Alăptarea, o experiență de care tu și bebelușul tău trebuie să vă bucurați

Alăptarea, o experiență de care tu și bebelușul tău trebuie să vă bucurați

Irina Olteanu - Redactor Senior

Momentele de apropiere dintre mamă și bebeluș, din timpul alăptării, sunt unele cu adevărat speciale. Află din ce motiv este alăptarea benefică pentru bebeluș, dar și pentru mamă, care sunt cele mai bune poziții pentru alăptare, precum și sfaturi pentru colectarea laptelui matern.

Beneficiile alăptării pentru bebeluș și mamă

Beneficii pentru bebeluș
Alăptarea este unul dintre modurile în care îi poți oferi copilului tău un start excelent în viață. Laptele matern este steril microbiologic - nu conține microbi, fiind alimentul cel mai ușor digerabil de către sistemul digestiv al bebelușului. În primele luni după naștere, laptele matern oferă celui mic energie și protecție naturală, conținând vitaminele, enzimele și factorii de apărare necesari unei dezvoltări armonioase.  De asemenea, alăptarea protejează și împotriva bolilor și infecțiilor (paraziți intestinali, tuse, răceli, infecții ale urechii medii) prin anticorpii, enzimele și hormonii din compoziție, ajutând bebelușii să își revină mai repede după eventuale îmbolnăviri, și reduce riscul ca cel mic să dezvolte probleme de sănătate precum diabet și astm, leucemie infantilă, alergii (inclusiv alimentare) și eczeme, reduce șansele de obezitate, de tensiune arterială mare sau de nivel crescut al colesterolului. În cazul bebelușilor născuți prematur, laptele matern poate reduce riscul de inflamaţii şi de infecţii la stomac, cum este enterocolita necrotizantă, o afecţiune gravă, întâlnită în rândul acestora.
Laptele de sân contribuie și la o mai bună dezvoltare a creierului copilului. De altfel, Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă până la vârsta de 6 luni și să persiste și după introducerea diversificării, cel puțin până la vârsta de 2 ani.

Beneficii pentru mamă
Alăptarea este benefică și pentru mamă, ajutându-te în primul rând să stabilești o legătură specială cu bebelușul tău. De asemenea, este mai economică decât hrănirea cu biberonul, ajută uterul să revină la dimensiunea de dinainte de sarcină și reduce sângerarea postpartum, este comodă și igienică, ușurează călătoriile, precum și mesele din timpul nopții. Nu în ultimul rând, contribuie la eliminarea surplusului ponderal acumulat în perioada sarcinii.
Beneficiile pe care alăptarea le conferă mamelor în ceea ce privește eventualele probleme de sănătate constau în următoarele: risc redus de cancer ovarian, risc redus de cancer la sân, precum și risc redus de osteoporoză.

alăptarea

Cum poți încuraja alăptarea - poziții de alăptare

Conform studiilor desfășurate în domeniu, mamele care au acces la un sprijin profesional continuă să alăpteze un timp mai îndelungat; mai exact, procentul de femei care alăptează mai mult de 6 luni se dublează când ele au acces la o cameră specială pentru colectarea laptelui matern. Locul de muncă nu trebuie să constituie un impediment pentru a alăpta; multe mame care lucrează folosesc pompe de sân pentru a colecta laptele matern, în combinație cu ședințe de alăptare.

De asemenea, este important să îți stabilești o rutină de alăptare care funcționează. Nu uita că nu ești singură (mai mult de 50% dintre femei întâmpină probleme cu alăptarea în primele săptămâni) și nu abandona. Încearcă să identifici o tehnică care se potrivește atât ție, cât și bebelușului. Dacă nu reușești singură, nu te teme să ceri ajutorul: există specialiști în domeniul alăptării care îți pot oferi sfaturi prețioase sau cursuri de alăptare.

