O zi cât o vacanță: Social Moms a încheiat vara cu joacă, sport și experiențe educative la Picnic în Familie Back to School
Social Moms a organizat, pe 5 septembrie 2026, în Parcul Alexandru Ioan Cuza din București, ediția Back to School a evenimentului Picnic în Familie, una dintre cele mai îndrăgite întâlniri dedicate familiilor din București și din localitățile apropiate. Evenimentul a reunit copii, părinți, bunici, artiști, specialiști, cluburi sportive, zone educative, activări interactive și momente de scenă, într-un format amplu, gândit pentru o zi întreagă petrecută în aer liber.
Ediția din acest an dedicată începutului de școală a adus în parc activități pentru toate vârstele, de la ateliere creative, spectacole de teatru, experimente științifice, demonstrații sportive și momente muzicale, până la zone de relaxare, food trucks, concursuri, premii și experiențe educative oferite de parteneri. Evenimentul s-a desfășurat cu acces gratuit, pe bază de înscriere, și a transformat Parcul Alexandru Ioan Cuza într-un spațiu al comunității, în care familiile au putut petrece timp împreună înainte de revenirea la rutina de toamnă.
Pentru prima dată, programul Picnic în Familie Back to School a fost organizat pe două scene, Scena Mare și Scena Bucuriei by Aptamil, pentru ca participanții să se poată bucura de un program divers și dinamic pe tot parcursul zilei. Pe Scena Mare au avut loc momente cu Academia Campionilor, spectacolul „Ursul păcălit de vulpe” susținut de Teatrul Qfeel, gimnastică alături de Larisa Iordache și Kiris Academy, spectacolul oferit de Basme Sonore, experimentul Profesorilor Trăsniți, momente de dans susținute de Rodi Dance Studio, N JOY Dance Studio, BestMove și EBE Dance Studio, concertul MINUNAȚII, momentul muzical Nicole Krug, stand-up-ul pentru copii cu Răzvan Marina de la Stand Up Kids și proiecția filmului „Leo, marele inventator”, curatoriat pentru mici și mari de YAY Films.

Scena Bucuriei by Aptamil a completat programul cu activități interactive și momente dedicate copiilor, printre care provocările distractive cu Rodica, Teatrul Sufletos cu spectacolul „Când mă fac mare: Ema și Eric discută despre meserii și principii de viață”, Provocarea Eroilor Magici by Clubul Profei, momente de muzică și balet alături de MusicAll și Petit Arabesque, activități de dans, momente speciale by MommyHai și apariții ale mascotelor îndrăgite de copii.
Un punct important al evenimentului a fost Aleea Sporturilor, unde copiii au putut descoperi și testa activități sportive diverse, de la șah, rugby, badminton, volei, gimnastică, tenis de masă, fotbal, baschet și karate, până la oină, pilates, drumeții și pescuit. Cluburi și organizații precum CSU Șah, Pro Rugby, ACS PRO Badminton, Lumina Wolves, Larisa Iordache, Kiris Academy, ACS Alexandru Vaidean, Daro Niculae, Academia de Pescuit Noua Generație, Studio Pilates, DEI Sports Club, Felicity Dtp, Bogdan Păun Club, SF Sports Basketball Academy și Asociația Club Sportiv Lifegames București au fost prezente pentru a încuraja mișcarea, disciplina, curiozitatea și spiritul de echipă.

În paralel, Aleea Binelui a adus în prim-plan organizații și inițiative cu impact social și educativ, precum SNRB, Kids Hero, ASSA, Navicare, Peditel, Asociația Kineto Bebe, Protecția Animalelor, Creative Generation, Habitat for Humanity, Teatrul Qfeel & Asociația Ecotron și SOS Satele Copiilor. Familiile au putut descoperi cauze importante, proiecte utile și activări cu sens, într-un spațiu în care educația, empatia și implicarea au fost la fel de importante ca distracția.
Evenimentul a inclus și o zonă generoasă de ateliere, unde copiii au putut participa la activități precum Slime is Fun, Graffiti Art Bag, pictură pe figurine de ipsos, desen cu nisip colorat, face painting, tatuaje colorate, artă pe lampioane, Micul arheolog. Zona de vendori și food trucks a completat experiența de picnic, cu produse, gustări, deserturi, cafea și opțiuni pentru întreaga familie.

