De bifat: lista completă pentru un botez perfect

De bifat: lista completă pentru un botez perfect

Corina Naftanaila

A venit și momentul mult așteptat de proaspeții părinți: botezul copilului. Sigur, de regulă mamele sunt cele entuziasmate de pregătirile pentru marele eveniment din viața bebelușului. Motivul este cât se poate de simplu, doamnele vor să iasă din rutina zilnică instaurată de la nașterea mezinului familiei. Așadar, se stabilesc detalii, se pregătesc liste întregi pentru ca totul să fie perfect și, nu în ultimul rând, se trec în revistă trend-urile în materie de petreceri de botez și ținute. Toate acestea sunt floare la ureche pentru o mămică experimentată la acest capitol, dar ce se întâmplă atunci când mama este la început de drum în arta organizării petrecerii de botez? Atunci, nu trebuie să facă altceva decât să parcurgă lista completă pentru un eveniment complet, pe care am pregătit-o cu multă grijă și atenție.

Să recunoaștem, petrecerea de botez nu mai este de multă vreme la fel ca în vremea copilăriei noastre. Evoluția este cât de poate de clară, astfel încât botezul a ajuns în prezent la nivelul unei nunți, din punct de vedere al pregătirilor și cheltuielor impuse. Dacă în vremea când tehnologia nu era la cote atât de ridicate, petrecerea de botez se organiza acasă, într-un spațiu restrâns și cu un meniu pe care l-am păstrat numai de sărbători, iată că botezul generației milenare se ridică la rang de artă. Hai să parcurgi lista pe care orice botez perfect trebuie să o urmărească. Te sfătuim să faci alegeri inteligente pentru ca bugetul proaspetei familii extinse să nu intre la apă considerabil.

Pasul 1- Alegerea nașilor de botez

Da, este un must din lista de pregătire. Trebuie să alegi nașii de botez înțelept, pentru că aceștia vor juca rolul de părinți spirituali ai copilului tău. Datoria lor este să vegheze pașii micuțului și să-i sfătuiască sănătos în lipsa ta și a partenerului de viață. De asemenea, alegerea perfectă a nașilor bebelușului poate fi considerată un mare avantaj. Te vor ajuta cu pregătirile, mai ales dacă și ei au trecut la rândul lor prin proiectul "botezul copilului".

botez

Pasul 2 - Alegerea locației de botez și de ce nu, a temei petrecerii

Locația este un alt lucru important de care trebuie să te ocupi cât mai repede. Aceasta trebuie să fie accesibilă (invitații vin din colțuri diferite ale orașului) și să aibă spațiu pentru copii. Da, un alt lucru pe care îl vei descoperi odată cu noul rol îmbrățișat, este faptul că părinții merg la petreceri însoțiți de copii. Așadar, dacă vrei să te bucuri de a atmosferă caldă și liniștită, fără urlete și plânsete, trebuie să ai în vedere organizarea unui loc pentru micuții invitați. De asemenea, nu uita și de noua modă în materie de botezuri, petrecerea tematică. Cercetează ofertele de aranjamente și de costumații și alege-o pe care care crezi că este compatibilă cu familia ta.

Pasul 3 - Lumânarea de botez

Lumanare Eduard Royal Un detaliu ce nu poate lipsi de la botezul mezinului este lumânarea de botez. Aceasta simbolizează lumina de care noul creștin trebuie să se bucure în viață. Aparent, este lumina divină ce le urmează pașii, asemeni nașilor de botez, ce trebuie să se ocupe de achiziționarea lumânării. Oferta este mai mult decât variată, așa că oricare ar fi alegerea, cu siguranță va fi una fericită. Pentru a te asigura că nu dai greș, vizitează magazinul online botezz.ro.

Pasul 4 - Ținutele pentru întreaga familie

Fără doar și poate, este pasul preferat al doamnelor, mai ales al celor pasionate de articolele vestimentare. Așadar, dacă alegi o temetică, trebuie să adaptezi ținutele pentru a se încadra perfect în tabloul gândit de tine. În schimb, dacă optezi pentru un botez standard, sesiunea de shopping este ceva mai ușoară. Cu toate acestea, dat fiind faptul că botezul este organizat la scurtă vreme după naștere, sunt mămici ce nu se simt tocmai mândre de corpul lor, ceea ce îngreunează procesul de selecție. În acest caz, alegi hainele care îți pun în evidență zonele care încă îți sunt pe plac. De exemplu, dacă ai rămas cu puțină burtică, dar bustul este în cea mai bună formă, optează pentru o rochie de tip baby doll cu decolteu adânc, dar decent. De asemenea, dacă vrei să-ți etalezi picioarele, dar ți se pare că mâinile nu arată grozav, atunci poți îmbrăca o rochie scurtă, cu mâneci voluminoase și proporțiile se schimbă.