Iată și pozițiile care te pot ajuta să alăptezi într-un mod confortabil:

- Poziția leagăn, una dintre cele mai des folosite de mamele care alăptează. Este bine să sprijini copilul cu ajutorul brațului aflat pe aceeași parte cu sânul din care se hrănește sau cu ajutorul unor perne. Bebelușul trebuie să se afle cu burtica către tine.
- Poziția leagăn încrucișat este una indicată pentru mamele care se confruntă cu dificultăți în atașarea copilului la sân. Trebuie să îl sprijini pe cel mic folosindu-te de brațul opus sânului din care îl hrănești și să te asiguri că bebelușul stă culcat cu burtica către tine; cu mâna îi sprijini partea din spate a gâtului și a umerilor lăsând capul liber pentru a se înclina pe spate.
- Poziția subsuoară sau minge de fotbal presupune sprijinirea bebelușului sub brațul aflat pe aceeași parte cu sânul din care se hrănește cu ajutorul unei perne. Bebelușul trebuie așezat de-a lungul antebrațului, susținându-i ceafa cu mâna; picioarele sale se află strânse sub brațul tău cu genunchii săi la subsuoara ta. Este utilă pentru mamele cu sâni mari, care au născut prin cezariană sau care au copii mici.
- Poziția culcat presupune să te întinzi pe partea cu bebelușul, cu fața acestuia către tine după ce îți sprijini spatele cu o pernă. Ține copilul aproape de tine, folosindu-te de mâna de sus; este mai comod să ții o altă pernă între picioare. Poziția este utilă pentru mesele de pe timpul nopții sau când simți nevoia să te odihnești.
- Alăptarea gemenilor - poți apela la oricare dintre tehnicile de mai sus dacă îți hrănești bebelușii la intervale diferite de timp, însă dacă îi hrănești în același timp, este indicată poziția subsuoară.

Ce trebuie să știi despre colectarea laptelui matern

Multe proaspete mămici se confruntă cu o serie de provocări în alăptare, precum înfundarea canalelor galactofore, infecții sau dureri la nivelul sânilor. Din acest motiv, colectarea laptelui matern constituie o metodă prin care sânii pot fi goliți, în același timp fiind înmuiată areola dacă este umflată și stimulând lactația complementar suptului. În cazul în care te confrunți cu mastită, o inflamație la nivelul țesutului mamar, cu blocarea canalelor galactofore sau cu candidoză (apare de multe ori după un tratament cu antibiotic), este bine să ceri sfatul unui medic. Aplicarea unor comprese calde înainte și după alăptare, precum și golirea sânilor, pot ameliora disconfortul resimțit, însă pentru a preveni instalarea unei infecții, respectiv a unei proliferări fungice, este necesar un tratament specializat.

De asemenea, colectarea laptelui matern este extrem de benefică și în cazul copiilor născuți prematur; astfel, poți colecta laptele și hrăni bebelușul cu acesta până când cel mic va fi capabil să se hrănească direct de la sân.

Colectarea laptelui matern este utilă și pentru stimularea producției de lapte: colectează o parte din lapte înainte de a așeza bebelușul la sân. Vei menține astfel constantă rezerva de lapte.

Cea mai facilă metodă de a colecta lapte matern este reprezentată de folosirea unei pompe de sân , electrică sau manuală. Când ești relaxată, laptele va curge mai ușor. Pompa de sân de la Philips Avent îți ușurează colectarea laptelui deoarece nu trebuie să te apleci în timpul exprimării laptelui. În plus, datorită faptului că dispune de o pernă moale de masaj, simulează gesturile bebelușului din timpul suptului, stimulând astfel lactația într-un mod delicat. Este bine să îți masezi ușor sânii înainte să începi colectarea laptelui matern.

