Un tată își vinde nou-născutul pe net dupa ce își pierde slujba din cauza pandemiei

Andrada Popa

Criza pandemică a dus la un șomaj ridicat peste tot în lume. Mulți oameni ți-au pierdut slujbele și au ajuns să facă gesturi disperate din cauza situației financiare. Un astfel de gest disperat, dar de neînțeles, a fost al unui tată care și-a vândut fiul nou-născut pe internet contra sumei de 18,000 de lire.

Luni autoritățile chineze au oprit pentru interogatoriu o femeie care călătorea cu un bebeluș de 40 de zile în tren din Jiang, provincia Sischuan, ca să ajungă la casa ei din Juoshan, provincia Anhui. Întrebată de copil aceasta a spus că l-a adoptat. Doamna Xu a fost rugată să coboare în stația din Hefei pentru interogatoriu, după ce comportamentul ei a trezit suspiciunile angajaților căii ferate. Doamna Xu a recunoscut apoi că a cumpărat copilul de pe internet, după ce a plătit ”taxa de nutriție” părinților biologici ai copilului. 

Poliția a început apoi interogatoriul părinților. Tatăl bebelușului se pare că și-a convins soția să facă această tranzacție din cauza faptului că și-a pierdut slujba și nu mai avea cu ce să întrețină familia. Familia are deja doi băieți, de 7 și 2 ani. Doamna Zhang a rămas însărcinată din greșeală la început de an și nu a mai avut cum să lucreze, iar soțul ei, Dl. Liu nu a reușit să își găsească o altă slujbă, după ce și-a pierdut-o din cauza pandemiei. Astfel, s-a văzut în imposibilitatea de a-și plăti ratele la casă și la mașină și s-a gândit că soluția ar fi să își vândă nou-născutul unei femei care avea două fiice și care își dorea un fiu. Aceasta a plătit 11 mii de lire după ce ecografia de sarcină a confirmat că este băiat și a plătit chiar și cheltuielile nașterii micuțului. Însă toată tranzacția a căzut după ce cumpărătoarea nu a reușit să înregistreze bebelușul ca fiind al ei.

Citește și: Și-a vândut nou-născutul ca să cumpere haine și dulciuri pentru ceilalți copii

tata care isi tine bebelusul in brate plangand

Așa că Dl. Liu a apelat la al doilea cumpărător, Dna. Xu, de 43 de ani, care își dorea un copil, pentru că ea nu putea să aibă unul conceput pe cale naturală. Atât de dornică era, încât și-a ipotecat casa pentru a obține banii necesari pentru tranzacție. A călătorit apoi 1412 kilometri până la casa lui Liu unde a plătit 18,600 de lire, un colier de aur și o brățară de aur pentru nou-născutul familiei. 

Toate trei personajele acestei povești bizare, desprinse parcă dintr-un scenariu de film, sunt sub investigație de către autoritățile chineze. Legea chineză spune că oricine este găsit vinovat pentru trafic de copii poate primi de la 5 la 10 ani de închisoare, dar se poate ajunge chiar și la detenție pe viață sau pedeapsa cu moartea. 

 

Surse: Daily Mail, Newsbreak

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O mamă din Vâlcea și-a abandonat nou-născutul într-o scară de bloc pentru că soțul ei nu își dorea copilul
    O mamă din Vâlcea și-a abandonat nou-născutul într-o scară de bloc pentru că soțul ei nu își dorea copilul

    O femeie din Râmnicu Vâlcea și-a abandonat fetița de doar cinci zile în scara unui bloc pentru că soțul ei nu voia copilul. Cazul este absolut șocant, iar între...

    ”El e Ionuț și vinde usturoi ca să își ia de mâncare.” Cazul elevului de clasa a șasea care a alertat autoritățile
    ”El e Ionuț și vinde usturoi ca să își ia de mâncare.” Cazul elevului de clasa a șasea care a alertat autoritățile

    Un băiat, elev în clasa a șasea, a fost preluat de Protecţia Copilului din Argeș după ce o persoană a postat pe Facebook că acesta vinde usturoi pe stradă pentru a-şi cumpăra...

    Studiu global: peste 1 milion de copii și-au pierdut părinții din cauza pandemiei
    Studiu global: peste 1 milion de copii și-au pierdut părinții din cauza pandemiei

    Mai mult de 1 milion de copii de peste tot din lume și-au pierdut unul dintre părinți din cauza pandemiei de Covid-19 și un total de 1.5 milioane de copii și-au peirdut un printe, un...

    Ryan Reynolds are 3 fiice și își iubește viața de tată: „E o adevărată călătorie: Ador să fiu tată de fete!”
    Ryan Reynolds are 3 fiice și își iubește viața de tată: „E o adevărată călătorie: Ador să fiu tată de fete!”

    Ryan Reynolds este familist convins. Nu de puține ori a dezvăluit că adoră să fie tată și că nu îl deranjează deloc să schimbe scutece în miez de noapte. El are trei...

    Numai în România: o mamă a sunat la 112 pentru că nu putea ajunge la grădiniță să își ia copilul din cauza traficului
    Numai în România: o mamă a sunat la 112 pentru că nu putea ajunge la grădiniță să își ia copilul din cauza traficului

    O mamă din Baia Mare a sunat la 112 după ce și-a dat seama că a întârziat să își ia copilul de la grădiniţă, din cauza traficului rutier. Femeia, care a povestit...

    Tragedia unui tată care nu poate să vină din Spania să își îngroape fiul de 5 ani care s-a înecat într-un râu
    Tragedia unui tată care nu poate să vină din Spania să își îngroape fiul de 5 ani care s-a înecat într-un râu

    O familie din Bistrița-Năsăud trece prin clipe de coșmar. Băiețelul de numai 5 ani s-a înecat într-un râu, iar tatăl nu poate călători din Spania pentru a-și...

    O mamă este arestată pentru că a refuzat să părăsească un parc închis din cauza pandemiei
    O mamă este arestată pentru că a refuzat să părăsească un parc închis din cauza pandemiei

    Pandemia de coronavirus înregistrează zilnic sute de noi cazuri, noul epicentru fiind acum Statele Unite ala Americii. Autoritățile au luat măsuri drastice însă nu sunt...

    © 2023 Qbebe