„M-am născut în urma unui viol. Mama nu m-a acceptat, iar părinții adoptivi m-au alungat din casă”, povestea tragică a Larisei

Povestea Larisei impresionează prin întâmplările dramatice petrecute încă din copilărie

Larisa își amintește că primii ani de viață au fost petrecuți în condiții precare, alături de fratele ei și de mama care, de multe ori, nu putea avea grijă de copii. Hrana era limitată, iar supravegherea insuficientă. Un episod grav din copilărie a avut loc atunci când, lăsată nesupravegheată, s-a rănit grav la mâini, în urma contactului cu o plită încinsă. Acest incident a dus, în cele din urmă, la intervenția autorităților și la separarea copiilor de familie.

După acest moment, Larisa și fratele ei au fost plasați în sistemul de protecție, trecând prin spitale și centre de plasament. Cei doi au fost separați, fiecare fiind trimis într-o instituție diferită. Larisa a crescut într-un orfelinat, unde a rămas până în adolescență. Ea descrie acea perioadă ca fiind una marcată de disciplină strictă, lipsa afecțiunii și sentimentul constant de abandon.

Drama Stelei, o femeie agresată de fostul soț care își crește singură copiii. "Soțul m-a lăsat cu un copil bolnav și trăiește cu o prietenă de familie. Socrii mă alungă din casă”

În încercarea de a-și regăsi familia, Larisa a dorit să își revadă mama biologică. Însă întâlnirea nu a avut rezultatul așteptat. Potrivit mărturiei sale, mama nu doar că nu a recunoscut-o inițial, dar ulterior a respins-o și a alungat-o, confirmând ruptura definitivă dintre ele.

Adolescența a fost marcată de o integrare dificilă în familia adoptivă

La vârsta adolescenței, Larisa a fost preluată de o familie adoptivă din Chișinău. Deși inițial a perceput acest pas ca pe o șansă la o viață normală, integrarea s-a dovedit dificilă. În noul mediu, s-a confruntat cu discriminare din partea celor din jur, fiind etichetată în funcție de trecutul său familial. Situația a afectat-o profund, iar presiunea socială a contribuit la dorința de a reveni în mediul cunoscut din orfelinat.

Relația cu părinții adoptivi nu a evoluat favorabil. În timp, Larisa a ajuns să simtă că nu este cu adevărat acceptată, iar sprijinul oferit era limitat. În cele din urmă, a fost nevoită să plece și din acest mediu, confruntându-se din nou cu nesiguranța și lipsa unui sprijin stabil.

„Așa mi s-a spus, că nu a fost ceva dorit”

Larisa a aflat încă de mică detalii despre circumstanțele în care a venit pe lume, lucruri care au influențat profund felul în care s-a raportat la propria identitate.

„Orică mama era prea frumoasă ori că era prea urâtă, dar am înțeles că, în urma contactului acela cu ea, s-a primit că m-am născut eu. Așa mi s-a spus, că nu a fost ceva dorit. Eu doar am apărut în viața asta fără să fiu așteptată sau dorită.”

„Pe el niciodată nu l-am văzut. Nu, nu. Nici nu-l cunosc. Nu știu cine este, nu știu cum arată. Pentru mine nu există. Tot ce știu este din spusele altora, dar nu am avut niciodată o legătură reală.”

Suflet de mamă! O femeie greu încercată de soartă, abuzată de soț pentru ca a adus pe lume un copil cu probleme, își crește copiii din puținul pe care îl are

Copilărie în lipsuri și neglijență

Anii copilăriei au fost marcați de sărăcie și lipsa unor condiții minime de trai, dar și de absența unei îngrijiri constante.

„Mâncam mai mult pâine și lapte. Altceva nu prea țin minte. Mama mergea pe drum și cădea des, era beată. Noi mergeam de mâini cu ea, fratele pe o parte, eu pe cealaltă, și încercam cumva să o ținem să nu cadă.”

„Acolo am simțit că sunt diferită, murdară, neîngrijită. Plângeam și nu voiam să dorm. Nu eram obișnuită cu oamenii, cu copiii, cu regulile. Acasă era frig, dormeam pe haine și nu aveam condiții normale.”

Incidentul care a schimbat totul

Un accident grav a dus la intervenția autorităților și la separarea de familie, moment care i-a schimbat complet viața.

„Căzusem așa cu palmele pe plita aceea cu spirale și numai asta țin minte: că se scurgea carnea, vedeam oasele. Plângeam tare, nu înțelegeam ce se întâmplă, iar fratele meu mă ținea în brațe și încerca să mă liniștească.”

„După asta au venit oamenii și ne-au luat. Am stat la spital câteva luni, apoi am fost duși la orfelinat. Acolo ne-au despărțit. El a mers într-o parte, eu în alta. A fost foarte greu, mai ales că nu înțelegeam de ce se întâmplă toate astea.”

Respingere și încercări de reintegrare

După ani petrecuți în sistemul de protecție, Larisa a încercat să reia legătura cu mama sa, însă experiența a fost una dureroasă.

„Nu m-a recunoscut și m-a alungat. Mi-a spus clar: ‘Nu te vreau în viața mea. Pleacă.’ M-a apucat de păr și m-a scos afară. Am căzut, m-am lovit și nu puteam nici să vorbesc de durere.”

„Am dormit afară, pe un scrânciob, cu un câine lângă mine să mă încălzească. Mai târziu, la școală eram discriminată. Copiii strigau după mine, aruncau cu pietre. A fost foarte greu, dar sportul m-a ajutat să merg mai departe și să nu renunț.”

Povestea Larisei evidențiază efectele pe termen lung ale neglijenței, abandonului și lipsei unui cadru familial adecvat. Experiențele prin care a trecut reflectă dificultățile întâmpinate de copiii din sistemul de protecție, dar și provocările legate de integrarea în familii adoptive. În același timp, cazul subliniază importanța sprijinului psihologic și social pentru persoanele aflate în astfel de situații, precum și necesitatea unor mecanisme eficiente de protecție a copilului.