ECONOMIDA

Smiley, gest emoționant făcut pentru un elev batjocorit de colegii lui

Iată unul dintre momentele care ne fac pe toți mândri că trăim într-o astfel de lume - gestul plin de emoție al lui Smiley devine viral și emoționează întreaga lume. Aflând despre cazul băiețelului hărțuit la școală, artistul a decis să le țină un discurs colegilor celui mic. Iată întreaga poveste:

Întristată de situația micuțului, mama i-a trimis o scrisoare lui Smiley, povestindu-i evenimentele întâmplate. În urma scrisorii, artistul a decis să facă o vizită la școala băiatului și să discute cu colegii acstuia.
În tot acest timp, momentul a fost filmat!

„Am primit o scrisoare care m-a emoţionat. Ştiam de bullying, de cât de prezent este în şcoli, de cyber bullying, cel care continuă în online, dar nu am realizat cât de acut este în realitate. Am început să mă interesez, aşa am ajuns şi la Salvaţi copiii şi am fost şocat să aflu că România este pe locul trei în Europa la cazurile de bullying. Aşa că m-am hotărât să apar la şcoală la Emi şi să fac un material dedicat pe vlog despre asta." declară Smiley.

Hărțuirea în rândul elevilor este din ce în ce mai comună, în mod speciale în orașele mari, precum București. Din păcate, impactul pe care astfel de evenimente îl lasă asupra celor mici este cu adevărat pregnant, iar datoria noastră este să încercăm să ne educăm micuții astfel încât să înțeleagă de ce nu este bine să mențină un astfel de comportament.

„O să încerc să fiu alături de orice organizaţie care încearcă să găsească soluţii împotriva bullying-ului. Am deja suficiente date strânse, încât mi-e clar că e nevoie de o implicare masivă a ONG-urilor, a părinţilor şi a profesorilor, dar şi a noastră, a celor care au comunităţi active de fani online şi offline", afirmă Smiley vehement.

Surse: adevarul.ro, libertatea.ro, antena3.ro 

Ultima oră! Atac armat la un colegiu! Un elev și-a împușcat colegii pentru că profesorul l-a dat afară din clasă

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Gest adorabil făcut de un băieţel din America: şi-a invitat toată grupa la tribunal, la procesul său de adopţie
    Gest adorabil făcut de un băieţel din America: şi-a invitat toată grupa la tribunal, la procesul său de adopţie

    Un copil din SUA şi-a invitat colegii de grădiniţă în ziua în care tribunalul a decis în mod oficial adoptarea lui.

    Cum arătau vedetele din România în copilărie. Smiley e absolut adorabil!
    Cum arătau vedetele din România în copilărie. Smiley e absolut adorabil!

    Numeroase vedete de la noi își amintesc cu mare plăcere de perioada copilăriei. Parcurge articolul de mai jos pentru a descoperi cum arătau acestea când erau mici, ce...

    Singurul gest care te face o mamă bună
    Singurul gest care te face o mamă bună

    Imaginează-ți că în fața ta stă un om care are dublul înălțimii tale, dublul lațimii tale și palme de trei ori mai mari ca ale tale, și omul acesta uriaș țipă la...

    Mămică de elev? Câștigă 5 premii speciale de la Himalaya
    Mămică de elev? Câștigă 5 premii speciale de la Himalaya

    Una dintre cele mai dificile ȋncercări din „cariera" ta de părinte este să fie nevoie să te desparți, chiar dacă temporar, de copil - pentru că trebuie să te ȋntorci la...

    Interviu cu Alexia, elevă în clasa a opta:”Nu sunt de acord ca elevii să meargă la școală. Cred că fiecare elev poate învața și de acasă, dacă vrea să învețe”.
    Interviu cu Alexia, elevă în clasa a opta:”Nu sunt de acord ca elevii să meargă la școală. Cred că fiecare elev poate învața și de acasă, dacă vrea să învețe”.

    De când am aflat că școala va începe din 14 septembrie, iar elevii trebuie să se ducă fizic în clase, ca orice mamă m-am panicat și am început să fiu atentă...

    Gestul făcut de Meghan Markle care a născut un nou război pe internet
    Gestul făcut de Meghan Markle care a născut un nou război pe internet

    Meghan Markle, Ducesa de Sussex, soția prințului Harry, și-a făcut apariția la British Fashion Awards și a reușit, din nou, să aducă întreaga atenție a presei și a...

    Mesajul emoționant al unei mame, înainte să-și dea copilul spre adopție
    Mesajul emoționant al unei mame, înainte să-și dea copilul spre adopție

    Decizia de a-ți da copilul spre adopție este cea mai grea decizie pe care ar putea să o ia o mamă. Deși pare greu de crezut, există cazuri în care tinerele mame hotărăsc...

    © 2019 Qbebe