Vaccinarea copiilor obligatorie din februarie. Ce spune legea și ce amenzi se aplică

Vaccinarea copiilor obligatorie din februarie. Ce spune legea și ce amenzi se aplică

Bianca Petcu - Redactor Senior

Copiii nevaccinați s-a rpueta să nu mai fie primiți în instituțiile de învățământ pentru că vaccinarea ar putea deveni obligatorie în România de la finalul lunii februarie! Legea care prevede obligativitatea vaccinării celor mici se află în momentul actual în dezbatere.

Proiectul de lege care se află la momentul actual în dezbatere prevede, printre altele, faptul că în cazul vaccinurilor obligatorii, consimţământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat. Actul legislativ are în vedere și sancţionarea părinţilor care refuză să participe la acțiuni de informare cu privire la beneficiile imunizării. În cazul în care părintele sau tutorele legal nu participă la aceste întâlniri, care pot fi organizate chiar și de către medicul de familie, se va putea primi o amendă de până la 10.000 de lei. Singura modalitate prin care părintele poate refuza vaccinarea copilului său constă în prezența unor reacții adverse la unul dintre vaccinuri sau mai multe. Intoleranța copilului va fi atestată intermediul unui certificat.

vaccin antigripal obligatoriu din februarie

Dacă legea este adoptată în forma actuală, copiii nevaccinați riscă să nu mai poată fi acceptați la grădinițe sau la școli. Unitățile de învățământ vor avea obligativitatea să solicite la momentul înscrierii minorului o adeverinţă care să ateste faptul că vaccinurile au fost efectuate. În cazul în care copilul nu este imunizat sau schema de vaccinare este incompletă, cel mic tebuie vaccinat în termen de un an.

Surse: digi24.ro, monitorulcluj.ro

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Sunt interzise temele pentru acasă în vacanță? Ce spune legea
Sunt interzise temele pentru acasă în vacanță? Ce spune legea

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    S-a votat legea alăptatului în public! Ce amenzi riscă cei ce discriminează mamele care alăptează
    S-a votat legea alăptatului în public! Ce amenzi riscă cei ce discriminează mamele care alăptează

    Subiectul alăptatului în public este încă unul extrem de controversat, de care majoritatea oamenilor se tem să vorbească. Multe mămici se gândesc cu groază la...

    Vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani începe în 26 ianuarie!
    Vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani începe în 26 ianuarie!

    Începând cu data de 26 ianuarie, copiii cu vârste între 5 şi 11 ani vor putea fi imunizaţi anti-Covid. Vaccinarea se poate realiza și fără programare, în...

    O mamă este considerată abuzivă de internauți după ce aceasta a spus că aplică doar remedii holistice pentru bolile copiilor ei
    O mamă este considerată abuzivă de internauți după ce aceasta a spus că aplică doar remedii holistice pentru bolile copiilor ei

    O mămică din Statele Unite își crește copiii într-un stil de viață complet „bio”. Familia nu merge la medic, nu ia medicamente și nu consumă decât...

    Când începe vaccinarea anti-COVID la copiii din România
    Când începe vaccinarea anti-COVID la copiii din România

    Vaccinarea copiilor între 12 și 17 ani a început mai repede decât ne așteptam, mai exact din 2 august, cu vaccinul Moderna. Însuși Valeriu Gheorghiță,...

    Copiii primesc 300 de lei în plus! Ce prevede legea aprobată de Klaus Iohannis
    Copiii primesc 300 de lei în plus! Ce prevede legea aprobată de Klaus Iohannis

    În scopul încurajării și sprijinirii copiilor pentru practicarea sportului de performanță, președintele Klaus Iohannis a semnat o lege conform căreia fiecare copil care...

    Sunt învățătoare și iată de ce nu le voi spune niciodată copiilor mei că desenele lor sunt frumoase
    Sunt învățătoare și iată de ce nu le voi spune niciodată copiilor mei că desenele lor sunt frumoase

    O profesoară de arte plastice a dezvăluit motivele pentru care nu le spune niciodată copiilor ei că sunt „buni la desen”, chiar și atunci când desenele lor sunt...

    Crește numărul copiilor internați la urgențe. Ce spune doctorul Mihai Craiu despre această problemă
    Crește numărul copiilor internați la urgențe. Ce spune doctorul Mihai Craiu despre această problemă

    Umezeala excesivă și vremea capricioasă, alături de redeschiderea colectivitaților pentru cei mici, au dus la o creștere semnificativă a numărului copiilor internați la urgențe,...

    Soțul meu m-a înșelat, dar nu le voi spune niciodată copiilor mei. O fac pentru ei, nu pentru el!
    Soțul meu m-a înșelat, dar nu le voi spune niciodată copiilor mei. O fac pentru ei, nu pentru el!

    Ascultând radioul în timp ce îmi duceam copiii la școală la începutul acestei săptămâni, am auzit o actualizare a ultimelor informații despre statusul...

    © 2024 Qbebe