Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

Unei mame i-a fost refuzată mamografia, pentru că este prea tânăra, apoi a aflat că are cancer

O mamă a fost nevoită să treacă prin clipe de calvar după ce i-a fost refuzată cererea de a i se face o mamografie!

Evenimentul petrecut în Australia ne demonstrează că astfel de greșeli se fac peste tot, însă acest lucru nu scuză faptul că ele sunt inadmisibile. Femeia, cu vârsta de 33 de ani a ajuns la doctor ca urmare a unui ganglion descoperit la unul dintre sâni.

i-a fost refuzata mamografia desi avea cancer

Temându-se pentru sănătatea sa, i-a rugat pe doctori să îi facă o mamografie pentru a stabili natura acestuia. Cu toate acestea, femeia a fost refuzată de neunumărate ori. „Fiind mamă, sunt obișnuită să insist până când reușesc să obțin ceea ce vreau, așa că nu am plecat din spital”, declară femeia.

Conform declarațiilor acesteia, se pare că doctorii ar fi trimis-o înapoi acasă, spunându-i să revină peste 6 luni în cazul în care simptomele se agravează. „Noroc că mi-am ascultat instinctul și nu am plecat până când nu mi-au făcut mamografia. Altfel probabil că nu aș mai fi trăit încă 6 luni...”, declară mămica.

Medicii spitalului afirmă faptul că motivul pentru care nu au dorit să efectueze mamografia a constat în faptul că aparatul nu ar fi putut detecta tumora canceroasă până la vârsta de 40 de ani, femeia aflându-se sub această limită de vârstă.

Sursa: abc.net.au

A smuls bebelușul din uterul unei mame, și apoi a ucis-o fără milă

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mesajul dureros al unei mame care suferea de depresie, către copiii ei:„Mami a trebuit să plece pentru că era prea tristă”
    Mesajul dureros al unei mame care suferea de depresie, către copiii ei:„Mami a trebuit să plece pentru că era prea tristă”

    O femeie din Marea Britanie i-a trimis partenerului ei un mesaj pe telefon, în care le explica celor doi copii ai ei de ce a ales să-și pună capăt zilelor. Din mesajul respectiv...

    De ce îmbolnăvesc copiii de cancer! Un doctor a aflat răspunsul
    De ce îmbolnăvesc copiii de cancer! Un doctor a aflat răspunsul

    Un cercetător din Marea Britanie a descoperit care este de fapt cauza frecvenței cazurilor de leucemie în rândul copiilor.

    Cercetătorii au aflat cea mai comună cauză de cancer la copii
    Cercetătorii au aflat cea mai comună cauză de cancer la copii

    Odată ce devenim părinți, numai gândul că al nostru copil s-ar putea îmbolnăvi ne dă fiori. Când vine vorba despre maladii precum cancerul, ne cutremurăm pur și...

    Marturia sinceră a unei mame despre recuperarea după naștere: este o traumă de fiecare dată când mă duc la toaletă
    Marturia sinceră a unei mame despre recuperarea după naștere: este o traumă de fiecare dată când mă duc la toaletă

    Maternitatea este un proces minunat, însă vine la pachet cu multe dificultăți și din fericire, din ce în ce mai multe mămici încep să nu se mai ascundă și să ne...

    Care ar trebui să fie salariul unei mame, pentru tot ce face pentru familie și casă! Wow! Suma este U-R-I-A-Ș-Ă!
    Care ar trebui să fie salariul unei mame, pentru tot ce face pentru familie și casă! Wow! Suma este U-R-I-A-Ș-Ă!

    Mama este neprețuită, până aici suntem cu toții de acord cu afirmația, însă dacă am încerca totuși să punem un preț pe munca pe care o depune ea zilnic, pentru...

    Scrisoarea unei mame către copilul ei adult:„Nu mai simt că îți sunt mamă, ci doar povară”
    Scrisoarea unei mame către copilul ei adult:„Nu mai simt că îți sunt mamă, ci doar povară”

    O mamă ajunsă la vârsta neputinței îi scrie copilului ei o scrisoare prin care își cere iertare pentru că a ajuns să-i fie o povară.

    10 intrebări pe care să nu i le pui niciodată unei mame
    10 intrebări pe care să nu i le pui niciodată unei mame

    Ca proaspătă mămică, sunt o mulțime de lucruri noi cărora trebuie să le faci față. Cineva spunea că maternitatea este cea mai dificilă „meserie" din lume. Nopți...

    © 2019 Qbebe