Ghid de ingrijire a nasului E-book gratuit
Burtici fericite
Din grija pentru copilul tau

UNICEF: Copiii sunt expuși unui risc crescut de abuz, neglijare, exploatare și violență pe fondul intensificării măsurilor de izolare în contextul COVID-19

Sute de milioane de copii din lumea întreagă riscă să se confrunte cu amenințări tot mai mari la adresa propriei siguranțe și bunăstări – inclusiv cu rele tratamente, violență de gen, exploatare, excluziune socială și separare de persoanele care au grijă de ei – din cauza acțiunilor întreprinse pentru a controla răspândirea pandemiei de COVID-19. UNICEF îndeamnă guvernele să garanteze siguranța și bunăstarea copiilor în contextul intensificării repercusiunilorsocioeconomicecauzate de această boală. Agenția ONU dedicată copiilor, împreună cu partenerii săi din cadrul Alianței pentru Protecția Copilului în Acțiunile Umanitare, a publicat un recomandări ce vine în sprijinul autorităților și al organizațiilor implicate în lupta împotriva pandemiei.

În doar câteva luni, COVID-19 a schimbat drastic viața copiilor și a familiilor de pe întreg mapamondul. Eforturile de asigurare a carantinei, precum închiderea școlilor și restricțiile de deplasare, deși considerate necesare, perturbă rutina copiilor și sistemele de sprijin. De asemenea, adaugă noi factori de stres pentru persoanele în grija cărora se află copiii, acestea putând fi nevoite să renunțe la lucru.

Stigmatizarea ce însoțește COVID-19 face ca unii copii să fie mai vulnerabili la violență și stres psihosocial. Totodată, măsurile de control ce nu țin cont de nevoile specifice în funcție de gen și de vulnerabilitățile femeilor și ale fetelor pot duce, în cazul acestora, la creșterea riscului de exploatare sexuală, abuz și căsătorii timpurii. De exemplu, mărturiile anecdotice semnalate recent în China indică o creștere semnificativă a actelor de violență domestică ale căror victime sunt femeile și fetele.


Din multe puncte de vedere, această boală nu mai afectează doar persoanele infectate, ci și copiii și familiile”, a afirmat Cornelius Williams, șeful Diviziei pentru Protecția Copilului din cadrul UNICEF. „Se închid școlile. Părinții depun eforturi pentru a reuși să aibă grijă de copii și să se descurce financiar. Se amplifică riscurile legate de UNICEFprotecția copilului. Aceste recomandări oferă guvernelor și autorităților din domeniul protecției un cadru de măsuri practice ce pot fi adoptate pentru a oferi siguranță copiilor în aceste vremuri nesigure”.

În precedentele situații de urgență din domeniul sănătății publice, s-a înregistrat o creștere a ratei de abuz și exploatare a copiilor. De exemplu, închiderea școlilor în timpul epidemiei de Ebola din Africa de Vest, între 2014 și 2016, a contribuit la intensificarea exploatării copiilor prin muncă, a neglijării, a abuzului sexual și a sarcinilor înregistrate în rândul adolescentelor. În Sierra Leone, numărul adolescentelor însărcinate a crescut de peste două ori față de cifrele raportate înainte de epidemie, ajungând la 14.000.

În cadrul acestor recomandări, Alianța recomandă ca guvernele și autoritățile competente să urmeze o serie de pași concreți pentru a se asigura că protecția copiilor face parte integrantă din toate măsurile de prevenire și control al COVID-19, cum ar fi:

