Ghid de ingrijire a nasului E-book gratuit

Tot ce trebuie să știi despre lanugo la bebeluși

Toate mămicile au auzit, probabil, de legătura dintre părul bebelușului și arsurile din timpul sarcinii. Este o convingere larg raspândită, care face parte din „folclorul" prenatal, susținută de propriile noastre mame și de prietenele care au deja copii. In mod interesant, studiile au arătat că nu este vorba de un simplu mit: mămicile cu arsuri puternice nasc bebeluși cu mult păr, pentru că există o legătură între modularea creșterii părului la făt și relaxarea sfincterului esofagian, care duce la reflux al sucului gastric și la arsuri la mamă. Totuși, un lucru nu este cunoscut de toate mamele: diferența dintre tipurile de păr la naștere și ce înseamnă lanugo, primul păr al bebelușului.

Din viața de zi cu zi, suntem obișnuiți cu două tipuri de păr: părul terminal, cu fire lungi, care formează podoaba noastră capilară și părul velus, mai scurt și mai fin, care se găsește pe cea mai mare parte din corp. Dar unii bebeluși au și un alt tip de păr, care dispare după primele săptămâni de la naștere, numit lanugo.

bebelus par

Ce este lanugo?

Lanugo este un tip de păr foarte subțire, scurt și nepigmentat care acoperă corpul unora dintre nou- născuți. Este primul tip de păr care crește din foliculii piloși și este răspândit pe tot corpul bebelușului, cu excepția palmelor, buzelor și tălpilor. Lanugo începe să crească începând cu a patra sau a cincea lună de sarcină. Totuși, acest perișor nu este prezent la toți bebelușii, la naștere.Circa 30% dintre nou-născuți prezintă lanugo. De multe ori, cade în lunile 7-8 de sarcină, iar dacă nu, în primele saptămâni sau luni după naștere. În general, se menține pentru o perioadă mai lungă la copiii născuți prematur.

Care este scopul perișorului lanugo?

În timpul sarcinii, bebelușul are pielea acoperită de o substanță, cu consistență cremoasă, numită Vernix caseosa. Lanugo are rolul de a fixa această substanță, cu funcție importantă în protecția pielii delicate a fătului de anumite componente din lichidul amniotic, în special ureea și electroliții, în menținerea căldurii după naștere și în ușurarea alunecării fătului prin canalul de naștere. Vernix caseosa are și rol în imunitatea nou-născutului, prevenind instalarea unor infecții bacteriene și împiedică deshidratarea. În absența lanugo, aceste funcții ar fi compromise.Lanugo are rol de ancoră între piele și vernix, permițând acesteia din urmă să se distribuie pe întreaga suprafață a corpului. Conform unor studii, combinația între lanugo și vernix, împreună cu alți factori, ar putea juca un rol în producerea unor hormoni ce stimulează creșterea și dezvoltarea intrauterină. Mai mult decăt atât, această combinație are un rol antistres, determinand eliberarea de oxitocină, prin stimularea anumitor zone cerebrale. Totodată, lanugo însuși are rol protector, în special la bebelușii prematuri, contribuind la menținerea echilibrului termic în momentul nașterii. Dacă lanugo cade înainte de naștere, el poate fi înghițit de făt odată cu lichidul amniotic, putând intra în compoziția primului scaun al bebelușului, denumit meconium.

nou-nascut

Cât timp poate dura lanugo?

Așa cum am arătat, lanugo dispare adesea în ultimele luni de sarcină. Unii nou născuți nu au deloc păr pe corp, alții pot avea mai mult sau mai puțin. De multe ori, lanugo poate avea aspectul unui puf de piersică. Alteori, poate fi ceva mai lung și mai închis la culoare. Oricum, lanugo cade de la sine într-un interval ce poate varia de la câteva zile la câteva săptămâni. Având rol în termoreglare, lanugo se poate menține o perioadă mai lungă la bebelușii născuți prematur. În nici unul dintre cazuri, prezența lanugo nu este semn de îngrijorare și nu necesită tratament special. Totuși, dacă reapare mai târziu, poate fi asociat cu anumite afecțiuni, precum tulburările alimentare.

Când poate să reapară lanugo?

