Primul copil român tratat cu celule stem mezenchimale din cordonul ombilical!

Primul copil român tratat cu celule stem mezenchimale din cordonul ombilical!

Corina Naftanaila

Medicina a avansat foarte mult de-a lungul anilor, dovada clară fiind cazurile tot mai dese de așa-zise minuni medicale. O astfel de minune a fost posibilă și pentru o fetiță din România, care a devenit primul copil tratat cu celule stem mezenchimale. Acest lucru s-a realizat cu ajutorul băncii de celule stem Biogenis și a specialiștilor din Polonia.

Micuța Anastasia este primul copil român tratat cu celule stem mezenchimale. Aceasta a venit pe lume în anul 2011, iar 7 luni mai târziu a fost diagnosticată cu tetrapareză cerebrală infantilă, forma spastică distonică bilaterală. Motivul? Lipsa oxigenării creierului timp de câteva secunde. Aparent, în timpul nașterii au apărut complicații ce au făcut imposibilă nașterea naturală, motiv pentru care s-a apelat la operația de cezariană de urgență.

Din nefericire, boala micuței a avansat, prezentând control slab asupra capului și a corpului. Anastasia a început tratamente de reabilitare și kinetoterapie pentru a-și îmbunătăți controlul corpului și coordonarea ochi-mână. Din fericire, părinții copilei și-au îndreptat atenția spre banca de celule stem Biogenis și au aflat astfel despre beneficiile tratamentului cu aceste celule.

laborator

Important este să avem cât mai multe informații, chiar dacă nu sunt utile pentru copilul tău. Poate sunt utile pentru copilul prietenului tău și este important să le reținem.

Momentan, progresele însemnate în medicină nu au pătruns în România, prin urmare, Anastasia a mers în Polonia pentru a se trata. Biogenis și Spitalul Universitar de Copii din Cracovia au făcut posibilă intervenția cu celule stem mezenchimale, care a avut loc în luna septemebrie a anului 2016. Procedura a constat într-o puncție lombară și infuzie de celule stem mezenchimale în lichidul cefalorahidian. Se urmărește îmbunătățirea circulației cerebrale precum și cea a legăturilor nervoase. Primele semne ale intervenției s-au văzut la doar o zi după transplant, când copila a spus pentru prima dată "mama", dar și creșterea semnificativă a apetitului.

"Utilizăm astăzi, fără probleme, celulele stem mezenchimale în tratamentul complicațiilor majore în cazul Sindromului Grefă versus Gazdă", a declarat doctorul Dariusz Boruczkowski, director al afacerilor externe și director adjunct medical al companiei Famicord. 

Procesul de tratare este în curs de desfășurare, urmând ca fetița să treacă prin alte două astfel de infuzii cu celule stem mezenchimale, pregătite în laboratoarele Biogenis din București și din Varșovia. Astfel, Anastasia a devenit primul copil care a dat startul acestei forme de tratare pentru o boală dificilă precum tetrapareza spastică.

"...Orice părinte în situația în care are un copil bolnăvior, indiferent de ce suferă are nevoie de informații și are nevoie să se informeze corect. Eu am mers până la urmă direct la sursă, adică am încercat să mă informez la medici, la persoane abilitate, care trebuiau să-mi dea un răspuns, sau care trebuiau să știe un răspuns. Și nu am reușit. Am mers direct la banca de celule stem unde m-am informat. Important este să avem cât mai multe informații, chiar dacă nu sunt utile pentru copilul tău. Poate sunt utile pentru copilul prietenului tău și este important să le reținem", a declarat mămica Anastasiei.

Află mai multe detalii despre celulele stem mezenchimale. Vei descoperi cum au devenit acestea viitorul medicinei!

http://www.biogenis.ro/
 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Povestea bebelușului care a supraviețuit în ruinele din timpul cutremurelor din Siria, atașat de cordonul ombilical al mamei
    Povestea bebelușului care a supraviețuit în ruinele din timpul cutremurelor din Siria, atașat de cordonul ombilical al mamei

    Ea este Afraa, bebelușul care s-a născut sub ruinele cutremurului din Siria, scoasă de sub dărâmături cât încă era atașată de cordonul ombilical al mamei sale....

    Autismul se poate trata cu celule stem? Ce spun datele primului studiu clinic din țară
    Autismul se poate trata cu celule stem? Ce spun datele primului studiu clinic din țară

    În România, peste jumătate de milion de persoane sunt diagnosticate cu autism. Asta înseamnă 1 din 54 de copii. Numărul ar putea fi chiar unul mai mare, având...

    Celule stem: ce sunt și cum se recoltează
    Celule stem: ce sunt și cum se recoltează

    În ultimii ani, auzi vorbindu-se tot mai des despre terapii ce revoluționează medicina, promițând, pe viitor, noi opțiuni de tratament pentru boli grave, precum diverse...

    Taie cordonul ombilical imaginar înainte de a ieși în parc. Nu trebuie să stai pas cu pas după copil la locul de joacă
    Taie cordonul ombilical imaginar înainte de a ieși în parc. Nu trebuie să stai pas cu pas după copil la locul de joacă

    Părinții care stau lângă copiii lor la locurile de joacă, urmărindu-le fiecare mișcare și sugerându-le cum ar trebui să se joace, în loc să îi protejeze, le...

    Cristina Bălan vrea să nască natural: „Vreau să am ora magică cu bebelina la piept, iar cordonul ombilical să fie tăiat cu întârziere”
    Cristina Bălan vrea să nască natural: „Vreau să am ora magică cu bebelina la piept, iar cordonul ombilical să fie tăiat cu întârziere”

    Cristina Bălan a devenit mamă din nou! Pe 30 decembrie, chiar înainte de Revelion, artista a adus pe lume o fetiță, pe care a numit-o Nadeea Sofia. „Nadeea Sofia, iubirea...

    Fiica Oanei Roman se confruntă cu probleme de sănătate din cauza faptului că a fost abandonată de tatăl ei. „El a distrus acest copil"
    Fiica Oanei Roman se confruntă cu probleme de sănătate din cauza faptului că a fost abandonată de tatăl ei. „El a distrus acest copil"

    Oana Roman se confruntă cu o nouă provocare în viața de familie. Fiica sa Isabela a fost diagnosticată cu o afecțiune rară, întâlnită la copii. După luni în...

    Cel mai tânăr soldat din lume a fost un copil român de numai 7 ani. Foarte puțini știu povestea lui „Marinică”
    Cel mai tânăr soldat din lume a fost un copil român de numai 7 ani. Foarte puțini știu povestea lui „Marinică”

    Marin Lungu a intrat în Armata Română de la vârsta de 7 ani. S-a făcut chiar și un film după povestea lui de viață care nu a fost deloc ușoară...

    Primul copil din lume conceput prin fertilizare in vitro a împlinit 46 de ani
    Primul copil din lume conceput prin fertilizare in vitro a împlinit 46 de ani

    În urmă cu peste 4 decenii, doi medici din Statele Unite ale Americii făceau o descoperire revoluționară în domeniul medicinei reproductive. Primul copil conceput în...

    © 2025 Qbebe