Cercetătorii de la Universitățile California și Columbia și-au unit forțele pentru a descoperi impactul pe care îl au hainele asupra proceselor cognitive. Aceștia au ajuns la concluzia că stilul vestimentar influențează modul de gândire. Aparent, hainele formale produc un mod de gândire abstract.
"Abordarea unui stil vestimentar formal conduce către o gândire mai largă și o imagine de ansamblu și nu spre cea concretă axată pe detalii", a explicat co-autorul studiului, Michael Slepian pentru The Huffington Post.
Cercetările s-au desfășurat cu ajutorul unui grup de studenți de ambele sexe. Aceștia au fost supuși unor teste pentru a le fi descoperit modul de gândire din acel moment. Următoarea serie de teste s-a axat pe stilurile vestimentare pe care ar vrea să le adopte. Tinerii au fost puși să aleagă între haine pe care le-ar purta la cursuri și haine pe care să le îmbrace la un interviu. Astfel, oamenii de știință au descoperit că aceia care au ales stilul formal sunt aceeași care au o gândire holistică. Acest proces cognitiv se referă la capacitatea de a vedea o problemă în context, cu multiplele sale componente.
"Hainele formale îi fac pe oameni să se simtă mai puternici, ceea ce îi face să gândească la un alt nivel și să adopte o gândire abstractă. Costumul, de exemplu, este un simbol al puterii. Îmbrăcămintea formală ar putea îmbunătăți starea de spirit, pentru că atunci cănd vă simțiți bine în haine, arătați bine", a completat cercetătorul Michael Slepian.
Surse: huffingtonpost.com, complex.com, theatlantic.com.
