Secom® invită familiile să se bucure de 1 iunie prin mișcare

Secom® invită familiile să se bucure de 1 iunie prin mișcare

Corina Naftanaila

De primul 1 Iunie liber, Secom® invită copiii, părinții și bunicii la un Maraton de Sport în Familie. Evenimentul se va desfășura joi, 1 iunie, între orele 11.00 și 16.00, în Parcul Alexandru Ioan Cuza din București (fost I.O.R.), și va cuprinde cinci ore de mișcare cu exerciții special create pentru familii. Antrenamentele vor începe la ore fixe și vor fi susținute de Radu Restivan, pasionat de sport, instructor de cycling și fondatorul 321Sport, o comunitate sportivă dedicată celor care doresc să-și schimbe viața prin sport.

Participanții se vor bucura de o oră de sport antrenantă și memorabilă alături de copii. Fiecare oră va cuprinde o etapă de încălzire, antrenamentul propriu-zis și o etapă de relaxare. Participanții vor sări, vor avea probe de ștafetă, exerciții cu greutatea corpului, genuflexiuni, iar la final fiecare va pleca acasă cu câteva idei de activități sportive pe care le pot face oricând și oriunde cu cei mici. Majoritatea exercițiilor vor necesita doi participanți pentru a putea fi efectuate, iar interactivitatea este una dintre condițiile pe care le vor respecta cei prezenți.

Secom® a ales să invite familiile de Ziua Copilului la cinci ore de mișcare, pentru că ne dorim ca părinții să dezvolte și să promoveze în familie cultura mișcării. Obezitatea infantilă este o realitate pe care părinții ar trebui să o privească cu mare responsabilitate. În spatele statisticilor care plasează România pe locul doi în Europa privind obezitatea la copii, se află alimentația dezechilibrată pe care o primesc copiii, lipsa mișcării și lipsa unui model de viață sănătos în familie. Haideți să schimbăm aceste lucruri, iar de 1 Iunie ne propunem să facem un mic pas în acest sens", explică Lucia Costea, managing partner Secom®.

secom

Credem că timpul petrecut în familie este cel mai important, iar interacțiunea umană are un rol aparte indiferent de vârstă. Sportul este o metodă foarte bună de a conecta oamenii indiferent de vârstă, căci în momentul în care facem mișcare suntem cu toții la fel. Pe lângă lucrurile obținute direct prin efortul fizic (forță, coordonare, viteză de reacție), sportul oferă posibilitatea de a transforma oamenii de lângă tine în prieteni, iar bariera de vârstă nu mai pare un impediment. În plus, părinții și bunicii sunt exemplul pe care cei mici îl au la îndemână în fiecare zi, iar inspirația sportivă poate veni chiar din interiorul familiei. Într-o lume în care unii părinți aleg să le ofere celor mici tablete sau telefoane pentru a le umple timpul liber , noi vrem să încurajăm un stil de viață sănătos în familie și o dezvoltare armonioasă a celor mici!", susține Radu Restivan, antrenor, fondator 321Sport.

După fiecare oră de sport, Secom® le-a pregătit copiilor și o tombolă cu premii care să-i ajute să facă activități sportive acasă, împreună cu familia.

Accesul la eveniment este gratuit. Intrarea se face din str. Baba Novac, iar Maratonul de Mișcare în Familie Secom® se desfășoara pe iarbă, în poiana din stânga Foișorului de lemn (mergeți 60 de metri pe alee). Evenimentul face parte din Hai la Cea Mai Itsy Bitsy Zi Libera Națională!

Secom® este compania românească, lider de autoritate în soluţii de medicină integrativă care răspund nevoilor unui lifestyle sănătos al omului modern, şi promotor al frumuseţii prin produse cosmetice naturale, cu ingrediente de înaltă calitate. Compania este specializată în importul, distribuția și comercializarea de produse naturale pentru sănătate și frumusețe (suplimente alimentare și cosmetice naturale).

Secom® a făcut pionerat, fiind prima companie care a introdus pe piața românească ciupercile medicinale, extractele standardizate din plante, o serie de ingrediente inovatoare precum colostrul, precum și prima gamă de suplimente special create pentru sănătatea copiilor - ChildLife® Essentials.

Compania este importatorul exclusiv în România al brand-urilor Andalou Naturals, Solaray®, KAL®, ChildLife® Essentials, Jarrow Formulas®, Nature's Way®, Boerike&Tafel®, China-Japan Feida Union®, Essiac® Mushroom Winsdom®, Life-Flo®, producători de top din SUA, recunoscuți datorită formulelor inovatoare.

În prezent, portofoliul Secom® acoperă toată gama de afecțiuni, cuprinzând peste 250 de suplimente alimentare naturale și aprox. 100 de cosmetice naturale, o mare parte unice pe piața din România.

Produsele Secom® sunt disponibile în peste 8000 de farmacii și magazine cu profil naturist la nivel național, precum și în cele 12 magazine Secom® din București, Brașov, Bacău, Cluj-Napoca, Iași, Ploiești, Pitești, Sibiu și Timișoara.

Articolul urmator
Sondaj îngrijorător: 95% dintre familiile vulnerabile din România nu pot acoperi nevoile de bază ale copiilor
Sondaj îngrijorător: 95% dintre familiile vulnerabile din România nu pot acoperi nevoile de bază ale copiilor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    La doar 11 luni, Victor a fost diagnosticat cu o boală genetică rară, care i-a furat bucuria de a merge. Ajută-l să se bucure de copilărie!
    La doar 11 luni, Victor a fost diagnosticat cu o boală genetică rară, care i-a furat bucuria de a merge. Ajută-l să se bucure de copilărie!

    Un pui de om are nevoie de ajutorul fiecăruia dintre noi! La doar 11 luni, Victor-Andrei Dinescu, un băiețel adorabil din Șelimbăr, Sibiu, a fost diagnosticat cu o boală genetică...

    12 motive pentru care chiar trebuie să faci mișcare în timpul sarcinii. Mărturia unei mămici
    12 motive pentru care chiar trebuie să faci mișcare în timpul sarcinii. Mărturia unei mămici

    Atunci când ești însărcinată pare că toată lumea își dă cu părerea în legătură cu ce și cât ar trebui să mănânci, ce ar trebui să faci, să...

    Iunie aduce revelații uriașe pentru 4 zodii. Învață să-și vadă adevărata valoare
    Iunie aduce revelații uriașe pentru 4 zodii. Învață să-și vadă adevărata valoare

    Prima lună a verii aduce revelații uriașe pentru patru semne zodiacale. Nativii nu vor sta cu gândul doar la relaxare, distracție și concediu, ci vor trece printr-o etapă de...

    Zodiile care își vindecă inimile în iunie. Șterg lacrimile și rănile trecutului
    Zodiile care își vindecă inimile în iunie. Șterg lacrimile și rănile trecutului

    Luna iunie se anunță a fi extrem de benefică pentru trei semne zodiacale. Nativii au suferit mult și acum își șterg lacrimile, încearcă să își vindece rănile...

    Zodiile care își reinventează viața amoroasă odată cu intrarea lui Venus în Taur, pe 6 iunie
    Zodiile care își reinventează viața amoroasă odată cu intrarea lui Venus în Taur, pe 6 iunie

    Pe data de 6 iunie, Venus, planeta iubirii și a frumuseții, intră în Constelația Taurului, zodia pe care o și guvernează. Destinul a patru zodii se schimbă radical odată cu...

    5 zodii atinse de dorul de ducă în iunie. Mișcările astrale le dau aripi și încredere
    5 zodii atinse de dorul de ducă în iunie. Mișcările astrale le dau aripi și încredere

    În vara anului 2025, 5 zodii simt nevoia să călătorească, să se plimbe, să descopere lucruri noi și să înceapă noi capitole în viața lor. Nativii prind aripi și...

    Sfatul astrelor pentru luna iunie: nu te arunca direct cu capul înainte. Zodiile care trebuie să cântărească mai bine deciziile de viață
    Sfatul astrelor pentru luna iunie: nu te arunca direct cu capul înainte. Zodiile care trebuie să cântărească mai bine deciziile de viață

    Nu aduce anul ce aduce luna. Cea de-a șasea lună a anului, luna iunie vine cu un avertisment pentru patru dintre semnele zodiacale. Nativii sunt sfătuiți să-și cântărească mai...

    Cele 4 moduri prin care copilul tău te îngrașă
    Cele 4 moduri prin care copilul tău te îngrașă

    Odată ce devii mamă, îți dorești mai mult ca oricând să fii sănătoasă și în formă pentru copilul tău. În ciuda eforturilor tale, anumite rutine din viața...

    © 2025 Qbebe