dintre noi, nevinovat.

În urmă cu trei ani de zile, un băiețel de 9 ani pe nume Sebi și-a dat ultima suflare sub poarta de fotbal aflată pe terenul școlii la care era înscris. Micuțul se afla în grija bunicilor, părinții aflându-se la muncă, în Germania. Ambulanța a sosit la o oră de la anunțarea evenimentului, iar în cele din urmă nu s-a mai putut face nimic pentru micuț.

Au trecut 3 ani de la această tragedie, însă ea a fost dată uitării mult mai repede; îngropată adânc și încuiată într-o cutie secretă, cu cheia. Evenimentul s-a petrecut în Bihor, la Cheresig. Ce a învățat primarul din acest lucru? Absolut nimic: 3 ani mai târziu, tot în Bihor (Dobrești) și-a pierdut viața o micuță a cărei poveste pare trasă la indigo.

O poartă de fotbal care nu mai era de mult utilizată în scopul pentru a fost concepută a ajuns pe terenul școlii la care învăța micuța. Fetița a murit strivită de greutatea porții - 100 kg de fier.

“Ce să fi făcut cu porțile? Ele mai erau folosite de echipa de fotbal a comunei, Voința Cheresig, la antrenament. Unde să le fi pus? Că eu sunt de vină e ca și cum aș fi de vină că am pus un stâlp la un gard, iar în el a intrat un bețivan cu mașina. Primarul e de vină, nu?”, afirmă primarul Pavel Maier lipsit de empatie față de familiile care se luptă cu durerea pierderilor suferite.fetita strivia de poarta de fotbal

“Sebi, copilul, era băiatul unor romi de treabă. Atunci erau plecați la muncă în străinătate, în Germania. Eu zic că băiatul trebuia supravegheat mai atent, a venit la teren de pe la un kilometru și jumătate distanță, așa am înțeles”, mai adaugă Maier.

„Trebuie făcut ceva”, exclamă primarul Maier.
“Până la urmă, e regretabil ceea ce s-a întâmplat cu Larisa și cu Sebi, fiindcă s-a petrecut în spațiul școlar. Nu ar trebui să se mai avem asemenea tragedii. Refacerea bazei sportive e o prioritate”.

Însă nimeni nu s-a ocupat de refacerea bazei sportive și pentru nicio persoană nu a fost suficientă prima tragedie. Oare se va schimba situația acum, după cea de-a doua tragedie sau vom rămâne în continuare cu întrebări lipsite de răspuns și cu victime?

Surse: libertatea.ro, kanald.ro

VIDEO șocant: o fetiță este atacată de un câine în curtea școlii. Este salvată cu greu de învățătoare

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ești invitată la o nuntă? Ce se poartă și ce nu se poartă, rochii în trend și opțiuni sofisticate de la DyFashion
    Ești invitată la o nuntă? Ce se poartă și ce nu se poartă, rochii în trend și opțiuni sofisticate de la DyFashion

    Perioada verii aglomerează tot felul de evenimente speciale în cadrul cărora trebuie să te prezinți respectând un dresscode. Așadar, indiferent de ocazie, diversitatea de...

    S-a aflat acum: de ce al doilea copil este si cel mai obraznic
    S-a aflat acum: de ce al doilea copil este si cel mai obraznic

    Să fii părinte este o mare provocare, iar când vine vorba de a avea mai mult de un copil aceasta crește considerabil. Așa cum spun și psihologii, al doilea copil presupune o...

    Așa arată cea mai frumoasă fetiță din lume. Are 6 ani și este din Nigeria
    Așa arată cea mai frumoasă fetiță din lume. Are 6 ani și este din Nigeria

    Cea mai frumoasă fetiță din lume este din Nigeria, iar frumusețea ei a fost dezvăluită prin intermediul unor fotografii realizate de o fotografă din capitala Nigeriei, Lagos.

    40 de reguli ale jocului de fotbal între copii
    40 de reguli ale jocului de fotbal între copii

    O nouă săptămână și Cel mai Bun Tată ne face din nou confesiuni interesante!

    Încă un caz pus pe răbojul groazei: Ianis completează lista de copii care au fost sacrificați pe altarul incompetenței
    Încă un caz pus pe răbojul groazei: Ianis completează lista de copii care au fost sacrificați pe altarul incompetenței

    Ianis a fost ... nu mai este. A lăsat în urmă cea mai grea povară pentru părinții lui, un iad de suferință. Să îți îngropi copilul, în anul 2019, din cauza...

    Incepe anul scolar 2017-2018: 6 motive sincere pentru care un parinte nu e pregatit de inceperea scolii
    Incepe anul scolar 2017-2018: 6 motive sincere pentru care un parinte nu e pregatit de inceperea scolii

    In mai putin de doua saptamani, cei mici vor incepe un nou an scolar. Fie ca este prima data cand vei pasi alaturi de cel mic pe portile scolii, fie ca revii, parca, totusi, ai fi vrut ca...

    Cum a fost în prima zi de școală? Elicoptere, leșinuri și dansuri moderne
    Cum a fost în prima zi de școală? Elicoptere, leșinuri și dansuri moderne

    Îmi amintesc de prima mea zi de școală, îmi amintesc cum priveam cu ochii înlăcrimați către tata, și cum ușa se închidea parcă dată cu încetinitorul...

    © 2019 Qbebe