Ecografia de șold la bebeluși: de ce contează primele 6 săptămâni
Printre toate controalele din primele luni de viață, există unul care se amână des, pentru că bebelușul „arată perfect”: consultul ortopedic împreună cu ecografia de șold. Tocmai aici stă problema. O dezvoltare anormală a șoldului nu se vede cu ochiul liber, nu doare și nu îl împiedică pe bebeluș să dea din picioare. Poate trece neobservată până când copilul începe să meargă, iar atunci tratamentul este mult mai complicat.
O articulație care se formează după naștere
Șoldul este articulația dintre coapsă și bazin. Capătul de sus al femurului — osul coapsei — are o formă rotundă și se numește cap femural. El intră într-o scobitură a bazinului, numită acetabul, care funcționează ca o cupă. Pentru ca articulația să fie stabilă, capul trebuie să stea bine centrat în cupă, iar cupa trebuie să fie suficient de adâncă.
La naștere, această articulație nu este încă terminată. Ambele componente sunt formate în mare parte din cartilaj, un țesut elastic care se transformă treptat în os. Capul femural și acetabulul se modelează reciproc: un cap bine așezat în cupă o ajută pe aceasta să se adâncească, iar o cupă bine formată ține capul în poziție.
Când modelarea nu merge cum trebuie
Displazia de dezvoltare a șoldului înseamnă că acest proces de modelare nu se desfășoară normal. Cuvântul „displazie” descrie, în medicină, o dezvoltare anormală a unui țesut sau a unui organ. În cazul șoldului, cupa rămâne prea plată, iar capul femural nu mai stă bine centrat.
Afecțiunea are mai multe trepte de severitate. La un capăt se află șoldul imatur, care doar întârzie să se dezvolte și de multe ori se recuperează singur. Urmează subluxația, în care capul femural iese parțial din cupă, și, la capătul sever, luxația, în care capul iese complet din acetabul.
Denumirea veche, „luxație congenitală de șold”, sugera o problemă fixă, prezentă de la naștere. Termenul actual pune accentul pe faptul că este o afecțiune în evoluție: netratată, se poate agrava în primele luni și ani. Apare la aproximativ 1 din 1.000 de nou-născuți și poate afecta unul sau ambele șolduri.
Bebelușii care au nevoie de atenție în plus
- fetițele — la ele, afecțiunea este semnificativ mai frecventă decât la băieți;
- bebelușii care au stat în prezentație pelviană, adică cu fundul în jos, nu cu capul, în ultimele săptămâni de sarcină;
- cei care au în familie un părinte, un frate sau o soră cu probleme de șold;
- bebelușii cu alte afecțiuni ortopedice prezente de la naștere, cum ar fi piciorul strâmb congenital (piciorul întors spre interior), piciorul tal-valg (piciorul foarte îndoit spre gambă) sau torticolisul (capul înclinat și rotit într-o parte din cauza unui mușchi al gâtului scurtat).
Absența acestor factori nu exclude displazia. De aceea recomandarea este ca toți bebelușii să fie examinați, nu doar cei considerați „cu risc”.
De ce ecografie, și nu radiografie
Pentru că, în primele luni, șoldul este format în mare parte din cartilaj, iar cartilajul aproape nu se vede pe radiografie. La ecografie — investigația care folosește ultrasunete, aceeași tehnică folosită în sarcină — se vede foarte bine. Examinarea este nedureroasă, nu folosește radiații și durează câteva minute; bebelușul stă culcat pe o parte, iar medicul trece sonda peste șold.
Rezultatul se exprimă de obicei printr-un tip, după clasificarea Graf, metoda cea mai folosită în Europa. Ea măsoară două unghiuri care arată cât de adâncă este cupa și cât de bine acoperă capul femural. Pe buletin veți vedea, de exemplu, „tip 1” pentru un șold matur și normal, „tip 2a” pentru un șold imatur la un bebeluș sub 3 luni, sau tipuri mai mari, precum „2c” ori „3”, care arată o displazie ce trebuie tratată.
Momentul ideal pentru ecografie este în primele 6 săptămâni de viață. Investigația se mai poate face până pe la 4–6 luni. După această vârstă, pe măsură ce cartilajul se transformă în os, ecografia devine tot mai puțin utilă și se trece la radiografie.
Tratamentul urmează gradul șoldului
- Un șold imatur este, de cele mai multe ori, doar urmărit: control clinic și o nouă ecografie după câteva săptămâni.
- Pentru displazie, tratamentul de bază este un ham de abducție. „Abducție” înseamnă depărtarea picioarelor de linia mijlocie a corpului. Hamul — cel mai cunoscut este hamul Pavlik — ține picioarele bebelușului depărtate și îndoite, poziția în care capul femural stă cel mai bine în cupă și o ajută să se adâncească. Se poartă exact cum indică medicul, adesea permanent, câteva săptămâni sau luni.
- În formele mai severe sau descoperite mai târziu, șoldul poate fi pus în poziție corectă și ținut într-un aparat gipsat.
- Pentru cazurile neglijate sau care nu răspund la aceste metode se ajunge la intervenție chirurgicală, care reface anatomia șoldului.
Un sfat practic pentru toți părinții: evitați înfășatul strâns, cu picioarele întinse și lipite unul de altul. Poziția naturală a bebelușului, cu picioarele ușor depărtate și îndoite „ca o broscuță”, este cea mai bună pentru șolduri.
Câteva minute care pot schimba mult
Consultul ortopedic și ecografia de șold în primele 6 săptămâni sunt o investiție mică de timp. O displazie descoperită la această vârstă se tratează, de cele mai multe ori, simplu, cu un ham, iar șoldul se dezvoltă normal. Aceeași problemă descoperită când copilul începe să meargă poate însemna gips și operație. Evoluția se urmărește prin ecografie cât timp bebelușul este mic, apoi prin radiografii, până la vindecarea completă.
Urmareste-ne pe Google News
