O fetiță de 6 ani a căzut 8 metri din telescaunul de la Sinaia pentru că nu a funcționat sistemul de siguranță

O fetiță de 6 ani a căzut 8 metri din telescaunul de la Sinaia pentru că nu a funcționat sistemul de siguranță

Bianca Geica - Redactor Senior

Clipe de coşmar pe o pârtie din Sinaia! O fetiţă de 6 ani a căzut din telescaun de la peste şapte metri. Micuţa a fost preluată de salvamontişti şi a ajuns, cu un elicopter SMURD, la spitalul din Târgu Mureş, unde a fost preluată imediat de medici.

Fetița a alunecat din telescaun și a căzut aproape 8 metri în gol

Fetița de 6 ani se afla pe pârtia Valea Soarelui din Sinaia împreună cu alţi colegi de la un club de schi. Aceștia își făceau antrenamentele, iar la final, micii schiori au urcat cu telescaunul de la Cabana Valea Soarelui la cota 2.000 pentru a lua telegondola spre oraş.

persoane care schiaza pe partie sub telescaune

Copila de 6 ani, care era însoțită de încă o colegă și de un adult, a alunecat din telescaun și a căzut în gol de la aproape 8 metri. Potrivit autorităților, adultul care o însoțea pe cea mică a încercat să o salveze, însă din păcate fata s-a agitat și a alunecat. Se pare că instalația de telescaun, care era prevăzută cu un sistem care coboară automat bară de protecție, nu a funcționat în ziua respectivă, potrivit observatornews.ro.

Norocul fetiței, în acest caz, a fost că zăpada nu era înghețată, ci destul de afânată, astfel că a preluat din șoc. Micuța a fost transportată inițial la cabinetul Salvamont de la cota 1.400, de unde a fost preluată de elicopterul SMURD către spitalul din Târgu Mureș.

Citește și: O pierdere uriașă a României: doi copii campioni la alpinism au pierit într-o avalanșă. Tatăl unuia dintre ei este acum judecat pentru ucidere din culpă!

Din fericire, fetița este bine, spun medicii. Se joacă în salon și urmează să fie externată zilele următoare dacă în urmă investigațiilor radiologice nu vor reieși leziuni grave.

  • Surse: observatornews.ro, hotnews.ro, digi24.ro
  • Sursă foto principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
O fetiță de 2 ani din Constanța a căzut de la etaj. Geamul a fost lăsat deschis și copilul era nesupravegheat
O fetiță de 2 ani din Constanța a căzut de la etaj. Geamul a fost lăsat deschis și copilul era nesupravegheat

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O fetiță de 11 ani cântărește peste 120 de kg, dar nu se poate opri din mâncat. De ce afecțiune suferă, de fapt
    O fetiță de 11 ani cântărește peste 120 de kg, dar nu se poate opri din mâncat. De ce afecțiune suferă, de fapt

    Angel are 11 ani, dar cântărește deja 124 de kg, însă motivul greutății ei nu este cel la care vă gândiți. Fata s-a născut cu o boală genetică rară, din cauza...

    O fetiță s-a născut cu picioare  de „sirenă” și nu a primit mari șanse de viață. Cinci ani mai târziu, fetița a mers pentru prima dată
    O fetiță s-a născut cu picioare de „sirenă” și nu a primit mari șanse de viață. Cinci ani mai târziu, fetița a mers pentru prima dată

    Una dintre cele mai grele încercări prin care poate trece un părinte este să afle că va avea un copil fără mari șanse de supraviețuire. Într-o asemenea situație s-a...

    O mamă susține că i-a căzut mamelonul în timpul alăptării. Ce este vasospasmul de mamelon?
    O mamă susține că i-a căzut mamelonul în timpul alăptării. Ce este vasospasmul de mamelon?

    O mamă povestește pe TikTok că i-a căzut mamelonul în timp ce își alăpta copilul. Acest fenomen rar întâlnit este cauzat de vasospasmul de mamelon, despre care...

    Copilul meu a căzut de la fereastră, de la etajul 2. Viața mea s-a schimbat radical în acel moment
    Copilul meu a căzut de la fereastră, de la etajul 2. Viața mea s-a schimbat radical în acel moment

    Cum vede o mamă viața după ce și-a privit copilul căzând de la etajul 2? Cum a schimbat o fracțiune de secundă de neatenție viața familiei?

    O fetiță de șase ani a fost lovită de fulger în timp ce se afla în camera ei
    O fetiță de șase ani a fost lovită de fulger în timp ce se afla în camera ei

    O fetiță în vârstă de 6 ani din Marea Britanie a fost lovită de fulger prin fereastra camerei sale. Lovitura a aruncat-o pe pat, sub ochii mamei sale, care ne povestește...

    După 5 sarcini pierdute am decis să adoptăm o fetiță cu sindromul Down, refuzată de zeci de familii. Soțul meu a adorat-o din prima și când copila a împlinit 5 ani am aflat adevăratul motiv
    După 5 sarcini pierdute am decis să adoptăm o fetiță cu sindromul Down, refuzată de zeci de familii. Soțul meu a adorat-o din prima și când copila a împlinit 5 ani am aflat adevăratul motiv

    Dintotdeauna am crezut că fericirea e liniștită, previzibilă, așezată. Apoi, într-o zi, după cinci pierderi de sarcină și multă suferință, am adus un copil în casa...

    Când o să ne oprim din a judeca alți părinți? Fetița mea de 7 ani încă folosește suzeta și sunt criticată constant pentru asta
    Când o să ne oprim din a judeca alți părinți? Fetița mea de 7 ani încă folosește suzeta și sunt criticată constant pentru asta

    O mamă este aspru criticată pe internet pentru că oferă suzeta fiicelor ei gemene în vârstă de 7 ani. Oricui ar putea trece prin minte că la 7 ani copilul este suficient de...

    O fetiță de patru ani a fost diagnosticată cu cancer după ce a făcut un abces la nivelul gingiei
    O fetiță de patru ani a fost diagnosticată cu cancer după ce a făcut un abces la nivelul gingiei

    O fetiță de 4 ani din Newcastle, Anglia a primit diagnosticul de cancer după ce mama sa a dus-o la dentist, din cauza unui abces la gingie. Medicul stomatolog și-a dat seama că este...

    © 2026 Qbebe