Când părinții nu se mai înțeleg, copiii sunt prinși la mijloc fiind martori fără voia lor la o despărțire. Este și cazul unei femei din Republica Moldova care s-a despărțit de soțul ei, lăsând copiii cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, în grija bunicii paterne, care îi crește dintr-o pensie din care de abia se descurcă cu toate cele necesare.
„Eu nu știu unde este mama lor. Eu singură îi cresc, nu pot să-i dau nimănui, sunt ai mei, îi cresc de mici”
Mamaia Zinaida povestește cum mama celor patru copii a plecat de lângă fiul ei într-o zi și nu le-a mai dat de veste. „Mama lor i-a lăsat acasă și a plecat nu i-a adus la mine. Când am auzit că a plecat, imediat ne-am dus să-i luăm ca să nu-i ducă la casa de copii”, povestește îndurerată bătrâna.
După o ceartă mai serioasă cu fostul ei soț, mama copiilor a ales să plece de lângă patru suflete cărora le-a dat viață. Bunica povestește cum fiul său lucra în Franța și atunci când s-a întors, nora ei era în casă vorbind la telefon. Periodic, bărbatul trimitea bani acasă, iar din spusele ei, nora cheltuia foarte mult. Se pare că femeia a cheltuit 13.000 de euro, nici nu se știe pe ce. „Îmi spunea că i-a băut, deși ea nu servea”, declară bătrânica.
În plus, din spusele bunicii, copiii nu primeau îngrijirea necesară. Băieții veneau de la școală și erau hrăniți tot de bunica, după care se duceau acasă. Singuri își făceau focul în casă iar seara, dacă le mai era foame, își făceau singuri ceva rapid. Apă aduceau tot copiii, de la fântână.
Un tată își crește singur gemenii, în ciuda faptului că este imobilizat într-un scaun cu rotile
„În cei 12 ani de căsnicie cu fiul meu, nora mea îl înșela foarte des”
Bunica Zinaida mărturisește cum nora ei a plecat cu un copil într-o altă localitate, iar un copil l-a lăsat în grija. Bătrâna susține că și dacă femeia ar veni să-și ceară copiii înapoi, nu i-ar da, pentru că momentan nici nu întreabă de ei. La rândul lor, băieții nici nu mai țin minte când au văzut-o ultima dată pe mama lor.
„Nu ne este dor ea! Ne-a lăsat și s-a dus”
Într-un interviu acordat unui post de televiziune local, copiii susțin că în momentul în care mama lor se supăra pe unul din ei sau chiar pe toți se comporta, foarte rău cu ei, îi lovea cu cureaua, iar dacă spuneau cuiva că sunt maltratați, îi lovea și mai tare. Din spusele băiatului cel mare, pe nume Petrică, nici mâncare nu prea făcea femeia, ci făceau doar ei sau mâncau de la bunica.
Petru susține că le făcea fraților lui ce se pricepea: macaroane cu brânză, cartofi, iar mama făcea atât de rar mâncare, încât le dădea hrana mucegăită. Tot Petru destăinuie că îi este foarte dor de tăticul lui, însă nu și de mama. La întrebarea dacă mămica lui ar vedea acest interviu, ce i-ar transmite, răspunsul băiatului a fost cutremurător.
„I-aș spune să se gândească mai bine. Și dacă ar veni să-mi ceară iertare, nu m-aș duce cu ea. Am fost de multe ori luați de ea și ne-a adus înapoi la bunica. Aici îmi place că bunica se comportă frumos cu noi, gătește gustos, iar mâncarea noastră preferată este borșul roșu”.
Petru are 13, ani Daniel 10 ani, Vlad are 8 ani și Mihail are doar 4 ani. Aceștia sunt copiii care cu toții stau la bunica lor. Femeia susține că deși îi este foarte greu să-i întrețină din pensia modică pe care o are, cu ajutorul băiatului ei bineînțeles, plecat în străinătate, dar că nu își lasă nepoții și încearcă să le asigure toate cele necesare la școală.
Să trăiască bunica Zinaida mulți ani de acum înainte și Dumnezeu să o țină sănătoasă și să-i dea puterea să-și vadă nepoții mari, la casele lor, să le asigure un trai care, deși este modest și nu este deloc lipsit de griji, este frumos și liniștit. Iar băieții să o respecte și să învețe o lecție valoroasă despre cum trebuie să arate în viață o relație reușită.
Surse foto: youtube.com pixabay.com
Surse articol: stiri.md/