Valurile de proteste din întreaga lume ne reamintesc că vocile copiilor și tinerilor trebuie să fie auzite și drepturile lor să fie protejate

Valurile de proteste din întreaga lume ne reamintesc că vocile copiilor și tinerilor trebuie să fie auzite și drepturile lor să fie protejate

Irina Olteanu - Redactor Senior

Copiii și tinerii din întreaga lume au ieșit în stradă în ultimele luni pentru a-și cere drepturile. Cu toate că fiecare context este unic, din Orientul Mijlociu până în America Latină în Caraibe și în Europa, Africa și Asia, tinerii cer luarea de măsuri/ acțiuni concrete în privința crizei climatice, pentru stoparea corupției și inegalității, pentru educație și oportunități profesionale mai bune și pentru o lume mai corectă pentru toți, oriunde.

De aceea, este o dureroasă ironie că, atunci când își apără drepturile fundamentale, multor copii și adolescenți li se răpesc, în același timp, drepturile.

După multe dintre aceste proteste, mulți demonstranți tineri au ajuns în spatele gratiilor, au fost răniți și, uneori, UNICEFuciși. Au fost închise școli și au fost întrerupte servicii publice.

Drepturile copiilor la întruniri pașnice și la libertatea de expresie, inclusiv în proteste pașnice, sunt consacrate în Convenția cu privire la drepturile copilului, cel mai ratificat tratat cu privire la drepturile omului din lume. Este de datoria statelor membre să asigure copiilor exercitarea acestui drept într-o manieră sigură și pașnică.

Toți actorii trebuie să se abțină de la violență, iar garanțiile fundamentale pentru protecția copiilor trebuie să rămână aplicabile oriunde, oricând, inclusiv acolo unde există tulburări civile sau conflict armat.

Cererea mea este de a proteja copiii de violență și a le respecta dreptul de a își exprima opiniile și a fi auziți. Dați-le oportunitățile de a-și exprima îngrijorările și de a participa la chestiuni care le afectează viitorul. Ascultați-i și răspundeți-le într-un mod principial, constructiv și care să-i susțină.

Articolul urmator
Frumusețea nu trebuie să fie perfectă! "Fetița mea a rămas fără buze și urechi când era doar un bebeluș, dar are o față unică și adorabilă"
Frumusețea nu trebuie să fie perfectă! "Fetița mea a rămas fără buze și urechi când era doar un bebeluș, dar are o față unică și adorabilă"

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Divorțul după apariția copiilor NU trebuie să fie regulă! Cum te ajută, de fapt, parentingul să ai o căsnicie sănătoasă
    Divorțul după apariția copiilor NU trebuie să fie regulă! Cum te ajută, de fapt, parentingul să ai o căsnicie sănătoasă

    Apariția pe lume a copiilor nu reprezintă un motiv de divorț. O mamă ne explică cum, după ce ea și partenerul ei au devenit părinți, s-au apropiat mult mai mult. Cursurile de...

    De ce tocătorul de bucătărie trebuie să fie neapărat din lemn
    De ce tocătorul de bucătărie trebuie să fie neapărat din lemn

    O bucătărie nu este completă fără cel puțin un tocător. Această ustensilă este un instrument de bază în procesul de pregătire a mâncărurilor și este foarte important...

    Semnele zodiacale care sunt fericite să fie singure vs. Cele care au nevoie să fie într-o relație
    Semnele zodiacale care sunt fericite să fie singure vs. Cele care au nevoie să fie într-o relație

    Dacă anumite persoane nu suportă să fie singure și simt nevoia să aibă parte din plin de atenția și dragostea unui partener, altele se simt în largul când știu că nu au...

    6 jucării pentru copii care au scandalizat o lume întreagă
    6 jucării pentru copii care au scandalizat o lume întreagă

    Pe piață există o mulțime de jucării ciudate pentru copii, însă unele dintre ele au reușit să scandalizeze o lume întreagă. Iată câteva dintre cele mai...

    O mamă insistă să fie ea sărbătorită de ziua copiilor ei. Motivul ei este incredibil
    O mamă insistă să fie ea sărbătorită de ziua copiilor ei. Motivul ei este incredibil

    Aniversarea copiilor este un prilej de mare bucurie pentru părinți, care se străduiesc să facă tot ce pot pentru ca aceștia să fie în centrul atenție. Ce se...

    De ce în camera copilului, la culcare, trebuie să fie întuneric. Un studiu explică
    De ce în camera copilului, la culcare, trebuie să fie întuneric. Un studiu explică

    Lumina are un impact puternic asupra stării noastre de sănătate, influențând puternic ritmurile noastre circadiene și reglând tiparele noastre de somn, precum și alte...

    Mesajul lui Kate Middleton pentru mamele din întreaga lume: „Nicio mamă nu este imună la depresie și anxietate în această perioadă”
    Mesajul lui Kate Middleton pentru mamele din întreaga lume: „Nicio mamă nu este imună la depresie și anxietate în această perioadă”

    Prințesa de Wales, Kate Middleton, a transmis un mesaj de încurajare proaspetelor mămici care se luptă cu despresia și/ sau anexietatea după naștere.

    „Am născut un bebeluș de 6,3 kg”. O mamă face publice pozele care uimesc o lume întreagă
    „Am născut un bebeluș de 6,3 kg”. O mamă face publice pozele care uimesc o lume întreagă

    O mamă a ales să dezvăluie, pe o rețea de socializare, imagini cu băiețelul ei de când acesta s-a născut. Copilul a cântărit la naștere peste 6 kg și a avut o lungime...

    © 2024 Qbebe