Sfaturi pentru o alăptare de succes

Din păcate, un procent de aproape 50% dintre mame renunță la alăptare în primele 8 luni după naștere deoarece sunt preocupate că nu au suficient lapte. Adevărul este că volumul și fluxul laptelui matern sunt strâns legate de bunăstarea ta psihică și de nivelul de stres. Prin urmare, pentru a îmbunătăți experiența alăptării este important să găsești un spațiu relaxant, calm, cu o atmosferă plăcută unde să poți alăpta sau colecta lapte. Înainte de a alăpta, acordă-ți 10-15 minute de exerciții de respirație sau ascultă muzică. De asemenea, cu cât este mai mult stimulată producția de lapte cu atât va fi mai crescută; așadar, alăptările sau colectările dese de lapte stimulează lactația. Nu uita să urmezi un regim alimentar sănătos pentru a-ți menține rezerva de lapte și a stimula lactația.

Continuă să îți alăptezi exclusiv bebelușul cât mai mult posibil, ideal în primele 6 luni. În cazul în care nu ai posibilitatea de a-i fi alături clipă de clipă, nu uita că poți colecta lapte matern în condiții de siguranță, păstrând beneficiile oferite de acest aliment prețios.

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Bebelușul tău are o criză puternică de plâns? Când trebuie să te duci la medic
    Bebelușul tău are o criză puternică de plâns? Când trebuie să te duci la medic

    Atunci când sugarul are o criză puternică de plâns, ce te-ar determina să mergi cu el la medic? Te lași influențată de propria ta panică, de sfaturile celor din jurul...

    Cele mai grele 9 „lucruri” la care trebuie să renunți după ce bebelușul crește
    Cele mai grele 9 „lucruri” la care trebuie să renunți după ce bebelușul crește

    Primul an de viață al unui copil este plin de provocări pentru mame dar, totodată, îți oferă momente cu totul speciale, pe care nu le vei uita niciodată. Acestea sunt legate, pe...

    Trucul de trei minute care te ajută să formezi o legătură emoțională strânsă cu bebelușul tău
    Trucul de trei minute care te ajută să formezi o legătură emoțională strânsă cu bebelușul tău

    Mamele formează o legătură cu bebelușul încă de când aceștia sunt în burtică. Cu toate acestea, există metode menite să strângă și mai mult această...

    ”Bebelușul tău pare că fumează o țigară”. Ce a răspuns mama străinului din magazin care s-a gândit să facă o glumă
    ”Bebelușul tău pare că fumează o țigară”. Ce a răspuns mama străinului din magazin care s-a gândit să facă o glumă

    ”Sunt furioasă după ce un străin a făcut un comentariu nepotrivit cu privire la copilul meu într-un supermarket.”, scrie o mamă pe o rețea de socializare.

    STUDIU: Alăptarea previne declinul cognitiv al mamelor la bătrânețe
    STUDIU: Alăptarea previne declinul cognitiv al mamelor la bătrânețe

    Știm deja faptul că alăptarea este benefică, din multe puncte de vedere, atât pentru bebeluș, cât și pentru mamă. Cel mic își primește toți nutrienții de care...

    Ce se întamplă in corpul tău, când se întoarce bebelușul în burtică
    Ce se întamplă in corpul tău, când se întoarce bebelușul în burtică

    Pe măsură ce sarcina progresează și bebelușul se dezvoltă, corpul tău trece prin numeroase schimbări. Află când se întoarce bebelușul în burtică și cum te...

    10 lucruri pe care copilul tău nu trebuie sa le facă înainte de somn
    10 lucruri pe care copilul tău nu trebuie sa le facă înainte de somn

    Printre cele mai frecvente provocări ale unei mame se numără și pregătirea copilului pentru somn. Fie că sunt mai mici, fie că sunt mai mari, în general copiii nu se lasă ușor...

    Experiența neobișnuită a unei femei care a avut "sarcină invizibilă". "Nimeni nu a știut că sunt gravidă luni întregi"
    Experiența neobișnuită a unei femei care a avut "sarcină invizibilă". "Nimeni nu a știut că sunt gravidă luni întregi"

    „Nimeni nu a crezut că sunt însărcinată, pentru că nu aveam burtă. Nici măcar cei de la spital nu m-au crezut”, mărturisește Nikki, o mămică de peste hotare care...

    © 2024 Qbebe