O fetiță de 13 ani din Sibiu a fost găsită moartă în casă. Mama ei a descoperit-o spânzurată în pat

O fetiță de 13 ani din Sibiu a fost găsită moartă în casă. Mama ei a descoperit-o spânzurată în pat
Mariana Voinea

Destinul unei copile de 13 ani s-a sfârșit tragic când adolescenta a decis să își ia propria viață. Mama a găsit-o pe fiica ei, olimpică la limba engleză, spânzurată în locuința lor din strada Oștirii, Sibiu. La începutul lunii august, în aceeași zonă, un tânăr de 18 ani și-a pus capul zilelor și a sărit de la etajul 10 al unui bloc.

Mama a făcut descoperirea macabră: fiica ei zăcea în pat, fără suflare, în dormitor

Pe data de 25 august 2025, mama a făcut o descoperire șocantă. Fetița e în vârstă de 13 ani și-a pus capul în zilelor în propria locuință. Speriată, femeia a sunat la 112, iar echipajele medicale sosite la fața locului nu au putut să facă altceva decât să constate decesul.

Poliția a deschis acum un dosar penal pentru ucidere din culpă. Fetița a fost găsită în dormitorul ei, fără semne vitale, iar acum oamenii legii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut acest eveniment dramatic.

Părinții dau în judecată școala după ce copilul lor de 8 ani s-a sinucis din cauza bullying-ului

Fata ar fi avut o altercație cu părinții înainte de a-și pune capăt zilelor

Vecinii familiei au povestit pentru publicația oradesibiu.ro că fetița ar fi fost mai mereu retrasă, însă fără să dea de înțeles că avea probleme în natură emoțională. Adolescenta era cea mai mare dintre copii, având încă două surori. Fata era elevă la școala 6 din Sibiu și olimpică la limba engleză. Alte surse menționează faptul că doar cu o noapte înainte, fetița ar fi avut un conflict cu părinții ei, care i-ar fi interzis să se uite la desene animate pe telefon.

Locuiau într-un apartament lângă apartamentul meu cu trei fete. Erau într-o situație foarte bună. Le-a venit o bunică din Oltenia, că doamna este româncă și le făcea de toate. Mi-au spus că s-a înscris la școală și a început să învețe română, că ea vorbea engleză. Toată familia vorbea engleză. Tot timpul mă întâlneam cu ea și mă saluta. Nu știu să fi avut probleme, era o fată foarte liniștită.

imagine cu un bloc din sibiu

Elev premiant, spânzurat chiar înainte de Bac: „Pentru că nu ai mai putut îndura!”

Dacă i s-o fi întâmplat ceva, nu știu. Câteodată o vedeam așa supărată, aici, pe bancă, dar niciodată nu am întrebat-o ce are. Îmi plăcea că vorbea românește, că uite ce bine a învățat. Le-am mai dus bomboane, are doua surori mai mici. Ea râdea, că era mai mare. Familia e de treabă. Mama ei are serviciu, tatăl ei la fel. Fiecare dintre fetițe era la grădiniță, la școală.

Adevărat că n-am mai văzut-o de mult. Foarte tragic. Eu am ținut foarte mult la ele, nu m-am gândit la așa ceva. Am văzut-o că era mai reținută, mai stingheră, dar vorbea cu mama ei aici pe bancă”, a spus o vecina a familiei.

Cu tatăl de origine libiană, iar mama româncă fetița vorbea deseori în limba engleză cu părinții și a reușit să învețe limba română într-un foarte scurt timp. Din păcate, timpul s-a oprit în loc la vârsta de doar 13 ani pentru cea despre care directoarea școlii Nr 6 la care învăța, Renet Liliana Marin spunea: „învăța bine, era o elevă bună, silitoare, nu ne-a creat niciodată probleme. Era un copil foarte bun”.

Surse foto: facebook.comfacebook.com

Surse articol: oradesibiu.rowowbiz.rooradesibiu.rolibertatea.roobservatornews.ro

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe