Din grija pentru copilul tau

Gestul diversificării care te ajută să crești un copil fără mofturi la mâncare

Diversificarea reprezintă o piatră de încercare pentru orice părinte, prin urmare este important să apelezi uneori la strategii nebănuite. Iată cum un gest aparent banal poate să te ajute să crești un copil fără mofturi la mâncare.

Mofturile la mâncare și copiii

Este normal ca cei mici să facă mofturi la mâncare, respectiv să nu aprecieze forma, culoarea sau textura unui anumit aliment. Tot normal este ca respectivului copil să îi placă un aliment într-o zi, dar să nu îi placă în alta, să refuze noile alimente și să mănânce mai puțin sau mai mult de la o zi la alta. Toate aceste lucruri se întâmplă deoarece mofturile la mâncare fac parte din dezvoltarea tuturor copiilor. Este un mod de a-și explora mediul și de a-și manifesta independența. Și se datorează și faptului că au un apetit care urcă și coboară în funcție de cât de mult cresc și de cât de activi sunt.

Medicul Lee Gibson, specialist în biopsihologie și director al Centrului de Cercetare Clinică și Sănătate în Psihologie din Roehampton din Londra, consimte cu privire la aceeași concluzie: "este normal ca un copil de vârstă mică să fie mofturos. În plus, atunci când reacționezi exagerat sau când încerci să aplici regimuri alimentare stricte pentru a descuraja mofturile nu vei face decât să conduci la rezultatul opus." Specialistul este de părere ca anxietatea nu va ajuta și că este mai bine să îi înveți pe cei mici oferindu-le propriul exemplu, menținând o mentalitate pozitivă când le oferi mâncare și arătându-le cât de mult îți place să consumi un anumit aliment.

Din fericire, copiii ajung să faca mai putine mofturi pe măsură ce cresc. La un moment dat copilul tău va ajunge să mănânce și să se bucure de o mulțime de alimente diferite. Mai sunt și alte informații pe care este bine să le cunoști, cum ar fi: apetitul copilului este influențat de ciclul de creștere și de puseele de creștere (în intervalul 1-6 ani este des întâlnit să le fie foame într-o zi și să facă mofturi în următoarea zi), copiii au gusturi diferite de adulți, viața este mult prea interesantă pentru copii uneori și ei sunt prea ocupați să descopere mediul înconjurător decât să mănânce, copiii învață testând limitele comportamentului acceptabil; pot avea o voință puternică când vine vorba despre decizii cu privire la mâncare (să mănânce sau să nu mănânce și ce să mănânce), însă totul face parte din dezvoltarea lor socială, intelectuală și emoțională.

Mulți părinți ajung să se îngrijoreze cu privire la cantitatea de alimente sănătoase consumată de copil. Reține că un bebeluș crește într-un ritm mult mai rapid decât un copil care a început diversificarea, prin urmare are nevoie de mai puțină mâncare, are un stomac mai mic, are o concentrare redusă când vine vorba despre mâncare, le place să arate cât de independenți pot să fie.

Cât de mult contează să mănânci cu copilul la masă

Iată câteva dintre beneficiile pe care le prezintă mâncatul la masă cu copilul:
- Mâncatul în familie încurajează apropierea. Mesele care se desfășoară într-un cadru pozitiv ajută pe membrii familiei să mențină atât o relație bună, cât și un sentiment de apartenență. Atunci când copiii pot conta pe un timp regulat petrecut cu un părinte sau cu adulți, se simt mai iubiți și în siguranță. De asemenea, cei mici își stabilesc rădăcini pentru o viață întreagă când experimentează valorile și tradițiile din sânul familiei
- Mâncatul în familie sprijină dezvoltarea unui copil fericit și bine adaptat. Copiii se simt acceptați de către familie și nu vor mai avea nevoie de aprobare din partea persoanelor greșite. Pe termen lung, adolescenții au șanse mai mici de a dezvolta depresie și în general au un respect de sine mai bun. Nu în ultimul rând, este mai puțin probabil să fumeze țigări, să folosească marijuana, droguri ilegale sau alcool la adolescență/maturitate.
- Mâncatul în familie îi ajută pe copii să se bucure de o alimentație mai bună. Mesele în familie oferă nutrimente de care copiii au nevoie pentru a crește puternici și sănătoși, precum calciu, fibre și fier. Atunci când se gătește și se mănâncă acasă, mesele au șanse mari să includă alimente din toate cele cinci grupe alimentare: legume, fructe, lapte, cereale, carne și leguminoase și au șanse mai mici să conțină prea multă grăsime și zahăr. În plus, gătitul alături de copil îl învață pe acesta cum să planifice mesele și să pregătească mâncarea, dar și cum să curețe.
- Mâncatul în familie ajută la prevenirea problemelor cu greutatea. Copiii și mai târziu adolescenții au șanse mai mici să devină supraponderali deoarece învață să mănânce sănătos. Adolescenții vor face alegeri alimentare mai bune atunci când mănâncă în alt loc decât acasă; în plus, au șanse mai mici să se confrunte cu tulburări alimentare precum anorexia și bulimia
- Mâncatul în familie este mai economic. Atunci când pregătești mâncare în casă cu siguranță vei fi mai avantajat pe plan financiar decât când cumperi mâncare gata preparată. Vei salva și timp deoarece este mai rapid decât să mergi la un restaurant sau să comanzi mâncare acasă.
Mâncatul în familie este plăcut. Ultimul, dar nu cel din urmă beneficiu este cel mai important. Copiii adoră să mănânce alături de familiile lor și se creează o atmosferă plăcută. Iar când mâncarea vine însoțită de zâmbete devine și mai gustoasă.

gestul diversificarii

De reținut

Copiii învață comportamentele de la părinții lor. Conform cercetărilor, 25-50% dintre copii sunt mofturoși, iar 25% dintre ei au părinți care recunosc că au fost la rândul lor mofturoși. Dacă te limitezi la o gamă redusă de alimente, copilul tău va observa și îți va copia comportamentul. Nu limita alimentația copilului la alimentele pe care le preferi tu; este posibil ca gusturile copilului să fie diferite de ale tale și poatre îi oferi alimente care se întâmplă să nu îi facă plăcere. Pe lângă sfatul de bază, de a fi un model bun în ceea ce privește alimentația, este important să consumi o gamă vastă de alimente tu însuți și să mănânci cu copilul tău. Mâncatul nu presupune doar hrană, ci este o activitate socială importantă, iar copiii învață abilități sociale esențiale atunci când mănâncă laolaltă cu alții.

Nu în ultimul rând, nu uita că lipsa apetitului poate fi cauzată de o îmbolnăvire – trebuie să fie consultat de medic, oboseală – încurajează odihna și încearcă să îi oferi din nou mâncare după aceea, probleme emoționale – consolează-ți copilul și încearcă alimentul respectiv ulterior.

Citește șiGreșeli în diversificarea alimentației la bebeluș care îi pot pune viața în pericol

Surse: https://raisingchildren.net.au; www.nbcnews.com; www.betterhealth.vic.gov.au; https://blog.swedish.org

4 trucuri care îl ajută pe bebe să aibă un somn liniştit

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    4 secrete care te vor ajuta să crești un copil încrezător
    4 secrete care te vor ajuta să crești un copil încrezător

    De unde le vine copiilor ideea ca trebuie sa fie mai buni decât restul lumii? Se pare că vina aparține părinților. Dacă îți lauzi prea mult copilul îl poți...

    Cele 10 obiceiuri care te ajută să crești un copil responsabil
    Cele 10 obiceiuri care te ajută să crești un copil responsabil

    Scopul fiecărui părinte este să crească un copil responsabil și independent. Cu toții știm că o astfel de misiune cere eforturi susținute și acțiuni precise, care să vizeze...

    40 de trucuri care te vor ajuta să crești un copil grozav!
    40 de trucuri care te vor ajuta să crești un copil grozav!

    Dorința cea mai mare a unui părinte este să aibă un copil sănătos, fericit, capabil să se descurce în cele mai diverse situații, care să fie apreciat și iubit de cei din jur....

    5 moduri simple care te ajută să crești un copil fericit
    5 moduri simple care te ajută să crești un copil fericit

    Încă din primele clipe de viață ale micuților noștri, cel mai mult ne dorim ca ei să fie sănătoși și fericiți. Alături de grija pe care le-o acordăm zi de zi, noi,...

    Acest obicei simplu te ajută să creşti un copil ascultător
    Acest obicei simplu te ajută să creşti un copil ascultător

    A creşte un copil în secolul vitezei este o provocare, datorită schimbărilor suferite de societate. Părinţii au locuri de muncă mult mai solicitante, care le ocupă o mare parte...

    Beneficiile uleiului de pește: Cum te ajută să crești un copil sănătos
    Beneficiile uleiului de pește: Cum te ajută să crești un copil sănătos

    Oricare dintre noi știe că, în vederea unei dezvoltări armonioase a copilului, dieta echilibrată, activitățile fizice și somnul de calitate sunt esențiale. În afară de...

    6 sfaturi daca ai un copil mofturos la mancare
    6 sfaturi daca ai un copil mofturos la mancare

    Copilul tau mananca de toate fara probleme sau, dimpotriva, este genul mofturos? Daca ai un copil care face mofturi la mancare, nu esti singura. Specialistii afirma ca aproximativ 49% dintre...

    © 2019 Qbebe