Părintele Pimen critică românii care aleg animalele de companie în locul copiilor. „Două mâţe în casă şi 10 avorturi. O să dăm răspuns pentru toate astea în faţa lui Dumnezeu"

Părintele Pimen critică românii care aleg animalele de companie în locul copiilor. „Două mâţe în casă şi 10 avorturi. O să dăm răspuns pentru toate astea în faţa lui Dumnezeu"

Mariana Voinea

Tot mai mulți reprezentanți ai Bisericii își spun deschis opinia despre cei care cresc animale de companie în casă, condamnând femeile care fac avort, dar cresc câini și pisici. Din motive ce țin de religie sau personale, doi preoți lansează acuzații dure la adresa celor care cresc animale de companie în casă.

Animalele de companie au ajuns subiect de discuție, iubirea față de acestea scindând lumea în două categorii: cei care iubesc și cei care nu sunt de acord cu creșterea lor în casă, nu există cale de mijloc. Există chiar preoți care fac afirmații criticându-i pe românii care dețin animale de companie, susținând că se închină lor și că le iubesc ca pe proprii copii, lucru „neplăcut de Dumnezeu”.

Unul dintre acești preoți este părintele Pimen Vlad, unul din cei mai apreciați și cunoscuți duhovnici ai momentului, care are curajul de a spune lucrurilor pe nume și fără menajamente. Părintele și-a format o comunitate de enoriași care îl ascultă cu drag și interes, slujind în Muntele Athos. Recent, părintele a abordat un subiect sensibil care îi va aduce atât noi adepți, cât și multe critici din partea enoriașilor.

Au ajuns să aibă doi câini, două mâțe în casă și zece avorturi”

Părintele Pimen critică persoanele care țin animale de companie și avertizează că vor da răspuns pentru toate acțiunile lor în fața lui Dumnezeu. Pentru părinte, menirea câinelui este să păzească casa, iar menirea pisicii este să facă curat în jurul casei de șoareci, și nu să fie ținuți în casă, să le fie făcută baie în cadă, să doarmă cu stăpânul în pat și să mănânce tot ce este mai bun.

Niciodată n-am fost de acord să ţii animalul în casă. A ajuns acum fiecare să aibă animal de companie: doi câini, două mâţe în casă şi 10 avorturi. O să dăm răspuns pentru toate astea în faţa lui Dumnezeu. Animalele de ce au fost aduse: cum era înainte, erai la casă; aveai câinele câinele în curte să-ţi păzească casa, aveai o pisică, îţi făcea curat în jurul casei de şoareci. Dar nu să-l ţii în casă, să-i faci baie în cadă, dormi cu el. Animalul ăla care se linge peste tot îl pupi tu sau îi pui să mănânce în farfurie sau se aşază cu fundul pe pernă şi după aia pui tu capul. Dăm într-un lucru bolnăvicios.

Spunea cineva: ‘Câinele ăsta e salvarea mea că altfel cădeam în depresie’. Serios? Dar nu mai există Dumnezeu? Nu mai există săraci în lumea asta, orfelinate, ca să spui că suferi de singurătate? Ai timp liber, suferi de singurătate? Du-te şi fă voluntariat la un spital din ăla de bolnavi ultimul grad. Că sunt bătrâni aduşi la spital care nu mai au pe nimeni. Cineva să se ducă să-i îngrijească un pic că nu mai au timp asistentele.

Du-te o zi pe săptămână şi fă lucrul ăsta să vezi cum îţi dispare depresia când vezi suferinţa celor din spitale. Du-te la un orfelinat şi spune să-ţi dea voie să faci voluntariat într-o zi, să vezi cum dispare depresia. Sau ai prea mult timp acasă după serviciu? Du-te câte două ore seara şi ajută pe cineva. Poţi să completezi lucrul ăsta fără să ţii nu ştiu câte animale în casă ca să-ţi mângâi singurătatea”, susținea părintele într-un interviu.

femeie caine in brate

În opinia părintelui, omul în ziua de astăzi nu este dispus să ofere nimic, ci vrea doar să primească, nu oferă dragoste, compasiune, milă, empatie față de ceilalți. Pe de altă parte, oamenii care susțin că dacă dau o bucată de pâine unui animal, îl mângâie, primesc toată dragostea lui, de aceea părintele vine în completarea afirmațiilor făcute: „Şi la animal e simplu: i-ai dat două şuturi, fuge şi ţipă dincolo; i-ai aruncat o bucată de pâine, ţi-a venit iar la picioare. Pe când cu omul nu poţi să faci lucrul ăsta. Îl respecţi, te respectă; îl iubeşti, te iubeşte.

Şi atunci preferă animalul, că face ce vrea cu animalul. E o înşelare, dar foarte mulţi ajung în lucrul ăsta Şi oameni pe care-i vezi credicioşi; dacă te-ai atins de animalul lui, şi Dumnezeu dacă s-a atins de animalul lui, trebuie să dispară din viaţa lui. E o credinţă falsă. Vrei companie? Ia şi naşte toţi copiii pe care ţi i-a dat Dumnezeu! Nu-i omorî, nu face avorturi, nu te proteja şi ţine câinii în casă”.
Totodată, părintele Pimen acuză femeile care fac avorturi și care susțin că nu sunt pregătite să aducă pe lume un copil, dar cresc câini și pisici.

Cu copilul la biserică: îl lăsăm să sărute icoanele?

