Variola maimuțelor, boala tropicală care a ajuns în Europa, face deja prima victimă!
Variola maimuțelor sau "Monkeypox", cum o denumesc englezii, este o infecție virală rară la maimuțe, descoperită în anul 1958, care s-a transmis la om puțin mai târziu, în 1970, în Republica Democratică Congo.
Primul caz de variola maimuțelor a fost deja confirmat în Marea Britanie, au avertizat reprezentanții Ministerului Sănătății Publice. Purtătorul virusului este un cetățean nigerian, aflat în Cornwall, la o bază navală.
Medicii au explicat faptul că, deși boala este controlabilă și se tratează în decursul unei săptămâni, există cazuri de complicații și cazuri extreme, în care pacientul moare. Simptomele se prezintă în felul următor: febră, dureri musculare, dureri de spate, noduli limfatici umflați, frisoane și senzație de epuizare. Există cazuri în care apar eczeme la nivelul pielii, care se pot extinde pe toată suprafața corporală.
Autoritățile britanice au anunțat faptul că vor lua măsuri de precauție și vor contacta toate persoanele care au călătorit împreună cu pacientul nigerian, pentru a le supune unor teste medicale.
Sursa: www.dailymail.co.uk