Burtici fericite

Scrisoarea emoționantă a unei foste operatoare 112: „Mi se rupe inima! Plecați,toți!”

În urma evenimentelor petrecute la Caracal, Cristina Șoloiu, o fostă operatoare 112 din județul Mehedinți, a postat pe o rețea de socializare o scrisoare, în care a relatat un caz mai vechi al unui adolescent de vârsta Alexandrei Măceșanu precizând că, dacă nu ar fi plecat mai demult din sistem, sigur ar fi făcut acum acest lucru. Scrisoarea sa a adunat peste 1600 de distribuiri.

Cristina Șoloiu a povestit unul dintre primele sale cazuri pe când lucra ca operator 112. În iarna anului 2005, un adolescent de 15 ani, care învăța la un liceu din Băile Herculane și locuia la un internat, a pornit singur, cu autobuzul, spre localitatea natală. El nu își anunțase părinții despre  intențiile sale,iar autobuzul a rămas blocat din cauza troienelor. Călătorii au fost dați jos, băiatul plecând pe jos spre localitatea în care se afla casa părinților săi, aflată la aproximativ 30 km. 

Copilul nu avea telefon mobil, la un moment dat, după 9 ore de mers prin zăpadă, a ajuns la un telefon public și a sunat la 112. Cristina Șoloiu intrase în tura de noapte, nu a putut localiza copilul și a direcționat apelul către poliție. Un poliștist a discutat cu adolescentul, și-a dat seama că situația era gravă și a discutat și cu un coleg al lui. Acesta din urmă a înțeles pe unde se afla acesta și l-a direcționat spre locuința soacrei sale. Inițial copilul insistase să continue drumul noaptea, dar ulterior l-a ascultat pe polițist, s-a dus în casa spre care a fost ghidat și a fost salvat.

Fosta operatoare 112 a menționat în postarea sa că atunci s-a simțit mândră că făcea parte dintr-un sistem care salvează vieți, dar că treptat mândria ei a murit încet „după Apuseni, după Colectiv, după incidentul de la metrou”. A adăugat și că, dacă nu ar fi ieșit de mai demult din sistem, ieșea acum cu siguranță.

Cristina Șoloiu a spus că, în opinia ei, singura soluție este ca „sistemul să fie dărâmat și reconstruit de la zero”.  Mesajul este și: „Plecaţi, toţi! Voi, cei buni, plecaţi acum! Nu mai giraţi incompetenţa ucigaşă a celorlalţi! Nu mai permiteţi să fiţi băgaţi în aceeaşi oală cu ei! Nu mai munciţi pentru ei sau în locul lor! ” Ea își încheie postarea cu următoarele cuvinte: „Nu ştiu ce să mai zic... încât simt că mi se rupe inima".

Surse:
www.jurnalul.antena3.ro, www.observator.tv


Surse poze:

www.facebook.com, www.pixabay.com

Scrisoarea unei mame din Italia: „Suntem în mijlocul unei regiuni unde a explodat coronavirusul”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Scrisoarea unei mame către copilul ei adult:„Nu mai simt că îți sunt mamă, ci doar povară”
    Scrisoarea unei mame către copilul ei adult:„Nu mai simt că îți sunt mamă, ci doar povară”

    O mamă ajunsă la vârsta neputinței îi scrie copilului ei o scrisoare prin care își cere iertare pentru că a ajuns să-i fie o povară.

    Scrisoarea unei mame către învățătoarea copilului, în prima zi de școală
    Scrisoarea unei mame către învățătoarea copilului, în prima zi de școală

    Cu ocazia primei zile de școală din viața fiicei sale, o mamă îi scrie o scrisoare învățătoarei acesteia. Parcurgeți cu atenție articolul de mai jos și veți realiza...

    Scrisoarea sfâșietoare a unei mame plecate în Spania: Viața copiilor noștri nu o putem cumpăra cu bani
    Scrisoarea sfâșietoare a unei mame plecate în Spania: Viața copiilor noștri nu o putem cumpăra cu bani

    "Nu mai am nimic de luptat, vreau numai să-mi regăsesc familia, să mă regăsesc pe mine". Iată ce spune Mărioara Miloș, o mamă din Roșiori care a plecat acum 13 ani să...

    Inima unei mame bune este plină de remușcări
    Inima unei mame bune este plină de remușcări

    Dacă sunteți mame, aflați că v-ați „ales” cu un job fulltime pentru tot restul vieții, da run job care vă aduce beneficii inimaginabile, la pachet cu regrete profunde,...

    Mărturia emoționantă a unei mame singure: „Așa arăta holul meu miercurea trecută. Ciobit. Tăios. Periculos. Fiul meu chiar a făcut asta”
    Mărturia emoționantă a unei mame singure: „Așa arăta holul meu miercurea trecută. Ciobit. Tăios. Periculos. Fiul meu chiar a făcut asta”

    Încă din primele clipe în care îți vei ține copilul în brațe, vei simți o bucurie care nu poate fi descrisă în cuvinte, dar totodată știi și că ai...

    Cea mai emoționantă scrisoare de "La mulți ani" pentru fiul meu
    Cea mai emoționantă scrisoare de "La mulți ani" pentru fiul meu

    Să fii mamă nu este un lucru ușor, dar reprezintă un lucru minunat. Sunt zile dificile, în care probabil te simți copleșită, însă de cele mai multe ori sunt zile...

    "Am fost vândut când eram bebeluş pe 10 mii de dolari". Povestea emoţionantă a unui tânăr român care a ştiut să îşi găsească fericirea
    "Am fost vândut când eram bebeluş pe 10 mii de dolari". Povestea emoţionantă a unui tânăr român care a ştiut să îşi găsească fericirea

    Un bebeluş din România, vândut de părinţii săi unui cuplu canadian, a devenit un tânăr împlinit pe plan personal şi profesional. Parcurge cu atenţie articolul...

    © 2021 Qbebe