Activări speciale
Cornerul Novakid s-a numărat printre punctele de atracție ale evenimentului, aducând engleza mai aproape de copii prin joacă, aventură și interacțiune, cu activități și 1.000 de premii pregătite pentru participanți. Roata Norocului i-a provocat pe cei mici să-și încerce șansa și să descopere surprizele Novakid, împărțite în trei categorii – Big, Bigger și Biggest, în timp ce Treasure Hunt by Novakid, o provocare cu hartă și indicii, a transformat exersarea limbii engleze într-o experiență de explorare. Activarea s-a desfășurat în două sesiuni, iar după parcurgerea traseului, participanții au revenit la corner pentru a-și revendica premiile. Experiența a fost completată de Face painting, iar părinții au putut afla mai multe despre sesiunile online de limba engleză și au beneficiat de oferte speciale la abonamentele de lecții individuale și de grup Novakid.

ECLAR a fost prezent cu o activare spectaculoasă alături de Profesorii Trăsniți. Momentul „Pasta de dinți de elefant” a transformat știința într-un show vizual plin de energie, spumă și reacții entuziaste din partea copiilor. Cu ajutorul detergentului ECLAR, experimentul a devenit una dintre atracțiile zilei, demonstrând că știința poate fi distractivă, memorabilă și foarte potrivită pentru o zi în familie. În zona ECLAR, participanții au mai putut descoperi activități pentru copii și momente de interacțiune cu brandul.
Aptamil 1 an+ a adus la Picnic în Familie o zonă dedicată explorării, jocului și relaxării. Familiile au putut intra în planetariul mobil, unde copiii, însoțiți de părinți, au descoperit universul prin proiecții tematice despre cerul înstelat, constelații și Sistemul Solar. Activarea a inclus și un photo booth pentru amintiri de familie, un workshop pentru copii cu activități creative, puzzle-uri, construcții din lemn și panouri senzoriale, precum și o zonă lounge cu pufi, gândită ca spațiu de relaxare pentru părinți.
Alături de acești parteneri, evenimentul a inclus numeroase alte activări gratuite oferite de branduri și organizații precum Oral-B, Hama, Bella for Teens, Fulga, Santal Kiddo, Dr. Phyto, Sanytol, Upsavit, URGO, Sun Wave Pharma, Perutnina România, Tonimer, Sudocrem, Neola Pharma, Hartmann, Exim Banca Românească, Kandia, Papi, Sugus, Frutivo, Nutrino Lab, Tabere la Țară, Caravana Pro Rugby împreună cu Kaufland și mulți alții. Acestea au adus în parc concursuri, sampling, zone educative, ateliere, mascote, premii, activități creative și momente speciale pentru copii și părinți.
„Picnic în Familie Back to School a fost o ediție în care energia comunității s-a simțit în fiecare colț al parcului. Am avut două scene, zeci de activități, parteneri implicați și familii care au venit să petreacă timp împreună înainte de începutul școlii. Pentru noi, cel mai important este ca fiecare ediție să aducă nu doar distracție, ci și contexte valoroase: copiii să descopere lucruri noi, părinții să găsească informații utile, iar brandurile și organizațiile partenere să interacționeze autentic cu familiile. Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și ne-au ajutat să transformăm o zi în parc într-o experiență memorabilă”, a declarat Valentin Gheorghe, Event Manager Social Moms.

Picnic în Familie Back to School confirmă încă o dată rolul Social Moms de a construi contexte relevante pentru familii, în care informația, joaca, educația, sănătatea, mișcarea și timpul petrecut împreună se întâlnesc natural. Evenimentul face parte din seria de proiecte prin care Social Moms aduce comunitatea mai aproape de specialiști, branduri responsabile și inițiative cu impact pozitiv asupra vieții de familie.
Despre Social Moms
Social Moms este una dintre cele mai active comunități dedicate părinților din România, cu proiecte de comunicare, conferințe, webinarii, campanii educative și experiențe offline care aduc împreună familii, specialiști și branduri relevante. Prin evenimentele sale, Social Moms susține informarea corectă, interacțiunea autentică și crearea unor contexte în care părinții și copiii pot învăța, se pot bucura și se pot conecta.