O fetiță de doi ani care își înghițise limba a fost salvată de doi polițiști din Pitești

O fetiță de doi ani care își înghițise limba a fost salvată de doi polițiști din Pitești

Andrada Popa

Duminică seara un echipaj de poliție de la secția 2 din Pitești a avut prezența de spirit pentru a salva viața unei fetițe de 2 ani. 

Agenții Mihai Chiva și Dragoș Chiliment se aflau în serviciu pe strada George Coșbuc din Pitești când au fost alertați de părinții unei fetițe că aceasta se află în pericol și că îi este rău. Cei doi agenți de poliție au decis că cea mai bună soluție este să preia fetița și să o ducă la spital, în loc să cheme ambulanța, pentru a nu pierde timpul. 

Eram pe strada George Coșbuc cu colegul meu Chiliment Dragoș, când ne-a sesizat o familie că îi este rău fetiței. Avea gura întredeschisă, era foarte rău. Am zis să nu mai stăm după ambulanță, am dus-o la Pediatrie”, povestește agent Mihai Chiva. 

Fetița a fost dusă de urgență la spital, unde a fost preluată de medicii de la Pediatrie. Părinții acesteia au urmat îndeaproape mașina de poliție a celor doi agenți.

masina de politie

"În timp ce se aflau în patrulare, colegii noştri, agent şef adjunct Mihai Chiva şi agent şef Chiliment Dragoş, poliţişti de ordine publică în cadrul Secţiei 2 Piteşti, au observat semnele disperate ale unor părinţi, a căror fetiţă, de aproximativ doi ani, prezenta stare de rău", precizează IPJ Argeş. Cei doi agenți de poliție au înțeles gravitatea situației și au reacționat prompt, preluând fetița și transportând-o la spital pentru a primi îngirjire medicale, folosind semnalele acurstice și luminoase ale mașinii de Poliție. "Fetiţa a fost predată, la spital, personalului specializat, pentru acordarea îngrijirilor medicale", se precizează în comunicatul IPJ Argeş. La scurt timp, tatăl fetiţei de doi ani i-a contactat pe cei doi poliţişti şi le-a confirmat faptul că fetiţa este bine, mulţumindu-le pentru gestul lor. "Cea mai mare mulţumire pentru poliţişti, părinţi la rândul lor, este faptul că fetiţa este în afara oricărui pericol", comunică IPJ Argeş. 

Citește și: Avem nevoie și de vești bune: o fetiță de 1 an a fost găsită în viață într-o pădure, dupa 3 zile de căutări

Surse: Adevărul, Realitatea, Ziarul Argeș

Articolul urmator
În halat și cu ghiozdanul în spate. Povestea Emei, fetița de 3 ani găsită de polițiști pe marginea unui drum din Buzău
În halat și cu ghiozdanul în spate. Povestea Emei, fetița de 3 ani găsită de polițiști pe marginea unui drum din Buzău

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum a fost o fetiță de doar doi ani diagnosticată cu alopecie
    Cum a fost o fetiță de doar doi ani diagnosticată cu alopecie

    Elle, o fetiță de peste hotare, a fost diagnosticată cu alopecie la vârsta de 2 ani. Mămica lui Elle a observat că sprâncenele micuței sunt din ce în ce mai subțiri....

    „Am doi soți și sunt cea mai fericită din lume”. Cine este femeia care are o familie cu doi bărbați
    „Am doi soți și sunt cea mai fericită din lume”. Cine este femeia care are o familie cu doi bărbați

    O femeie din SUA este fericită și mândră întrucât are doi soți și este mama a trei copii. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi povestea...

    Atenție, părinți! Un copil de doi ani a suferit arsuri de gradul doi la tălpi după ce s-a jucat desculț pe asfalt încins
    Atenție, părinți! Un copil de doi ani a suferit arsuri de gradul doi la tălpi după ce s-a jucat desculț pe asfalt încins

    Joaca în aer liber le prinde foarte bine copiilor, contribuind la dezvoltarea lor armonioasă. Cu toate acestea, dacă nu suntem permanent vigilenți, chiar și banalul asfalt poate...

    Atenție, părinți! O mamă a descoperit că fetița ei de doi ani avea căpușe în ureche
    Atenție, părinți! O mamă a descoperit că fetița ei de doi ani avea căpușe în ureche

    O fetiță de 2 ani de peste hotare a fost dusă de urgență la spital de către mama sa, după ce aceasta a descoperit ceva în urechile micuței. Medicul a descoperit că fetița...

    O mamă este criticată în mediul online pentru că-și îmbracă fetița de doi ani ca pe un adult
    O mamă este criticată în mediul online pentru că-și îmbracă fetița de doi ani ca pe un adult

    O mamă de peste hotare este criticată online pentru că postează poze cu fiica ei de 2 ani, pe care o îmbracă ca pe un adult. Outfit-urile micuței sunt cu adevărat fabuloase și...

    Un străin m-a criticat pentru faptul că băiețelul meu de doi ani încă își suge degetul
    Un străin m-a criticat pentru faptul că băiețelul meu de doi ani încă își suge degetul

    Când credeai că le-ai auzit pe toate, încă există situații care te șochează. Să vedem cum reacționează o mamă când este "trasă de mânecă" de o străină...

    O mamă refuză să îi lase pe membrii familiei să îi atingă fetița de doi ani fără aprobarea ei
    O mamă refuză să îi lase pe membrii familiei să îi atingă fetița de doi ani fără aprobarea ei

    Îți mai aduci aminte când erai copil și de fiecare dată când mergeai cu părinții tăi în vizită la rude sau prieteni de familie, nu scăpai neciupit de obraji...

    Am intrat la menopauză la 35 de ani și au fost necesari doi ani de investigații pentru a primi diagnosticul
    Am intrat la menopauză la 35 de ani și au fost necesari doi ani de investigații pentru a primi diagnosticul

    „Prima dată când mi-am dat seama că s-ar putea să fi intrat la menopauză, a fost pentru că mama mi-a atras atenția în acest sens. Nu medicii, care n-au reușit să-mi...

    © 2024 Qbebe