Pentru că lanugo are rol de protecție a pielii și corpului, acesta poate să reapară în cazuri de malnutriție. În tulburările alimentare, precum anorexia nervosa sau bulimie, lanugo poate fi unul dintre semnele respectivelor afecțiuni. Ambele condiții determină o deficiență nutrițională, anorexia prin ingestia unei cantități mult prea reduse de alimente, bulimia prin încercările ulterioare meselor de a provoca vomă, pentru a nu crește în greutate. Ca atare, depozitele adipoase ale corpului sunt mult prea reduse, având loc și tulburări legate de menținerea echilibrului termic. Ca atare, poate să reapară lanugo, ca răspuns de autoprotecție al corpului, ce încearcă să-și mențină temperatura normală.
Lanugo poate să apară, de asemenea, în teratoame (tumori congenitale), precum și în anumite cazuri, rare, de cancer. A fost raportat și în unele cazuri de boală celiacă.
In cazul reapariției lanugo, primele examinări medicale vizează posibilitatea unei afecțiuni alimentare și cuprind analize complete de sânge, analize ale metabolismului, precum și evaluare psihiatrică.

Este nevoie de tratament pentru lanugo?

Lanugo la nou-nascuți nu are nevoie de tratament. Chiar dacă este prezent mult păr la naștere, nu este un motiv de îngrijorare. Bebelușul va pierde acest păr în primele zile sau săptămâni de la naștere. Masajul ușor al pielii bebelușului după naștere poate facilita îndepărtarea perișorului. Dar nu este neapărat necesar, mai ales că, ținând cont de pielea delicată a nou-născutului, există riscul de a provoca leziuni, durere sau înroșire. De aceea, este preferabil ca mămicile să aștepte ca lanugo să cadă de la sine.

Lanugo, în sine, nu este o condiție medicală, ci un răspuns biologic natural la anumite condiții de sănătate și etape ale vieții.
În cazul unei tulburări alimentare sau malnutriției, care determină reapariția lanugo, este necesar, în primul rând, tratamentul respectivei condiții. Diferite tipuri de tratament sunt valabile, în funcție de severitatea afecțiunii: internare într-un centru de tratament, însoțită de consiliere psihologică și posihoterapie, participare la grupuri de suport, consiliere nutrițională, medicație (antidepresive, stabilizatoare). În momentul în care afecțiunea de bază va fi tratată, lanugo va dispărea de la sine, pe măsură ce nutriția se imbunătățește.


Surse: https://www.ncbi.nlm.nih.gov ; https://www.healthline.com; https://www.medicalnewstoday.com; https://www.sciencedirect.com

 

Caria de biberon. Tot ce trebuie să ştii. Sfaturi de la dr. Beatrice Pop

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Tot ce trebuie sa stii despre constipatia la copiii mici
    Tot ce trebuie sa stii despre constipatia la copiii mici

    Pentru parinti este destul de greu sa-si dea seama cand copiii mici au probleme legate de constipatie. In timp ce unii copii au scaun in fiecare zi, altii pot avea o data la doua-trei sau...

    Sex in timpul si dupa sarcina. Ce trebuie sa stii
    Sex in timpul si dupa sarcina. Ce trebuie sa stii

    Multi dintre noi s-au confruntat cu dilema: facem sau nu sex in timpul sarcinii. Ce riscuri sunt? Cum poate fi afectat bebelusul? etc. Cum sexul este inca un subiect tabu pentru multi,...

    Torticolis bebeluși: ce trebuie să știe părinții
    Torticolis bebeluși: ce trebuie să știe părinții

    Dacă observi că bebelușul tău își ține tot timpul capul înclinat sau preferă să stea doar într-o parte, cel mai probabil că vei începe să te...

    Secretele vaginului: 8 lucruri pe care trebuie sa le stii despre ce se intampla la „parter”
    Secretele vaginului: 8 lucruri pe care trebuie sa le stii despre ce se intampla la „parter”

    Vaginul tau e cu adevarat fantastic si ar trebui sa incerci sa il cunosti mai bine. Multe dintre informatiile de mai jos te vor scoate uneori din probleme, te vor ajuta sa depasesti situatii...

    10 intrebari despre sex la care trebuie sa stii raspunsul
    10 intrebari despre sex la care trebuie sa stii raspunsul

    Poate ca ai unele intrebari la care pana acum n-ai gasit raspunsuri. Poate ca ti-a fost jena sa intrebi pe cineva apropiat sau poate n-ai gasit persoana potrivita. Sau ai putea sa dai un...

    Fricile copilului legate de gradinita. Ce trebuie sa stii
    Fricile copilului legate de gradinita. Ce trebuie sa stii

    Fricile copilului legate de gradinita nu sunt neintemeiate. Pentru a preintampina fricile copiilor legate de gradinita, multi educatori planuiesc in primele saptamani intalniri, astfel incat...

    Albirea dintilor. Ce trebuie sa stii. Trucuri pentru dinti albi
    Albirea dintilor. Ce trebuie sa stii. Trucuri pentru dinti albi

    Albirea dintilor. Ai observat ca in ultima vreme dintii sunt din ce in ce mai galbeni? Exista o multime de remedii naturale pentru a avea un zambet cu adevarat stralucitor. De asemenea, in...

    © 2019 Qbebe