Îți mai amintești ce ai simțit când ai ajuns acasă cu cel mic? Cum îl priveai ca pe un bibelou extrem de fragil și câte gânduri îți treceau prin minte? Îți amintești cât de singură te-ai simțit și cum, pentru orice „nimic”, simțeai nevoia să întrebi o prietenă sau să cauți răspunsuri pe internet?
Pornind de la aceste nevoi ale mamelor și viitorilor părinți, Asociația SAMAS a lansat recent patru tutoriale video dedicate acestora. Materialele au fost concepute ca suport educațional în cadrul Programului Cutia Bebelușului, implementat de Asociația SAMAS și Salvați Copiii, cu finanțare de la Fundația OMV Petrom. Fiecare tutorial abordează o temă esențială pentru femeile însărcinate și mamele de nou-născuți: alăptarea, plânsul bebelușului, miturile despre creșterea copiilor.
Tutorialele au un limbaj simplu și conțin informații medicale esențiale, susținute de autoritatea unor specialiști: asistente medicale, moașe, educatori perinatali și experți în sănătatea mamei și copilului mic.
“Sunt mamă a trei copii, fac parte din cele mai active comunități de părinți din România și tot simt nevoia să mă informez din surse sigure, de la specialiști. Ca părinte, ai nevoie de un sprijin accesibil și prietenos, care să-ți arate cum să faci lucrurile corect. Prin aceste tutoriale video, ne-am propus să oferim viitoarelor mame acces la informații corecte, disponibile oricând. Știm că multe nu ajung la un specialist, dar se trezesc în miezul nopții cu întrebări despre plânsul copilului sau despre atașarea corectă la sân”, a declarat Eli Roman, realizator TV și fundraiser la
Asociația SAMAS
Potrivit raportului de impact al programului Cutia Bebelușului realizat în 2024, 95% dintre mamele chestionate au declarat că, prin acest program, au participat pentru prima dată la cursuri de pregătire furnizate de cadre medicale. 81% dintre ele au spus că au aflat lucruri pe care nu le cunoșteau anterior.
„Cutia Bebelușului este un program complex, care oferă, pe lângă suport material, și sprijin informațional pentru mame. Pentru cele care nu au mult timp pentru informare, am lansat aceste tutoriale care răspund celor mai frecvente întrebări ale părinților. Vor fi distribuite în mediile online cele mai frecventate, astfel încât să ajungă la cât mai multe mame și să contribuie la reducerea mortalității infantile”, a afirmat Amalia Fodor, Director Executiv al Fundației OMV Petrom.
Ce au pus specialiștii SAMAS în Cutia Bebelușului
„Cutia Bebelușului – primul pătuț”, cu Mirela Păcălici, asistent medical și educator perinatal SAMAS, este tutorialul care deschide seria și care oferă cele mai cuprinzătoare explicații despre cum se folosește cutia ca loc de dormit. Recomandările pot fi utilizate de toți părinții atunci când își pregătesc bebelușul pentru somn, dar și în îngrijirea acestuia de zi cu zi.
„Hai să vorbim despre alăptare”, cu Viorica Neață, asistent medical și educator perinatal SAMAS, face treaba unui consultant de alăptare atunci când nu ai unul alături, explicând felul în care se atașează bebelușul la sân și adresându-i fiecărei mame care urmărește tutorialul cea mai importantă încurajare: „Și tu poți alăpta!”
„Hai să vorbim despre plânsul bebelușului”, cu Liliana Movsessian, moașă și educator perinatal SAMAS, este poate cel mai așteptat răspuns la întrebarea pe care și-o pune fiecare părinte: „Oare de ce plânge bebe?”
„Mituri de care să te ferești când ai un bebeluș”, cu Mirela Păcălici, asistent medical și educator perinatal SAMAS, demontează toate sfaturile greșite pe care le primim, de la interdicția de a-i face baie bebelușului până nu îi „cade” buricul la purtarea obligatorie a căciuliței.
„Sfaturile specialiștilor sunt informația corectă. Ele înlocuiesc miturile și recomandările fără bază științifică ce circulă pe internet și care îi bulversează pe părinți. *Cutia Bebelușului* a fost, încă de la început, un canal de educație. Aceste tutoriale consolidează această misiune și ajung nu doar la mintea, ci și la inima părinților, care nu se mai simt singuri și neajutorați”, a declarat Sînziana Ioniță-Ciurez, Director Executiv al Asociației SAMAS.
Tutorialele sunt disponibile pe YouTube, TikTok și platformele Meta (Instagram și Facebook). Ele vor fi utilizate și în cadrul cursurilor pentru viitori părinți, precum și de asistenții medicali comunitari parteneri în program. Scopul: să ofere părinților un instrument accesibil, modern și adaptat canalelor de comunicare actuale, pentru a-i sprijini în grija față de copiii lor.
Ce este „Cutia Bebelușului”?
Programul Cutia Bebelușului a ajuns, prin cele două ONG-uri implicate, la 15.300 de mame și nou-născuții lor, contribuind la reducerea mortalității infantile în 1.300 de comunități dezavantajate. 870 de cadre medicale – medici de familie și asistenți medicali comunitari – au fost cooptate în program pentru a încuraja accesul la servicii de sănătate prenatală și a susține cursuri pentru părinți. Inspirat din modelul finlandez și adaptat contextului românesc, programul oferă gratuit viitoarelor mame Cutia Bebelușului (o cutie cu peste 60 de produse necesare bebelușului și mamei), înainte sau imediat după naștere, cu condiția să fi accesat servicii de îngrijire prenatală publice începând cel târziu cu luna a patra de sarcină. Mai multe detalii despre program găsiţi aici.
Despre Asociația SAMAS
Înființată în 2013, Asociația SAMAS dezvoltă și implementează programe de educație pentru sănătate și prevenție. Pe lângă Cutia Bebelușului (lansată în 2018), SAMAS derulează: Educație perinatală în primele 1000 de zile și Sănătos de mic – program național de educație nutrițională în grădinițe.
Prin programul perinatal, SAMAS a format o comunitate de 2.459 de specialiști (moașe, medici, asistenți), care oferă sprijin viitorilor părinți. Activitatea SAMAS a contribuit la creșterea ratei alăptării exclusive de la 12,6% în 2011 la 29,8% în 2016.
Programul Sănătos de mic (inițiat în 2017) promovează obiceiuri alimentare sănătoase în copilăria timpurie. A fost implementat în 489 de grădinițe, implicând 998 de cadre didactice și medicale. Până acum, 56.850 de copii și 280.912 părinți au beneficiat gratuit de activitățile programului.
