Părinții adoptivi ai Sorinei: Suntem hărțuiți de jumătate din populația țării. Va ieși un scandal diplomatic

Părinții adoptivi ai Sorinei: Suntem hărțuiți de jumătate din populația țării. Va ieși un scandal diplomatic

Andrada Popa

Vineri, pe 21 iunie, Sorina a fost luată cu mascaţii din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, din Baia de Aramă, județul Mehedinți. Fetița a fost adoptată legal de o familie de români din Statele Unite. Cazul a intrat în atenția publicului, după ce intervenția a fost filmată.

Sorina, fetița de etnie romă care este subiectul acestui caz aparte, are 8 ani și a fost dată spre adopție de la vârsta de 3 ani. Timp de 5 ani 122 de familii din România au refuzat să o adopte, pe motiv rasial. Acum un an, Gabriel și Ramona Săcărin, doi români stabiliți în SUA au decis să o adopte. După multe etape birocratice și multe ședințe de potrivire, instanța a luat decizia definitivă ca fetița să fie adoptată de familia Săcărin. Scandalul a început când, Mariana Șărămăt, fosta asistentă maternală în grija căreia a stat Sorina, a refuzat să o dea pe Sorina noii familii, aducând acuze grave care implică trafic de organe. Noua familie a fost nevoită să apeleze la intervenție forțată pentru a-și lua copilul.

"Când stăteam afară cu avocații la termenele de judecată, toți oamenii de acolo se uitau la noi ca și când am fi făcut ceva rău. Unii nu acceptă ideea că cineva chiar vrea să facă o faptă bună. Noi am fost târâți în mocirlă pentru asta. Este greu să spun ce se va întâmpla, dar cred că toată treaba asta se va termina la CEDO. Oamenii politici folosesc niste pârghii care nu își au rostul. Avem toate documentele necesare, inclusiv acordul SUA pentru adopție, și acum vine un procuror general să spună să nu plece din țară.", a declarat tatăl adoptiv al Sorinei, Gabriel Săcărin, pentru Libertatea. „În ce bază face aceste solicitări, ce motive? Sunt hărțuit de jumătate din populația țări... E incredibil. Am anunțat Ambasada SUA, cred că va ieși un scandal diplomatic.", a mai adăugat el.

La solicitarea Digi24, ambasada SUA a precizat că România este parte a Convenţiei de la Haga privind protecţia copiilor şi cooperarea în materia adopţiei internaţionaleși că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie este autoritatea centrală română în domeniu. 

Cei doi părinți adoptivi au făcut public un filmuleț, la două zile după ce fetița a fost luată de la asistenta maternală, pentru a dovedi starea de bine a acesteia.  „Sorina este ca un copil normal care începe să-și cunoască familia, e curioasă, vrea să afle lucruri despre toți, vrea să afle cine e tânăr, cine e bătrân, unde locuiește. Face tot ce face un copil normal la vârsta ei. Am încercat să stăm departe, să se relaxeze, să înțeleagă că este într-o familie, s-a jucat cu frățiorul mai mic", a declarat Ramona Săcărin.

 

Ce s-a întâmplat vineri era nenecesar, dar nu se putea altfel. E rezultatul unei luni întregi în care noi, ca părinți, am încercat să ne recuperăm copilul, am bătut la toate ușile autorităților din țara asta. Dacă acest lucru se întâmpla unui copil natural al nostru, am fi făcut același lucru, toți pașii posibili", a spus mama adoptivă a Sorinei. Ramona Săcărin mai adaugă: „Era un copil traumatizat și stresat că o să o luăm să-i facem rău, normal că nu a vrut să plece. Ne-a povestit că o învățau cum să se comporte, să refuze să plece".

Asistenta maternală a renunțat de două ori la prioritatea de adopție și a refuzat să o adopte pe Sorina, deși putea să facă acest lucru și fără prioritate. A încercat să facă demersul adopției după ce Sorina era deja în procedura de potrivire cu familia Săcărin. Familia asistentei maternale susține că aceasta a fost păcălită de cei de la protecția copilului să semneze declarațiile de renunțare la prioritate în adopție pentru a îi avantaja pe soții Săcărin.

Noi am spus că vrem să o înfiem și pe Sorina. Doamnele au răspuns că nu mai avem veniturile necesare și condițiile pentru al doilea copil de înfiat. Au spus că Sorina nu e oricum adoptabilă", a spus Adelina Vălănescu, fiica fostei asistente maternale.

