Trei spitale din trei țări diferite au refuzat tratarea unui copil pentru că părinții nu erau vaccinați
În încercarea de a ajuta un copil cu o afecțiune cardiacă gravă, autoritățile din Cipru au contactat spitale din străinătate pentru ca micuțul să poată fi tratat acolo. Demersurile lor nu au avut însă succes. Parcurge articolul de mai jos pentru a afla care a fost motivul ce a stat la baza refuzului spitalelor din Marea Britanie, Germania și Israel.
Sari la
Un copil de 3 ani avea nevoie de o intervenție chirurgicală în străinătate
Copilul, originar din Cipru, suferă de o afecțiune cardiacă severă și are nevoie de o intervenție chirurgicală. Întrucât aceasta nu putea fi efectuată în țara sa natală, autoritățile din Cipru au solicitat, săptămâna trecută, ca acesta să fie dus cu o ambulanță aeriană la un spital din Germania. Demersul nu s-a putut realiza întrucât spitalul unde ar fi trebuit să aibă loc intervenția a anunțat că nu poate prelua acest caz întrucât părinții copilului nu erau vaccinați anti-Covid.
După ce a fost dată această veste, autoritățile din Cipru au propus ca, în locul părinților săi, copilul să fie însoțit în Germania de un tutore legal. Propunerea nu a fost însă acceptată.
Potrivit „Politico”, un oficial din cadrul Ministerului Sănătății din Germania a precizat că nu există o regulă care prevede ca spitalele să nu trateze persoane nevaccinate, cu atât mai mult cu cât este vorba despre copii ai căror părinți nu sunt vaccinați. Oficialul a menționat că fiecare spital decide care sunt restricțiile pe care le impune.
Conform sursei citate, pe acest subiect s-a pronunțat și un reprezentat al Departamentului pentru Sănătate din cadrul Comisiei Europene: „Politicile de sănătate- inclusiv cele de vaccinare- și implementarea lor sunt responsabilitatea fiecărui stat-membru, nu sunt responsabilitatea Comisiei.”
În vederea efectuării intervenției chirurgicale în cazul copilului de 3 ani, autoritățile cipriote au cerut și sprijinul unor spitale de specialitate din Marea Britanie și din Israel. Au fost puse în fața unui nou refuz, aducându-se același argument ca în cazul spitalului din Germania.

Copilul fusese supus unei alte intervenții chirurgicale anul trecut
Acesta a mai suferit o intervenție chirurgicală în vara anului trecut. Din informațiile oferite de directorul clinicii de pediatrie de la Spitalul „Makarios” (unde a fost internat copilul) pentru sursa menționată anterior, părinții l-au putut însoți atunci în străinătate în baza unui test PCR. Autoritățile din Cipru au explicat faptul că s-a discutat cu părinții copilului de 3 ani cu privire la posibilitatea ca regulile să se schimbe și că nu ar fi exclus să fie nevoie de vaccinare pentru a-l putea însoți în străinătate.
Va fi operat într-un spital din Grecia
Potrivit directorului general din Ministerul Sănătății din Cipru, Christina Yiannaki, copilul în vârstă de 3 ani care a fost refuzat de trei spitale din străinătate întrucât părinții săi nu erau vaccinați a fost transferat, pe cale aeriană, la un spital privat din Atena. Acolo va suferi intervenția chirurgicală de care are nevoie. Părinții copilului au primit prima doză dintr-un vaccin împotriva noului coronavirus joia trecută, dar ar mai fi trebuit să aștepte alte șase săptămâni până când să fie acceptați de spitale din străinătate.
Conform „Politico”, tatăl copilului de 3 ani a declarat următoarele: „Știu că pacienții care nu sunt vaccinați sunt acceptați de spitalele din Germania. Nu știam că trebuia să mă vaccinez pentru ca operația copilului meu să fie efectuată într-un spital de acolo. Dacă aș fi știut asta, desigur că aș fi făcut asta...”
Oficiali din Cipru au afirmat că le-au sugerat părinților copilului ce trebuia operat să recurgă la un vaccin ce se face într-o singură doză (Johnson&Johnson). Tatăl copilului spune că nu s-a întâmplat așa și că atât el, cât și soția sa, s-au vaccinat cu un vaccin cu două doze la sfatul centrului medical din Germania. Ministrul Sănătății din Cipru, Michalis Hadjipantelas, a precizat, într-o intervenție pentru „cyprus-mail.com”, că „l-a întristat” faptul că unui copil i s-a refuzat un tratament pentru că părinții săi nu erau vaccinați. Acesta a adăugat faptul că autoritățile din țara sa respectă măsurile implementate în alte state și a precizat că s-a făcut tot ce s-a putut în cazul copilului de 3 ani.
Surse: cyprus-mail.com, politico.eu, stirileprotv.ro
Sursă poză principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com