Pasul 5 - Alege trusoul copilului

Aici intervine ajutorul nașilor de botez. Tradiția spune că trusoul bebelușului este sarcina nașilor, așadar trebuie să te consulți cu ei la acest capitol. Trusoul este un element foarte important la botez, reprezentând dealtfel primul cadou al copilului devenit creștin. Acesta conține prosop pentru bebeluș, sticluță pentru mir, săpun, fașă din bumbac, prosop pentru preot. Pe platfoma botezz.ro ai la dispoziție o gamă variată de modele fabuloase. 

Pasul 6 - Alegerea hainelor bebelușului

Este un pas pe cât de plăcut, pe atât de greu de bifat, având în vedere oferta de haine adorabile existente pe piață. Conform tradiției, părinții trebuie să achiziționeze un set de articole vestimentare pe care bebelușul să le îmbrace înainte de botez și un altul pe care îl va purta după ceremonie. Sigur, în unele zone ale țării, nașii sunt cei ce se ocupă de alegerea hainelor de creștin. Așadar, trebuie să vă puneți de acord în legătură cu acest detaliu, să vizitați magazinul online botezz.ro și apoi nu vă mai rămâne altceva de făcut decât să așteptați mare eveniment.

 Set Rochie Athena  Costum Picasso

Pasul 7 - Fotograf, DJ, ursitoare

Am stabilit deja că petrecerile de botez din zilele noastre sunt departe de cele organizate în urmă cu un deceniu. Asta înseamnă că trebuie să iei considerare și serviciile la modă pentru acest tip de petrecere. Vei avea cu siguranță nevoie de un fotograf, care să surprindă cele mai emoționante momente, înainte, în timpul și după petrecere. Trebuie să asiguri și distracția pentru cei mari, alegând un DJ la curent cu trend-urile muzicale și, în cele din urmă, ursitoarele. Programul zânelor va fi un spectacol magnific pentru cei mici, care adoră să privească personaje de poveste în mărime naturală. 

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce medicamente pentru copii și adulți se găsesc acum în farmaciile din România - lista completă
    Ce medicamente pentru copii și adulți se găsesc acum în farmaciile din România - lista completă

    Valul de gripe și răceli din România a dus, inevitabil, la o criză a medicamentelor în farmacii. Ministerul Sănătății a publicat o listă a medicamentelor pentru copii și...

    Există 118 școli cu risc seismic 1 în România. Lista completă ar urma să fie făcută publică de către Ministerul Educației
    Există 118 școli cu risc seismic 1 în România. Lista completă ar urma să fie făcută publică de către Ministerul Educației

    Premierul Nicolae Ciucă a anunțat într-o ședință de Guvern că în România, există 118 școli cu risc seismic de gradul 1. Locația acestora urmează să fie...

    Cele mai competitive semne zodiacale. Avem lista completă!
    Cele mai competitive semne zodiacale. Avem lista completă!

    Nimic nu le stă în cale! Ele sunt cele mai competitive semne zodiacale, care ar face orice pentru a fi mereu pe primul loc. Iubesc provocările și nu suportă să piardă. Află...

    Lista COMPLETĂ a serviciilor medicale decontate de stat pentru femeile însărcinate
    Lista COMPLETĂ a serviciilor medicale decontate de stat pentru femeile însărcinate

    Începând cu 1 iulie 2023, femeile însărcinate beneficiază de servicii medicale gratuite, decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Regăsești lista...

    Au apărut primii pacienți mușcați de căpușe! Lista completă de recomandări din partea medicilor
    Au apărut primii pacienți mușcați de căpușe! Lista completă de recomandări din partea medicilor

    Căpușele sunt active începând cu luna aprilie, până în luna noiembrie. Aceasta este perioada în care trebuie să avem mare grijă și să ne ferim de aceste...

    Gina Pistol și Smiley se pregătesc de botez! Nașii micuței Josephine sunt o adevărată surpriză
    Gina Pistol și Smiley se pregătesc de botez! Nașii micuței Josephine sunt o adevărată surpriză

    Smiley și Gina Pistol se pregătesc pentru botezul fetiței lor, Josephine. Cei doi nu au dat foarte multe detalii despre data la care va avea loc fericitul eveniment și nici nu au...

    Urări de botez: cele mai frumoase mesaje pentru fetițe și băieței
    Urări de botez: cele mai frumoase mesaje pentru fetițe și băieței

    Urările de botez sunt gânduri sincere, fiind întotdeauna binevenite. Dacă persoane apropiate din jurul tău urmează să-și boteze copilul, poți transmite un mesaj frumos...

    Este sau nu necesară o adeverință pentru botez? "Nu există o asemenea obligație pentru medici", spune Biserica
    Este sau nu necesară o adeverință pentru botez? "Nu există o asemenea obligație pentru medici", spune Biserica

    De curând, a apărut o știre care spune că medicii trebuie să elibereze adeverințe pentru botez, care să ateste că bebelușii sunt într-o stare bună de sănătate....

    © 2024 Qbebe