Scandal la Disneyland Paris: unei mame i s-a cerut să nu mai alăpteze în public. Care au fost reacțiile

Scandal la Disneyland Paris: unei mame i s-a cerut să nu mai alăpteze în public. Care au fost reacțiile

Andrada Popa

Presa franceză a explodat în momentul în care o mamă a publicat pe Twitter o fotografie cu membrii ai echipei de pază de la Disneyland Paris care interzic unei femei să alăpteze în public. După ce evenimentul a devenit viral și blamat, reprezentanții parcului de distracții și-au cerut scuze public.

Marți, pe 7 iulie 2021, reprezentanții Disneyland Paris și-au cerut scuze public pentru gestul angajaților săi de la securitate, care au cerut unei mame să nu mai alăpteze în public.  „Regretăm profund această situaţie şi îi cerem încă o dată scuze sincere mamei în cauză. Cererea care i-a fost adresată nu corespunde regulamentului nostru intern şi valorilor noastre”, a scris Disneyland Paris pe Twitter. ”Nu există restricţii privind alăptarea la Disneyland Paris”, a adăugat parcul situat în Marne-la-Vallée, lângă Paris.

imagine de la disenyland paris

Inițial reprezentanții parcului au scris că mamele pot folosi camerele special dedicate alăptării bebelușilor, pe un ton deloc scuzabil: „punem la dispoziţia mamelor centrul Baby care cu echipamente adecvate şi confortabile, precum scaune speciale pentru alăptare”. Însă, după ce Marlene Schiappa, ministrul francez pentru cetățenie, fost ministru al egalității de drepturi, a blamat această atitudine, lucrurile s-au schimbat. ”Dragă @DisneylandParis, alăptarea unui bebeluș nu este o contravenție. Este bine că aveți camere dedicate, dar nimeni nu știe unde și când i se va face foame unui bebeluș. Nu începeţi şi voi să stigmatizaţi mamele, este şi aşa destul de greu peste tot. Vă mulţumesc anticipat”, scrie aceasta pe Twitter. 

Incidentul s-a petrecut pe o bancă din parc unde trei mămici se odihneau cu bebelușii lor, iar una dintre ele, o australiancă, își alăpta copilul. Postarea de pe Twitter a unuia dintre martori subliniază că agenţii de securitate „au împiedicat o mamă să-şi alăpteze bebeluşul de 2 luni pe motiv că a şocat clienţii străini!”.

Soțul mamei care a fost admonestată de către agenții de securitate a scris și el pe Twitter a fost o ”experiență oribilă” pentru soția sa. ”A fost complet deposedată de dreptul ei de a-l hrăni pe fiul nostru. Sper ca legislația să evolueze cât de curând!”, subliniază acesta.

Citește și: 

Surse: France Press, Daily Mail, The Telegraph

Surse foto: twitter.com/marieastier

Articolul urmator
„Femeile care își iau concediu maternal sunt leneșe”. Mărturia unei mame care a scandalizat internetul
„Femeile care își iau concediu maternal sunt leneșe”. Mărturia unei mame care a scandalizat internetul

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Unei mame care își alăpta bebelușul în public i s-a cerut să se acopere așa că s-a conformat! Gestul ei a generat multe comentarii
    Unei mame care își alăpta bebelușul în public i s-a cerut să se acopere așa că s-a conformat! Gestul ei a generat multe comentarii

    Alăptatul în public este încă un subiect controversat. Pe de o parte, anumite persoane sunt de acord cu acest demers și nu consideră că mamele trebuie să se ferească...

    Cum este normal să alăptezi în public? Fotografia care a stârnit scandal pe internet
    Cum este normal să alăptezi în public? Fotografia care a stârnit scandal pe internet

    „Ba da, i-am dat să mănânce înainte să plecăm din casă!”, „Nu îi dau cu biberonul pentru că nu îl acceptă!”, „Nu, nu pot să...

    Unei mame i s-a spus să-și alăpteze „discret” bebelușul într-o cafenea, cu toate că spațiul era gol
    Unei mame i s-a spus să-și alăpteze „discret” bebelușul într-o cafenea, cu toate că spațiul era gol

    Alăptatul în public a fost dintotdeauna o temă fierbinte de dezbatere în rândul părinților și nu numai! În timp ce pentru unii este un lucru perfect normal,...

    Un chelner i-a cerut unei mame să curețe mizeria făcută de copilul ei la masa din restaurant
    Un chelner i-a cerut unei mame să curețe mizeria făcută de copilul ei la masa din restaurant

    O masă la restaurant alături de cele mai dragi persoane din viața ta ar trebui să fie un eveniment relaxant, care să vă bucure pe toți. Uneori însă intervin situații care...

    „Îmi plesnesc copiii!” Sinceritatea unei mame a iscat un adevărat scandal pe internet
    „Îmi plesnesc copiii!” Sinceritatea unei mame a iscat un adevărat scandal pe internet

    Dezvăluirea unei mămici, despre felul în care își pedepsește copiii atunci când aceștia nu sunt ascultători, a stârnit o adevărată dezbatere pe rețelele de...

    Poveste de alaptare in public: ”Sânii au fost făcuți să hrănească bebeluși. Așa cum lingura ta a fost făcută să mănânci ciorba”
    Poveste de alaptare in public: ”Sânii au fost făcuți să hrănească bebeluși. Așa cum lingura ta a fost făcută să mănânci ciorba”

    Alăptarea în public încă mai este un subiect controversat. O demonstrează cu vârf și îndesat epoca Social Media, care oferă mamelor de pretutindeni ocazia să...

    „Am mers să nasc și am plecat acasă fără o mână”. Unei mame i-a fost amputată mâna din cauza unei branule puse greșit
    „Am mers să nasc și am plecat acasă fără o mână”. Unei mame i-a fost amputată mâna din cauza unei branule puse greșit

    O tânără mamă și-a pierdut mâna la scurt timp ce a născut, după ce medicii i-au pus o branulă greșit în mână. Citește articolul de mai jos pentru mai multe...

    „Mi-au spus că bebelușul meu este incomplet”, mărturia unei mame care a fost sfătuită să avorteze. A născut o fetiță sănătoasă
    „Mi-au spus că bebelușul meu este incomplet”, mărturia unei mame care a fost sfătuită să avorteze. A născut o fetiță sănătoasă

    În anumite cazuri, intuiția și dorința de a deveni mamă sunt atât de puternice, încât sfidează inclusiv sfaturile medicilor. Un exemplu în acest sens este...

    © 2024 Qbebe