Mama a doi dintre copiii implicați în eveniment povestește cum aceștia au urcat până la jumătatea rampei și după aceea au simțit că le ard tălpile.
În apropierea piscinei nu se afla niciun punct de prim ajutor, personalul de acolo solicitând ambulanța, care i-a dus pe copii la unitatea de primiri Urgențe a Spitalului de Pediatrie Bacău. Unul dintre copii a fost diagnosticat cu arsuri de gradul 2 și 3.
După incident, accesul a fost restricționat pe toboganul respectiv până la ora 14.30, iar administratorul piscinei a declarat că așa ceva nu s-a mai petrecut și că va lua măsuri speciale. Cei care au venit la piscină în zilele următoare au precizat că măsura luată a fost să se pună o mochetă.
În urma evenimentului a fost depusă o reclamație la Protecția Consumatorului, inspectorii DSP Bacău anunțând că vor merge în inspecție la piscina la care s-a petrecut accidentul. Potrivit acestora, orice piscină ar trebui să aibă punct de prim ajutor, salvamar și colac de salvare.
Surse:
www.bacau.net, www.romaniatv.net , www.zdbc.ro