Mama adoptivă a Sorinei este manager în domeniul medical, în Statele Unite, soțul acesteia este inginer, iar sora lui Gabriel este psiholog și doctor în psihologie, are o clinică în America şi acordă asistenţă copiilor cu probleme speciale.

Alte precizări de la părinții adoptivi

Doresc să va informez că atâta timp cât Sorina a fost „îngrijită" de dna Șărămăt din 2012, conform fișei medicale, numai în ultimii ani, fetița a fost internată de 3 ori în spital cu diagnosticul de malnutriție, giardia și pneumonie, în octombrie 2015, mai 2017, februarie 2018, ceea ce implică în mod evident o lipsa de preocupare gravă pentru alimentația, igienă și îngrijirea minorei. Nu este suficient să constate că minora este frumos îmbrăcată și stă într-o casă frumoasă, atâta timp cât este malnutrita, cât nu este spălată și îmbrăcată corespunzător, că să nu se îmbolnăvească," a transmis familia adoptivă într-un comunicat de presă. 

În vara anului trecut am venit în România să petrecem cele 30 de zile prevăzute de lege împreună cu Sorina. Aici ne-am lovit de ostilitățile asistenței maternale și a întregii sale familii care au încercat să ne convingă să nu o adoptăm pe Sorina. Încercările lor au fost de la tentativă de a o încadra într-un grad de handicap, până la a-i spune Sorinei tot felul de minciuni cum că am fi traficanți de organe, că o luăm în America și cine știe ce îi facem. Au învățat-o pe Sorina să nu vorbească cu noi și copiii noștri și i-au indus o stare de frică. Cu tact și înțelegere am reușit totuși să facem vizitele de potrivire și am constatat că atâta timp cât Sorina este în afară razei vizuale a asistentului maternal sau membrii familiei acesteia se juca și interacționa normal cu noi și copiii noștri. Tot ca să împiedice adopția, anul trecut au tot depus și retras cereri de adopție în timp ce Sorina era deja în potrivire cu familia noastră, fără însă a depune și documente pentru obținerea atestatului de familie adoptatoare. Fără Atestat de familie adoptatoare nu poți adopta un copil în România. Familia Saramat nici măcar nu a depus actele necesare eliberării unui asemenea atestat de unde rezultă că interesul dânsei a fost să blocheze adopția Sorinei și dansa să rămână în continuare asistent maternal plătit și să profite în continuare financiar de pe urma Sorinei", mai transmite familia adoptivă. 

Potrivit legii nr. 153/2017, actualizată în 2018, salariile brute pentru un părinte social, asistent personal, îngrijitor la domiciliu, asistent maternal profesionist, variază în funcție de vechimea în muncă, de la 1900 lei la 2252 de lei. La acesta se mai adaugă sporurile, printre care și sporul pentru al doilea copil dat în plasament, care este 15% din salariul de bază, pentru fiecare copil, începând cu al-2-lea copil dat în plasament; spor de până la 7,5% din salariul de bază pentru asigurarea continuității în muncă acordat asistenților maternali profesioniști; alocația lunară de plasament în cuantum de 600 lei/copil și alocația de la stat în cuantum de 200 lei/copil.

Ce spune familia asistentei maternale

Soțul asistentei maternale a Sorinei, Vasile Șărămăt, a declarat pentru Mediafax că a formulat plângeri la DIICOT împotriva DGASPC Mehedinți.

Am formulat două plângeri, una la DIICOT Mehedinți și alta la DIICOT București, împotriva managerului de caz de la DGASPC Mehedinți. Plângerile sunt pentru trafic de persoane, fals și uz de fals, abuz în serviciu. În 2017, acest manager de caz trebuia să ne înștiințeze cu 30 de zile înainte că o familie vrea să adopte fetița. În anul respectiv, managerul de caz a venit și a pus-o pe soție să semneze o hârtie, spunând că nu se întâmplă nimic. Noi trebuia să fim înștiințați că vor să dea spre adopție fetița. Au urmat apoi alte demersuri false. Această fetiță nu este compatibilă cu familia care a luat-o în adopție. Sunt rapoarte de întâlnire la DGASPC care reflectă acest lucru."

Acesta a adăugat că Sorina a suferit de atacuri de panică când părinții adoptivi au vizitat-o la școală. „Fetița nu a fost retrasă de la școală. A lipsit doar o săptămână după ce au venit părinții adoptivi la școală. A făcut un atac de panică și cerea învățătoarei să o ascundă sub catedră. Prin atacuri de panică au trecut și colegii ei. Fetița a fost foarte iubită în familia noastră. O duceam la grădiniță cu mașina personală și la școală la fel.", a spus bărbatul.