„Cine nu se laudă leapădă de pisică, merge în Iad!”

pisica mica

Părintele Pimen nu este singurul care are astfel de viziuni asupra animalelor de companie, ci un alt preot ortodox pe nume Matei Vulcănescu scria într-o postare pe Facebook: „închinătorii la pisici și la câini nu vor moșteni Împărăția Cerurilor. Cine ține animale de companie în casă și substituie oamenilorm afirmând că sunt mai buni ca oameniim pentru care a murit Hristos. Să fie anatema!” Anatema în limbaj bisericesc înseamnă o osândire, o afurisenie, un blestem solemn din partea unei fețe bisericești.

O altă postare a părintelui Matei Vulcănescu: „ori pisica, ori Hristos, nu se poate și Împărăția Cerurilor și pisica. Cine nu se leapădă de pisică merge în Iad! Animalele de companie au ajuns să se substituie omul! Animalele de casă sunt dumnezeii noștri”, era postarea preotului de pe pagina lui de Facebook.

caine pisica in pat

30 curiozități de care nu știai despre pisicuțe

Subiectul este cu atât mai controversat cu cât părintele slujitor în Grecia nu mai aparține de Biserica Ortodoxă Română, deoarece Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a emis în anul 2015 o hotărâre prin care i s-a interzis părintelui să intre în orice biserică, schit sau mănăstire în județele din sud-estul României.

Și părintele Vulcănescu este în asentimentul celor declarate de preotul Pimen, condamnând femeile care fac avort postând mesaje care scandalizează internetul: „nu mai omorâți copiii în pântece pentru că îi trimiteți în Iad, mai bine nașteți-i, botezați-i și apoi omorâți-i, este un păcat mai mic”.

Aceasta este opinia a doi reprezentanți ai Bisericii care condamnă femeile care fac avort, dar și persoanele care își tratează animalele de companie ca pe proprii semeni, copii sau… idoli.

Surse foto: unsplash.comunsplash.compexels.compexels.comfacebook.com pexels.com

Surse articol: ortodocsi.rostirileprotv.roadevarul.ro

Articolul urmator
Părintele Vlad Pimen, despre oamenii care divorțează prea ușor. „Înainte, haina o cârpeai, orice se repara, acum toate sunt de unică folosință, așa e și cu căsătoria"
Părintele Vlad Pimen, despre oamenii care divorțează prea ușor. „Înainte, haina o cârpeai, orice se repara, acum toate sunt de unică folosință, așa e și cu căsătoria"

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    De ce sunt vinovați părinții în educația copiilor? De ce sunt atât de multe divorțuri? Părintele Pimen răspunde cu sinceritate
    De ce sunt vinovați părinții în educația copiilor? De ce sunt atât de multe divorțuri? Părintele Pimen răspunde cu sinceritate

    Părintele Pimen Vlad provine dintr-o familie cu nouă copii din județul Suceava și, după mai mulți ani petrecuți la Mănăstirea Sihăstria, a ajuns în 1993 la Muntele Athos....

    Părintele Calistrat critică mamele care au copii supraponderali. „O fi având poftă de mâncare, dar tu du-te și controlează, bagă-l la un sport”
    Părintele Calistrat critică mamele care au copii supraponderali. „O fi având poftă de mâncare, dar tu du-te și controlează, bagă-l la un sport”

    Părintele Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni (Iași), face parte dintre cei mai apreciați duhovnici, obișnuind să vină cu numeroase sfaturi pentru credincioși. În...

    „Mi-am botezat fiica după sora mea care a murit" - Este recomandat să le dăm copiilor numele persoanelor decedate?
    „Mi-am botezat fiica după sora mea care a murit" - Este recomandat să le dăm copiilor numele persoanelor decedate?

    Din dragoste pentru o rudă trecută în lumea celor drepți și din dorința de a-i menține amintirea vie, adesea părinții își numesc bebelușii după persoanele decedate din...

    „O mașină a parcat chiar lângă mine cu o femeie care se afla pe locul din față al pasagerului și năștea pur și simplu". 10 mărturii incredibile despre naștere care te vor surprinde
    „O mașină a parcat chiar lângă mine cu o femeie care se afla pe locul din față al pasagerului și năștea pur și simplu". 10 mărturii incredibile despre naștere care te vor surprinde

    Purtarea pruncilor în pântece și aducerea lor pe lume este o super putere pe care femeile o activează la un moment dat în viață. Unele povești legate de naștere, fie...

    Ce vreau de Crăciun? Ca soțul meu să fie părintele "de bază"
    Ce vreau de Crăciun? Ca soțul meu să fie părintele "de bază"

    Ce îți dorești de Crăciun ca mamă de 3 copii? O zi de vacanță, în care soțul tău să preia responsabilitățile legate de copii. O mămică ne dezvăluie ce...

    "Mami" și "tati" nu au ce căuta în pat! Află TOTUL despre cele două cuvinte care îți sabotează viața intimă
    "Mami" și "tati" nu au ce căuta în pat! Află TOTUL despre cele două cuvinte care îți sabotează viața intimă

    După apariția copiilor în viața de cuplu, flacăra pasiunii din dormitor nu mai e așa aprinsă ca la început. Motivul? Ni-l dezvăluie un celebru terapeut al cuplurilor...

    De ce au adolescenții nevoie, de fapt, de un animal de companie?
    De ce au adolescenții nevoie, de fapt, de un animal de companie?

    Dincolo de faptul că îi învață pe copii să fie responsabili, animalele de companie joacă un rol semnificativ în dezvoltarea emoțională a acestora. Studiile din...

    12 lucruri pe care să le faci dacă soțul alege familia lui în locul tău
    12 lucruri pe care să le faci dacă soțul alege familia lui în locul tău

    Odată ce te căsătorești, cel mai mult îți dorești să ai parte de dragostea și de atenția soțului tău. Cu toate acestea, nu este exclus ca, la un moment dat, să sesizezi că...

    © 2024 Qbebe