  • Instruirea personalului din cadrul serviciilor medicale, educaționale și de protecție a copilului cu privire la riscurile ridicate de COVID-19 în sfera protecției copilului, inclusiv cu privire la prevenirea exploatării sexuale și a abuzului și la metodele sigure de raportare a eventualelor suspiciuni;
  • Instruirea forțelor de primă intervenție cu privire la modul prin care se pot raporta cazurile de violență de gen (Ghid de buzunar privind violența de gen) și colaborarea cu serviciile medicale în vederea sprijinirii victimelor violenței de gen;
  • Intensificarea diseminării informațiilor privitoare la serviciile de referire și alte servicii de sprijin disponibile UNICEFcopiilor;
  • Implicarea copiilor, în special a adolescenților, în evaluarea modului specific în care îi afectează COVID-19 pentru a furniza informațiile necesare programelor și acțiunilor de advocacy;
  • Acordarea unui sprijin special dedicat centrelor și familiilor ce oferă provizoriu îngrijire copiilor, inclusiv gospodăriilor în care capul familiei este un minor,și asistenților maternali, astfel încât să poată oferi sprijin emoțional copiilor și să îi implice în activități adecvate de autoîngrijire;
  • Acordarea de asistență financiară și materială familiilor ale căror posibilități de realizare a veniturilor au avut de suferit;
  • Adoptarea unor măsuri concrete pentru prevenirea separării copilului de familie și acordarea de sprijin copiilor lăsați singuri fără îngrijire adecvată în urma spitalizării ori a decesului unui părinte sau a persoanei responsabile;
  • Asigurarea faptului că, în cadrul măsurilor de control al bolii, protecția tuturor copiilor beneficiază de toată atenția.

Scopul recomandărilor tehnice publicate recent este acela de a ajuta autoritățile să întărească măsurile de protecție a copiilor în timpul pandemiei

Descărcați nota tehnică privind protecția copiilor pe durata pandemiei de coronavirus:  https://www.unicef.org/documents/technical-note-protection-children-coronavirus-disease-2019-covid-19-pandemic

UNICEF lansează un apel la donații în valoare de 1,6 miliarde de dolari pentru a răspunde nevoilor în creștere ale copiilor afectați de pandemia de COVID-19

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    4 substanțe toxice la care sunt expuși zilnic copiii
    4 substanțe toxice la care sunt expuși zilnic copiii

    Datorită faptului că organismul unui copil se află în continuă dezvoltare, există o serie de substanțe toxice care sunt prezente, fără ca măcar să conștientizăm, zi de zi. Care...

    O toxină periculoasă descoperită în dezinfectante! Copiii sunt cei mai expuși!
    O toxină periculoasă descoperită în dezinfectante! Copiii sunt cei mai expuși!

    FDA (Agenția Guvernamentală din Statele Unite, din domeniul medical, responsabilă cu protejarea sănătății publice, cu verificarea siguranței medicamentelor, a dispozitivelor...

    S-a aflat acum! Riscul uriaș la care sunt expuși copiii sub 2 ani lângă telefoanele mobile
    S-a aflat acum! Riscul uriaș la care sunt expuși copiii sub 2 ani lângă telefoanele mobile

    Conform studiilor recente realizate de către experți, se pare că statisticile cu privire la timpul petrecut pe telefon, de către copiii cu vârste sub doi ani sunt cu adevărat...

    Breaking News! Copiii pot să dezvolte complicații grave în infecția cu Covid-19. Iată care sunt cei mai afectați
    Breaking News! Copiii pot să dezvolte complicații grave în infecția cu Covid-19. Iată care sunt cei mai afectați

    În condițiile în care China a depășit perioada de criză a pandemiei, a început să studieze cazurile sale și să ofere lumii cât mai multe informații cu privire...

    Manualul pedofilului online: cum sunt agățați copiii pe Internet în perioada carantinei
    Manualul pedofilului online: cum sunt agățați copiii pe Internet în perioada carantinei

    Pericolul coronavirusului este mare, dar există un pericol și mai mare în izolare, spun autoritățile. Aparent, în Australia s-a descoperit un așa-zis “manual al...

    Care sunt categoriile de oameni și copii care pot fi grav afectați de Covid-19
    Care sunt categoriile de oameni și copii care pot fi grav afectați de Covid-19

    Deși riscul de îmbolnăvire cu noul coronavirus și de a dezvolta o formă severă diferă de la om la om, sunt categorii de persoane care prezintă risc ridicat.

    Masaj sau abuz al unui bebeluș?Un video care șochează o lume întreagă
    Masaj sau abuz al unui bebeluș?Un video care șochează o lume întreagă

    Oricare dintre noi își dorește să aibă un bebeluș cât mai sănătos și mai vesel. De aceea, știm că masajul poate fi una dintre cele mai la îndemână metode...

    © 2019 Qbebe