Opera Comică pentru Copii prezintă premiera baletului „Lumea Păpușilor” și lansează campania „Păpușile Operei Comice”

Corina Naftanaila

Pe 23 și 24 septembrie, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), prezintă, în premieră, baletul „Lumea Păpușilor", în regia și coregrafia lui Cătălin Caracaș, cu scenografia Adrianei Urmuzescu și coloana sonoră semnată de Antonel Oprescu. Spectacolul, care se va juca la Sala Mare, are la bază baletul clasic „Coppélia" de Léo Delibes, cu un libret scris de Charles-Louis-Étienne Nuitter și pus în scenă prima oară la Teatrul Imperial din Paris, în 1870.

Copiii vor putea vedea cum păpușile prind viață, urmărind povestea a doi tineri logodnici care trec cu succes proba iubirii lor în urma unei încercări neașteptate. Tânăra Swanilda își surprinde logodnicul, pe Franz, suspinând la vederea unei frumoase domnișoare la fereastra meșterului Coppélius, aceasta fiind nimeni alta decât una dintre păpușile meșterului. Cuprinsă de gelozie, tânăra reușește să pătrundă alături de prietenele sale în atelierul bătrânului. Coppelius revine în atelier și le izgonește pe fete, mai puțin pe Swanilda, care se așază în locul păpușii și se deghizează în hainele ei.

lumea papusilor E o lume fantastică, iar cu puterea minții putem să însuflețim chiar și păpușile. Mi-am dorit un spectacol dinamic și antrenant pentru copii. Am păstrat esența poveștii și am încercat să comprim toată acțiunea la o oră de spectacol, păstrând toate momentele principale. Nu poate lipsi de pe afișul unui teatru liric, mai ales din repertoriul unui teatru de operă și balet dedicat celor mici. Este printre primele balete cu care copiii trebuie să se familiarizeze din marea familie a baletului clasic", spune regizorul și coregraful Cătălin Caracaș.

Cu ocazia punerii în scenă a acestui balet, OCC derulează campania „Păpușile Operei Comice". În perioada 15 septembrie - 15 octombrie, bucureștenii sunt invitați să doneze păpuși în stare bună, care vor fi colectate în urna amplasată la intrarea principală a instituției din Calea Giulești nr. 16. Păpușile strânse vor fi apoi donate asociațiilor care se ocupă de copiii defavorizați.

Baletul „Lumea Păpușilor" se adresează copiilor cu vârsta de peste 3 ani. Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul instituției, www.operacomica.ro, prin rețeaua bilete.ro. Teaser video: bit.ly/LumeaPăpușilor-teaser.

În perioada următoare, copiii și părinții vor putea urmări, la Sala Mare, o serie de producții noi, dar și spectacole îndrăgite ale Operei Comice pentru Copii: baletul „Prințul Crab", opera „Hänsel și Gretel" și suita de spectacole itinerante „Noaptea Vrăjitoarelor", în octombrie, iar în noiembrie baletul „Frumoasa Vasilisa" și premiera operetei „Noapte la Veneția". Luna decembrie va prilejui reîntâlnirea publicului spectator cu personajele celebrului balet „Spărgătorul de Nuci", a cărui coregrafie este semnată tot de Cătălin Caracaș.

Opera Comică pentru Copii
este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 10 000 de spectatori. Pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate deja peste 500 de reprezentații, dintre care 16 premiere.

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Parentingul în 2020: 44 de desene comice în care sigur te vei regăsi
    Parentingul în 2020: 44 de desene comice în care sigur te vei regăsi

    Nu-i ușor să fii părinte, mai ales în vreme de pandemie. Adevărul este că pandemia de coronavirus ne-a cam dat bătăi de cap în ultimele luni, ne-a făcut să ieșim (bine...

    „Am trei copii, dar nu sunt reali”. Obsesia unei femei pentru păpușile bebeluși a aprins spiritele în mediul online
    „Am trei copii, dar nu sunt reali”. Obsesia unei femei pentru păpușile bebeluși a aprins spiritele în mediul online

    O femeie a ajuns celebră pe TikTok după ce a dezvăluit colecția ei de... bebeluși! Nu bebeluși în carne și oase, desigur, ci păpuși! Ea recunoaște că hobby-ul său,...

    10 nume de copii inspirate din opera lui Mihai Eminescu
    10 nume de copii inspirate din opera lui Mihai Eminescu

    În fiecare an, pe 15 ianuarie, românii îi aduc un omagiu marelui poet Mihai Eminescu și sărbătoresc și Ziua Națională a Culturii, care a fost marcată pentru prima...

    Păpușile cu dizabilități. Creațiile unei mame, din iubire pentru fiica ei
    Păpușile cu dizabilități. Creațiile unei mame, din iubire pentru fiica ei

    Părinții copiilor cu dizabilități sau cu diverse afecțiuni grave știu cât de important este ca micuții lor să învețe să se accepte așa cum sunt și să-și poată...

    Ziua Constantin Brâncuși: 9 detalii neștiute despre viața și opera lui
    Ziua Constantin Brâncuși: 9 detalii neștiute despre viața și opera lui

    Ne place să ne lăudăm cu Brâncuși și nu există român care să nu știe de Masa Tăcerii sau Coloana Infinitului. Însă, câți dintre noi știm cu adevărat cine...

    De-a joaca lansează colecția deosebită de reviste pentru copii ,,Pe urmele dinozaurilor”
    De-a joaca lansează colecția deosebită de reviste pentru copii ,,Pe urmele dinozaurilor”

    Cei mici adoră dinozaurii iar voi, dragi părinți, știți asta foarte bine. Figurine, hăinuțe, cărți de colorat, animații de tot felul, cei mici vor cu orice preț să intre în...

    Am șapte copii și lumea mă întreabă cum îmi de permit o familie așa mare
    Am șapte copii și lumea mă întreabă cum îmi de permit o familie așa mare

    Ariel ar putea fi personajul principal din „Albă-ca-Zăpada și cei 7 pitici” pentru că are…ați ghicit, 7 pitici. Oamenii se întreabă cum se se descurcă femeia...

    Am 12 copii și lumea mă judecă pentru că le comand toate cele trei mese zilnice. Dar sunt banii mei!
    Am 12 copii și lumea mă judecă pentru că le comand toate cele trei mese zilnice. Dar sunt banii mei!

    În timp ce majoritatea părinților se străduiesc să își țină copiii departe de tot ce înseamnă junk-food și fast-food, o mămică de peste Ocean povestește că...

    © 2023 Qbebe