Întrebată dacă a refuzat adopția, Mariana Șărămăt a declarat: „Nu e adevărat, eu nu am făcut-o intenționat. Managerul de caz e de vină și aș vrea să iasă și să spună la lume cum a venit cu hârtia făcută de acasă și m-a obligat s-o semnez, că dacă nu, îmi ia fata la centru și mie îmi desface contractul de muncă. Chiar aș ruga-o pe doamna Morjan Violeta să iasă și să spună că nu e adevărată chestia asta".

Parchetul General a cerut Curții de Apel Craiova revizuirea deciziei definitive de adopție internațională a Sorinei și, în același timp, suspendarea executării acestei hotărâri. Mai mult, instituția a făcut și o cerere de ordonanță președințială prin care interzice părinților adoptivi plecarea din România împreună cu Sorina, până la administrarea probelor din dosarele penale deschise deja. "Prin acțiunea formulată s-a solicitat și obligarea parinților adoptatori să asigure minorei, în România, un program de consiliere psihologică pentru o perioadă de 3 luni", arată Ziare.com.  

Surse: Libertatea, Mediafax, Ziare.com, DCNews, Antena 3, Digi24
Articolul urmator
Școala începe cu jumătate din angajații din educație vaccinați
Școala începe cu jumătate din angajații din educație vaccinați

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Părinții adoptivi s-au trezit cu mama biologică la ușă, de ziua fetiței lor
    Părinții adoptivi s-au trezit cu mama biologică la ușă, de ziua fetiței lor

    Keith și Laura au adoptat-o pe Bella de curând. Dorind să-i sărbătorească prima zi de naștere în familia lor, au dat o petrecere în cinstea aniversării sale....

    I-am spus fiicei mele că nu poate locui cu mine și a fost nevoită să se mute în cealaltă parte a țării. Am greșit?
    I-am spus fiicei mele că nu poate locui cu mine și a fost nevoită să se mute în cealaltă parte a țării. Am greșit?

    Un tată de peste hotare a creat valuri pe Reddit atunci când a povestit situația în care se află împreună cu fiica sa cea mică. Se pare că aceasta l-a întrebat...

    Dragi părinți adoptivi, este în regulă să faceți greșeli
    Dragi părinți adoptivi, este în regulă să faceți greșeli

    În anumite cazuri, pentru a-și îndeplini visul de a deveni părinți, unele cupluri optează pentru o adopție internațională. Într-o asemenea situație s-a aflat...

    „Mai mult de jumătate din viața mea am petrecut-o alături de el”. Dana Rogoz, despre cei peste 18 ani de relație cu soțul ei
    „Mai mult de jumătate din viața mea am petrecut-o alături de el”. Dana Rogoz, despre cei peste 18 ani de relație cu soțul ei

    Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu 18 ani, pe platourile de filmare ale serialului...

    Lege nouă: tații obligați să plătească jumătate din costurile medicale ale sarcinii
    Lege nouă: tații obligați să plătească jumătate din costurile medicale ale sarcinii

    Într-un stat din SUA există o lege ce prevede ca tații să fie responsabili de plata a jumătate din costurile medicale ce țin de sarcină și de naștere. Parcurge cu atenție...

    Scrisoarea dureroasă a unui copil de 11 ani din Vaslui: „Acasã suntem șase frați. Mama are grijã singurã de noi”
    Scrisoarea dureroasă a unui copil de 11 ani din Vaslui: „Acasã suntem șase frați. Mama are grijã singurã de noi”

    El este Elias, are 11 ani, e din Vaslui și autorul unei scrisori emoționante. În scrisoare, băiatul povestește despre viața luii și a familiei sale. Mama are grijă singură de...

    Este normal? Jumătate din mămicile de nou-născut se gândesc să își rănească bebelușii, spune un studiu
    Este normal? Jumătate din mămicile de nou-născut se gândesc să își rănească bebelușii, spune un studiu

    Odată ce devii mamă, alături de bucuria enormă pe care o resimți, primul an de viață al copilului tău te va pune în față în față cu numeroase provocări. Printre...

    "Sunt jumătate din persoana care eram". Cum a slăbit o mama a 4 copii 50 de kilograme
    "Sunt jumătate din persoana care eram". Cum a slăbit o mama a 4 copii 50 de kilograme

    O mamă a 4 copii din Saltburn-by-the-sea, Anglia, este acum antrenoare de fitness, după ce a reușit să slăbească jumătatea din greutatea ei.

    © 2024 Qbebe