Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Greșeli pe care le-am făcut în primul an de viață al copilului meu

Pe toată perioada sarcinii am încercat să mă informez cât de mult posibil cu privire la modul în care aș putea să îmi cresc puiul de om cât mai frumos și corect posibil. Vă spun cu sinceritate că nu există un ghid pentru a fi mama perfectă, indiferent ce vedeți pe grupurile de socializare, grupurile de mămici sau la televizor. Aparențele sunt foarte înșelătoare, mai ales în mediul online. Viața reală, mai ales în primul an de viață al copilului, e plină de rufe murdare, vase nespălate, anxietate de separare, refuzul alimentelor, erupția dentară și lista poate continua.

Fiecare dintre noi suntem mame perfecte pentru copiii noștri tocmai pentru că ne aparțin și le aparținem, la rândul nostru. Responsabilitatea pe care o avem față de aceste suflete este direct proporțională cu iubirea pe care o simțim cu fiecare respirație.

De multe ori primeam sfaturi ,,binevoitoare’’ de la rude, prieteni sau chiar de la medici. Aceste sfaturi erau opusul a ceea ce îmi spunea instinctul matern, dar le încercam pentru că ,,persoanele respective au experiență, eu sunt la primul copil’’. Nimic mai greșit! E adevărat că experiența vine prin exercițiu, dar instinctul matern este prezent la fiecare mama și primează înaintea sfaturilor primite. Este important să alegem sfaturile cu adevărat pertinente, care nu dăunează sănătății sau dezvoltării copilului nostru și să ținem cont, în primul rând, de recomandările unor medici și nu ale celor băbești.

mama si fiica

Alăptarea la cerere sau la program?

Am citit mult pe această temă până să ajung la momentul respectiv, dar momentul decisiv a fost acela în care am început alăptarea propriu zisă. Doi medici mi-au dat doua recomandări diferite: care este cea corectă? Alăptarea la cerere prezenta un grad de dificultate mai mare deoarece oboseam foarte mult, mai ales noaptea. Aici a fost foarte important instinctul matern, considerând necesitățile bebelușului meu mult mai importante decât ale mele, și am continuat alăptarea la cerere. După un timp, puiul meu și-a reglat singur numărul sesiunii de alăptare, iar totul a venit de la sine.

Se dezvoltă plămânii bebelușului dacă îl lași să plângă?

Am auzit de atâtea ori această expresie în primele luni de viață ale bebelușului, încât ajunsesem să cred. Asemeni unei minciuni repetate, care ajunge adevăr tocmai din această cauză. Scopul plânsului nu este acela de a dezvolta plămânii sau alte organe ale bebelușului, ci acela de a înlătura frica resimțită în momentul respectiv. De cele mai multe ori, copilul meu se liniștea în brațele mele. De ce? Pentru că acela este locul în care se simt protejați, în brațele mamei.

Contează cum ții bebelușul în brațe?

La vârsta de 4 luni a bebelușului am primit în dar două sisteme de purtare (marsupii). Eram foarte fericită că voi putea să port bebelușul în brațe în timp ce mă ocup de treburile casnice. Problema a intervenit în momentul în care am observat că nu sta foarte comod în niciunul dintre ele, ajungând chiar să plângă, iar pe mine mă durea spatele. La o simplă căutare pe internet am aflat care este diferența dintre un sistem de purtare ergonomic și un sistem de purtare care se presupune a fi ergonomic, dar nu este. Am aruncat cadourile primite după ce am aflat că bebelușul meu ar fi riscat o displazie de șold sau probleme de coloană în timp. După ce am achiziționat un sistem de purtare ergonomic, atât bebelușul meu cât și eu ne-am îndrăgostit de acele purtări frumoase. Sfat: Este foarte important să ascultași mesajul bebelușului vostru și să vă informați înainte de a comite o greșeală!

De ce îi comparăm?

Da, da, toate mămicile știm că nu este normal să îi comparăm deoarece toți copiii sunt diferiți. Dar, totuși, o facem. De ce? De multe ori, când ne întâlnim cu mămici ai căror copii sunt de vârste apropiate cu puiul nostru, facem o comparație mentală a dezvoltării psihice sau fizice. Acest lucru se întâmplă involuntar, fără să ne dorim, pentru că aceste lucruri se întâmplă de când lumea: comparăm ca să îi asemănăm, să îi diferențiem, să ne confirmăm bănuielile sau convingerile. Ei bine, acest lucru nu este tocmai potrivit sau benefic pentru noi sau copilul nostru. Într-o lume în care absolut peste tot sunt diferențiați și comparați, părinții sunt primii are ar trebui să NU O MAI FACĂ! Deci nu, nu îmi mai compar puiul, toți sunt diferiți și unici în felul lor.

Luăm în considerare căciulița și curentul din casă?

Românii și curentul sau românii și căciulița. Nu, nu există noțiunea de ,,îl trage curentul’’, asta mi-a zis un cadru medical atunci când am întrebat daca să îi pun copilului meu căciula în casă. Singurul moment în care purta căciula era atunci când o purtam și eu, la temperaturi scăzute, afară! Bebelușii au nevoie de aer, încăperea locuinței o aeriseam de cel puțin 3 ori pe zi, minim 30 minute, chiar și iarna. Nu, nu îl trage curentul deoarece nu deschid toate ferestrele în același timp și nici nu pun bebelușul în fața ferestrei. Repet, copilul nu răcește sau să facă vreo otită de la aerul proaspăt, ci îșir oxigenează creierul și își umple plămânii cu aer sănătos.

Instinctul matern sau gura lumii?

Jos e rece, pe minge sunt microbi sau e copilul e prea subțire îmbrăcat. De multe ori am ascultat de sfaturile celor din jur, dar procedam tot în funcție de instinctul meu matern și de nevoile copilului meu. La fel vă recomand și vouă să procedați. Bineînțeles, atunci când sfaturile sunt binevoite și pertinente, nu este greșit deloc. Problema intervine atunci când suntem ,,sfătuite’’ fără să fi cerut acest lucru sau pentru a ni se evidenția o anumită superioritate.

Copilul, ceilalți și apoi eu?

Din momentul în care s-a născut puiul meu, el a fost primul pe podiumul vieții mele, apoi restul și, în final, eu. A durat ceva timp să realizez cât de mult greșeam. Pentru a avea armonie în familie, trebuie să ne prețuim mai mult propria persoană. Cum procedez eu? În weekend, seara, soțul adoarme copilul pentru că am nevoie de o baie mare cu multă spumă. Ne dedicăm timp și pentru noi, ieșim împreună (oriunde putem lipsi măcar o oră) iar bunica se bucură de compania bebelușului.

A fi părinte este una dintre cele mai mari bucurii ale vieții, dar aceasta reprezintă și o provocare: lucrurile se schimbă, iar greșelile sunt comise involuntar. Greșelile sunt normale, dar este foarte important să le observăm pentru a le analiza și a le evita pe viitor. Am învățat că este omenesc să greșesc, chiar dacă greșesc tocmai din dorința de a face bine. Am învățat din greșelile mele și m-am informat mai mult înainte să procedez în vreun fel, dar mai ales, am ascultat de instinctul meu matern. Creștere frumoasă tuturor!

concurs contributors qbebe

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (39)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2021 Qbebe