Trucul controversat prin care o mamă își ține copilul departe de frigider

Trucul controversat prin care o mamă își ține copilul departe de frigider
Bianca Geica - Redactor Senior

Când copiii noștri abia vin pe lume, abia așteptăm ca aceștia să rostească primul cuvânt sau să facă primii pași. Ignorăm complet faptul că odată ce încep să meargă, încep automat să facă și multe năzdrăvănii. Acum se cățără pe canapea sau se închide, în greșeală, în șifonier, în următoarea secundă deschid frigiderul și se servesc cu câte o prăjitură, o felie de pizza rămasă de la cină sau cu câte o clatită. Întotdeauna cu ceva plin de calorii, oricum! Nu degeaba există încuietorile de siguranță pentru uși, sertare și dulapuri. O mamă de peste hotare, însă, are o altă strategie pentru a-și ține copilul departe de frigider.

Cum își ține această mamă copilul departe de frigider

Eunice Roudebush, o mami de peste granițe, a distribuit un videoclip pe TikTok în care arată cum își ține copilul mic departe de frigider, iar nu toată lumea crede că este o idee bună.

Scurtul clip de opt secunde o arată pe Eunice deschizându-și frigiderul pentru a descoperi mici păianjeni de plastic lipiți pe diverse mânere.

paianjeni de plastic lipiti pe frigider

Foto: captură TikTok

Citește și: Lecţii de parenting de la prietenii mei pe care nu le voi urma

Există unul pe partea exterioară a ușii de la congelator, la înălțimea unui copil mic, și mai există unul pe sertarul cu produse congelate din interiorul frigiderului. Păianjenii sunt lipiți cu bandă adezivă albastră strălucitoare, dar se pare că funcționează pentru a-l împiedica pe micuțul ei să se apropie de frigider.

Internauții s-au grăbit să o acuze pe Eunice că e prea dură și crudă cu fiul ei.

Citește și: Trucurile noastre favorite de parenting de pe ... TikTok. Îți vor schimba viața!

  • „Este pur și simplu greșit. Va avea o fobie mare de păianjeni mai târziu în viață”, comentat o persoană;
  • „Super, deci îl înveți cu frica, în loc să-l înveți să deschidă frigiderul doar atunci când are nevoie”, a adăugat altcineva;
  • „Lecția de astăzi este cum să profit de arahnofobia severă a copilului meu... pasul 1”, a adăugat un al treilea.

Tu ce părere ai despre strategia acestei mămici, de a-și ține copilul departe de frigider? Tu cum ai procedat sau ai fi procedat?

Citește și: 16 trucuri de parenting care s-au dovedit a fi dezastruoase

Surse: kidspot.com.au, tiktok.com

Surse foto: captură TikTok

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe