O mamă a terminat un maraton împingând un cărucior cu cei trei copii ai ei

O mamă a terminat un maraton împingând un cărucior cu cei trei copii ai ei

Alina Nedelcu - Redactor Senior

O mamă din SUA  a doborât un record mondial după ce a reușit să câștige un maraton împingând un cărucior în care se aflau cei trei copii ai săi.

O mamă din statul american Montana a câștigat un maraton împingând un cărucior în care erau trei copii de vârste diferite: o fetiță de aproape 7 ani, un băiețel de aproximativ 4 ani și o fetiță de aproape 2 ani. Ea a reușit să alerge aproximativ 42 de km. Alergând pe această distanță, ea și-a dublat-o pe cea pe care o parcursese anul trecut. Timpul în care a alergat a fost de 4 ore și 6 minute. Pe drum s-a oprit o dată pentru a le oferi copiilor ei înghețată. 

Mama a povestit că s-a pregătit timp de un an pentru cursă,  alergând cu căruciorul fie singură, fie cu copiii, în orașul ei natal, în special primăvara. Aceasta povestește că de atunci s-a gândit la faptul că participarea la maraton va fi „distractivă”.

După finalizarea cursei, a precizat că s-a simțit încurajată de mulțimea susținătorilor și că s-a gândit atunci la faptul că neapărat trebuie să câștige.

Mama a precizat faptul că adoră să îmbine pasiunea pentru alergat cu plimbatul copiilor ei și că este de părere că „alergatul cu căruciorul este o parte din identitatea de părinte”.  A spus și că probabil cursa din Missoula (statul Montana) este probabil ultima în care a alergat alături de copiii ei și că dorește să se antreneze intens pentru o cursă de toamna viitoare, la care va participa singură. 

Surse:
www.theusbreakingnews.com, www.scarrymommy.com, www.washingtonpost.com

Surse poze:

www.youtube.com

 

Articolul urmator
Alexandra, o tânără de 25 și mamă a trei copii a murit după ce medicii au refuzat să o opereze
Alexandra, o tânără de 25 și mamă a trei copii a murit după ce medicii au refuzat să o opereze

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Și-a abandonat cei trei copii la mama ei, pentru că iubitul ei nu își dorește să fie tată. „Vreau să îmi trăiesc viața”
    Și-a abandonat cei trei copii la mama ei, pentru că iubitul ei nu își dorește să fie tată. „Vreau să îmi trăiesc viața”

    Să fii părinte singur reprezintă o provocare importantă și este firesc să ai și momente în care să simți că ai ajuns la capătul puterilor. Cu toate acestea, de dragul...

    O mamă a avut parte de șocul vieții când și-a dat seama câți bani cheltuie pe an pentru cei trei copii ai ei
    O mamă a avut parte de șocul vieții când și-a dat seama câți bani cheltuie pe an pentru cei trei copii ai ei

    Ai calculat vreodată câți bani cheltui pentru copilul tău? O mamă de peste Ocean a șocat internetul atunci când a dezvăluit câți bani cheltuie într-un an...

    Iubitul meu insistă ca fosta lui soție, împreună cu cei trei copii, să se mute la noi acasă
    Iubitul meu insistă ca fosta lui soție, împreună cu cei trei copii, să se mute la noi acasă

    O femeie de peste Ocean se află într-o situație delicată. Aceasta povestește, pe slate.com, că iubitul ei, alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste de mai bine...

    „Tati nu s-a mai trezit și am fost nevoită să-mi cresc singură cei trei copii”. Mărturia cutremurătoare a unei femei rămasă văduvă
    „Tati nu s-a mai trezit și am fost nevoită să-mi cresc singură cei trei copii”. Mărturia cutremurătoare a unei femei rămasă văduvă

    O mamă de peste Ocean povestește cum și-a pierdut soțul și a rămas mamă singură, cu trei copii. Familia a rămas cutremurată în urma tragediei, care s-a petrecut în urma...

    „Mi-a fost rușine să anunț că sunt însărcinată, pentru că aveam deja un bebeluș de trei luni”. Mărturia unei mame care își adoră toti cei 12 copii
    „Mi-a fost rușine să anunț că sunt însărcinată, pentru că aveam deja un bebeluș de trei luni”. Mărturia unei mame care își adoră toti cei 12 copii

    Ce discută majoritatea cuplurilor înainte de căsătorie? Dacă își doresc sau nu copii! Când eu și soțul meu am avut această conversație acum 12 ani, nu-mi amintesc...

    Am născut trei copii după 40 de ani. Nu am plănuit să fiu o mamă "bătrână"
    Am născut trei copii după 40 de ani. Nu am plănuit să fiu o mamă "bătrână"

    „Nu am plănuit să fac copii după vârsta de 40 de ani. Dar așa s-a întâmplat. De ce mă judecă oamenii?”

    O mamă își crește singură cei 11 copii: „Mi-am adaptat stilul de parenting pentru a răspunde nevoilor lor”
    O mamă își crește singură cei 11 copii: „Mi-am adaptat stilul de parenting pentru a răspunde nevoilor lor”

    Este greu să crești un copil de una singură. Sunteți de acord, da? Acum, mai adăugați încă 10 și imaginați-vă cum este să fii mamă singură pentru 11 copii. Cu siguranță,...

    Această mamă încă doarme în pat cu cei doi copii preadolescenți. „Ei pot avea oricând camera lor, dar preferă să doarmă cu mine”
    Această mamă încă doarme în pat cu cei doi copii preadolescenți. „Ei pot avea oricând camera lor, dar preferă să doarmă cu mine”

    O mămică din Marea Britanie încă doarme noaptea cu copiii săi preadolescenți și nu îi este deloc rușine de acest lucru. Dimpotrivă, spune că momentul ei preferat din zi...

    © 2025 Qbebe