Un copil de 11 ani a murit după ce părinții lui l-au forțat să bea 3 litri de apă în 3 ore

Un copil de 11 ani a murit după ce părinții lui l-au forțat să bea 3 litri de apă în 3 ore

Bianca Petcu - Redactor Senior

Un copil în vârstă de 11 ani a murit după ce părinții săi l-au forțat să bea aproape 3 litri de apă, într-un interval de câteva ore.

Ryan Sabin (41 de ani) și Tara Sabin (42 de ani), cei doi părinți din Colorado, au fost arestați pentru tentativă de omor. Ryan și Tara și-au forțat copilul, un băiețel de 11 ani, să bea aproape trei litri de apă pentru că erau nemulțumiți de nuanța urinei lui.

copil mort apa

În urma dosarului penal și anchetei desfășurate, autoritățile au stabilit că băiatul a murit din cauza intoxicației cu apă, pe care a suferit-o după ce părinții l-au forțat să bea aproape trei litri de apă, în mai puțin de patru ore. Este de menționat faptul că în tot acest timp, copilul nu a mâncat absolut nimic.

Mama vitregă a copilului, Tara, a mărturisit că băiatul purta scutece noaptea, din cauza faptului că avea o problemă de sănătate ereditară. Tatăl, la rândul său, a mărturisit că în momentul în care a văzut că cel mic refuza să bea apă și a vomat, pur și simplu și-a ieșit din minți, l-a lovit și l-a pus în pat.

copil mort apa

Câteva ore mai târziu, copilul a fost găsit inconștient în pat, având spumă la gură și sângerând. Intervenția medicilor nu a fost suficientă, iar cel mic a murit în cele din urmă.

Sursa: a1.ro

Surse foto: istockphoto.com a1.ro

Articolul urmator
Un copil de 3 ani care suferea de cancer a murit după ce a fost tratat cu paracetamol
Un copil de 3 ani care suferea de cancer a murit după ce a fost tratat cu paracetamol

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Tripleții mei au murit la câteva ore de la naștere, după ce ne-am chinuit să concepem timp de 3 ani. Experiența traumatică m-a făcut un părinte mai bun
    Tripleții mei au murit la câteva ore de la naștere, după ce ne-am chinuit să concepem timp de 3 ani. Experiența traumatică m-a făcut un părinte mai bun

    Diagnosticul de infertilitate și pierderea tripleților concepuți cu mare greutate și proceduri medicale nu i-a descurajat pe Johnny și Susan să își întemeieze o familie....

    Un copil de trei ani a murit subit, în timp ce se uita la desene animate. Ce semnal de alarmă trag părinții
    Un copil de trei ani a murit subit, în timp ce se uita la desene animate. Ce semnal de alarmă trag părinții

    Un băiețel în vârstă de 3 ani a murit subit, în timp ce se uita la desene animate. Părinții micuțului spun că nu a avut nici un fel de simptom, care să-i avertizeze...

    Un băiețel de opt ani are grijă de străbunicii lui, care l-au crescut ca pe propriul fiu după ce le-au murit copiii
    Un băiețel de opt ani are grijă de străbunicii lui, care l-au crescut ca pe propriul fiu după ce le-au murit copiii

    Un băiețel de 8 ani din Australia îi răsplătește pe străbunicii care l-au crescut, ajutându-i și având grijă de ei în fiecare zi.

    De ce trebuie să speli zilnic recipientul din care bea apă copilul tău
    De ce trebuie să speli zilnic recipientul din care bea apă copilul tău

    Știm că sănătatea copilului tău este prioritară pentru tine, așa că te întrebăm: știi cât de des ar trebui să speli recipientul din care acesta bea apă? Ei bine,...

    O femeie de 26 de ani a murit subit în timpul unei ieșiri de seară. O altă femeie, mamă a doi copii, a murit subit după ce a ieșit la alergat
    O femeie de 26 de ani a murit subit în timpul unei ieșiri de seară. O altă femeie, mamă a doi copii, a murit subit după ce a ieșit la alergat

    Jessica Whaley, din Marea Britanie, a murit subit la vârsta de 26 de ani și a fost găsită inconștientă pe stradă. Paramedicii nu au reușit să o resusciteze. O altă femeie,...

    Și-a pierdut dorința de a trăi după ce fiul lui a murit. Fetița lui cu sindromul Down l-a salvat
    Și-a pierdut dorința de a trăi după ce fiul lui a murit. Fetița lui cu sindromul Down l-a salvat

    Pierderea unui copil reprezintă cea mai dură experiență prin care poate trece un părinte. Te simți pierdut, ai impresia că nimic nu mai are sens și nu îți mai dorești să...

    După ce bebelușul meu a murit, sora mea mi-a furat hainele lui pentru copilul ei
    După ce bebelușul meu a murit, sora mea mi-a furat hainele lui pentru copilul ei

    Nu există nimic mai dureros pe acest Pământ pentru un părinte decât pierderea unui copil. Indiferent când apare, un astfel de episod este poate cea mai taumatizantă...

    Un băiețel de 3 ani din Tecuci a murit în spital din cauza unei amigdalite. ”Eu tot ziceam că nu e ok”. Părinții acuză medicii
    Un băiețel de 3 ani din Tecuci a murit în spital din cauza unei amigdalite. ”Eu tot ziceam că nu e ok”. Părinții acuză medicii

    Cea mai cumplită experiență prin care poate trece un părinte este să își piardă copilul. Prin așa ceva trece și o familie din Tecuci, în condițiile în care un...

    © 2024 Qbebe