Situație dramatică în Bihor, unde 80 de copii au dispărut în ultimele 3 luni. Adevărul dureros despre „plecările voluntare”
În Bihor, numărul sesizărilor privind dispariția minorilor ridică semne serioase de întrebare. În doar primele trei luni ale anului 2026, la nivelul județului au fost înregistrate 86 de sesizări privind plecări voluntare ale minorilor, iar în 84 dintre cazuri măsurile de urmărire au fost revocate după ce copiii au fost identificați.
Fenomenul nu este unul izolat. La nivel național, între 20 mai 2025 și 20 mai 2026, au fost raportate 10.566 de sesizări privind dispariția unor minori, cu peste 600 mai multe decât în anul precedent și cu aproape 2.000 mai multe decât în urmă cu doi ani. Cele mai multe cazuri au vizat adolescenți cu vârste între 14 și 18 ani, categorie în care au fost înregistrate 8.140 de sesizări.
Aproape 90 de sesizări în doar trei luni
Datele comunicate pentru județul Bihor arată amploarea unei situații care nu mai poate fi tratată ca o simplă succesiune de cazuri izolate. Deși majoritatea minorilor sunt găsiți sau se întorc în scurt timp, fiecare plecare ridică aceeași întrebare grea: ce anume îl face pe un copil să plece din locul în care ar trebui să se simtă protejat?
„În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2026, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost înregistrate 86 de sesizări privind plecări voluntare ale minorilor. În aceeași perioadă, au fost revocate măsurile de urmărire în 84 de cazuri, după identificarea minorilor”, a explicat agentul șef Alin Laza, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean Bihor.
În multe dintre aceste cazuri, informațiile obținute arată că este vorba despre minori care au fugit din centre de plasament. Chiar dacă termenul folosit este „plecare voluntară”, realitatea din spatele lui poate fi mult mai complicată, mai ales atunci când vorbim despre copii vulnerabili, aflați deja în situații fragile.
Ce înseamnă, de fapt, o „plecare voluntară”
Expresia poate da impresia că minorul a plecat pur și simplu din proprie inițiativă, fără presiuni și fără un motiv grav. Specialiștii atrag însă atenția că, în cazul copiilor, decizia de a pleca de acasă, dintr-un centru sau dintr-un alt loc de îngrijire poate ascunde nevoi emoționale neacoperite, teamă, conflicte sau dorința de a găsi sprijin în altă parte.
„Copiii nu fug doar de acasă; ei fug spre ceva ce nu reușesc să găsească acasă. Datoria noastră, ca părinți, este să facem din casă acel loc. Un copil care simte că există măcar un adult care îl ascultă fără să-l judece are șanse mult mai mici să caute această ascultare în afara casei, uneori în locuri periculoase”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Organizației Salvați Copiii România.
La nivel național, aproximativ 60% dintre disparițiile raportate sunt plecări voluntare din locuințe sociale, cămine școlare sau centre ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Tot la nivel național, datele arată că aproximativ 97% dintre disparițiile minorilor se încheie prin găsirea sau întoarcerea copiilor într-un timp scurt și fără riscuri pentru siguranța lor.
Șocant! Un copil a fost lăsat 5 minute în pădure de părinții lui și acum este de negăsit
De ce pleacă minorii de acasă sau din centrele de plasament?
Cauzele acestor plecări sunt, de multe ori, mai profunde decât par la prima vedere. Un copil nu pleacă întotdeauna pentru aventură sau dintr-un impuls de moment, ci poate încerca să scape dintr-o situație care îl apasă ori să ajungă într-un loc pe care îl percepe ca fiind mai sigur, mai liber sau mai apropiat de nevoile lui.
Printre motivele identificate se află problemele din familie, precum violența, conflictele, abuzul, neglijarea, un stil parental excesiv de autoritar sau consumul de alcool și droguri în familie. Alteori, plecarea este legată de dorința copilului de a ieși dintr-un context dificil, fie pentru că fuge „din cauza a ceva”, fie pentru că merge „spre ceva” ce i se pare mai atractiv sau mai puțin dureros.
Există și situații în care plecările sunt asociate cu probleme de sănătate mintală, precum episoade depresive, anxietate sau ideație suicidară. În cazul copiilor din centrele de plasament, pot apărea dorința de reunificare cu familia de origine sau dificultăți de adaptare la mediul de îngrijire. La acestea se adaugă problemele școlare, de la bullying și dificultăți de învățare, până la absenteism sau presiunea grupului de colegi.
Cifrele care arată că fenomenul nu este nou
Situația din Bihor nu apare din senin. Într-un tablou mai vechi al disparițiilor raportate în județ, erau menționate 67 de dispariții într-un singur an, dintre care 40 vizau minori. Atunci, polițiștii bihoreni anunțau că 59 de persoane dispărute fuseseră găsite, dintre care 36 erau minori și 23 adulți.
În aceleași relatări era prezentat și cazul unei tinere de 21 de ani, dispărută după ce plecase spre spitalul de recuperare unde făcea practică. Tatăl ei spunea că nu a mai ajuns acolo și nici acasă nu s-a mai întors, iar familia încerca să afle orice informație care i-ar fi putut ajuta. Cazul arăta cât de repede o dispariție poate transforma viața unei familii într-o așteptare dureroasă.
Pentru cazurile de dispariții mai vechi, în care fotografiile nu mai sunt suficiente, criminaliștii pot folosi tehnici de îmbătrânire facială anticipativă. La nivel european există și linia telefonică 116000, destinată cazurilor de persoane dispărute, inclusiv minori.
Părinții au uitat că au copiii la vecini și au anunțat poliția că au dispărut
Adolescenții, categoria cea mai vulnerabilă
Cele mai multe sesizări de dispariție a minorilor la nivel național vizează adolescenții între 14 și 18 ani. Este vârsta la care conflictele cu familia pot deveni mai intense, influența grupului crește, iar copilul poate lua decizii rapide, fără să înțeleagă toate riscurile la care se expune.
Pentru grupa de vârstă 10-14 ani, au fost raportate 2.186 de sesizări în intervalul 20 mai 2025 – 20 mai 2026. În cazul copiilor mai mici, numărul sesizărilor a fost mult mai redus, însă fiecare caz rămâne grav, pentru că un minor aflat departe de familie sau de adulții responsabili poate ajunge rapid într-o situație periculoasă.
Creșterea numărului de sesizări arată că problema are nevoie de mai mult decât intervenția de moment a autorităților. Când un copil pleacă repetat, când fuge dintr-un centru sau când caută sprijin în afara familiei, cazul nu poate fi închis doar pentru că minorul a fost găsit. Întrebarea importantă rămâne ce se întâmplă după întoarcerea lui.
Faptul că 84 dintre cele 86 de cazuri înregistrate în Bihor în primele trei luni ale anului au fost închise după identificarea minorilor nu înseamnă că problema a dispărut. Înseamnă doar că acei copii au fost găsiți. Ce rămâne de rezolvat este motivul pentru care au plecat, locul în care s-au dus și ce trebuie schimbat pentru ca episodul să nu se repete.
Surse foto: magnific.com, magnific.com, magnific.com
Surse articol: digi24.ro, bihon.ro, cvlpress.ro
Urmareste-ne pe Google News
