Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Mama mea m-a abandonat, iar acum, că am bani, vrea să revină în viața mea

Sunt unul dintre zecile de mii de copii părăsiți de părinți pentru a munci în alte țări. Sunt convinsă că nu sunt un caz dramatic, dimpotrivă, am fost unul dintre copiii norocoși. Însă trec prin niște momente de frustrare maximă și apelez la metoda asta, de a-mi publica povestea sub anonimat, în speranța că voi găsi înțelegere pentru mama mea. Pentru că este mama mea, indiferent de ceea ce a făcut și o iubesc. Dar o și detest în același timp.

Aveam 8 ani când mama a decis să mă lase la bunici și să plece în Italia ca să câștige mai mulți bani, deși nu o duceam rău. De tatăl meu nu știam nimic, nici acum nu știu decât că era de etnie rromă. Mama lucra ca vânzătoare la un magazin de cartier, stăteam amândouă într-o garsonieră, dar eu îmi petreceam cel mai mult timp la bunici. Ei se ocupau de mine 99% din timp, ei mă ajutau cu temele, cu hainele, cu nevoile mele psihice și fizice. Mama a fost mereu o prezență trecătoare, era doar confortul psihic că am o mamă, dar atât. Dispărea uneori cu zilele, mă lăsa la bunici și nici ei nu știau pe unde este. Mai târziu am aflat că apela la metode mai neortodoxe să facă mai mulți bani. Bunicii nu mi-au spus niciodată ce făcea ea, deși știau. Au apărat-o și mereu mi-au prezentat-o într-o lumină blândă și pozitivă. Însă sufeream mult când nu o vedeam. Apoi brusc a dispărut definitiv, fără să spună nimic, fără pa, adio și la revedere. Pur și simplu m-am trezit cu toate bagajele mele puse în niște pungi în casa bunicilor când m-a adus tataie de la școală într-o zi. Mi-au spus doar că mama a fost nevoită să plece în Italia să facă mai mulți bani. Și atât.

De atunci nu am mai auzit nimic de mama mea timp de 19 ani.

Nu a trimis niciun ban, nu s-a interesat de soarta mea. A plecat de parcă nu ar fi existat vreodată. Am trăit cu o durere imensă. Pentru că m-am simțit abandonată, neiubită, nedorită, nedemnă de iubirea mamei mele. Și scriu asta acum pentru că știu că sunt mii de copii din România care trec prin ceea ce am trecut eu. Și vreau doar să vă spun ca eu sunt un exemplu, mic dar important, că poți avea o viață normală și fericită, în ciuda alegerilor mamelor noastre. Am plâns ani de zile după ea, și acum, adult fiind, îmi dau seama că era mai puțin dureros dacă murea într-un accident oribil, decât modul acesta grotesc în care m-a abandonat.

Abandonul ei, însă, m-a ambiționat la extrem. Mi-am spus că niciodată nu îmi voi părăsi copiii pentru bani.

Că voi face tot posibilul să fiu independentă financiar și să le ofer tot ce au nevoie. Să nu decidă banii pentru mine niciodată. Așa că am învățat. Mult. Foarte mult. Am plecat cu bursă în Olanda la facultate. M-am întors cu un teanc de diplome și m-am angajat imediat. Nu am așteptat un salariu uriaș, am pornit de jos ca și (culmea!) casieriță la un lanț de supermarketuri. Am evoluat și în numai câțiva ani am devenit manager de magazin, apoi manager de marketing. Bunicii mei, Dumnezeu să îi ierte, au decedat amândoi. Sufletul meu s-a rupt de două ori în numai doi ani. Erau niște oameni minunați care mi-au fost părinți, prieteni, duhovnici. Erau totul pentru mine. Am plâns în hohote când am fost contactată de un avocat să îmi spună că și-au făcut testament ca micuța lor căsuță din Crângași, cu un stejar uriaș în grădină care m-a legănat cu crengile lui toată copilăria, mi-a rămas mie, și nu mamei mele, pe care au scos-o din succesiune. Ador acea căsuță și sunt conștientă că nu o voi vinde niciodată, pentru că va fi casa mea toată viața. Pentru că acolo îmi regăsesc sufletul. 

Însă tocmai căsuța bunicilor a fost cea care mi-a adus-o înapoi pe mama în viața mea, fără să vreau. Pentru că m-am trezit cu ea la ușă. Cu riduri pe față, cu ochii obosiți și triști, dar la fel de frumoasă. Am recunoscut-o imediat. Și ea pe mine. Mi-a spus pe nume, șoptit, privindu-mă în ochi și zâmbind. Nu am cuvinte să descriu șocul meu. Îmi bătea inima de mai avea puțin și genera un mini cutremur. M-au luat transpirațiile, au început să îmi tremure mâinile și în sufletul meu s-au perindat într-o milisecundă toate durerile și frustrările acumulate în 19 ani de abandon. Mi-a spus că nu are unde să stea. Și mi-am spus în gând, cu un hohot absurd de râs, că poate sunt la camera ascunsă dintr-o telenovelă, pentru că refuzam să cred că e chiar ea în carne și oase.

Sunt deja 2 săptămâni de când stă cu mine. Și eu încă nu știu cum să o iert. I-am ascultat poveștile, scuzele, lamentările. Dar nu mă ating. Nu mă îmblânzesc. Mă gândesc doar că ar fi putut să nu plece. Că niciuna dintre scuzele ei nu justifică faptul că nu a dat niciun semn de viață în 19 ani. A știut când mi-au murit bunicii și nici măcar atunci nu a scos capul din mizeria ei cu un telefon, cu un mesaj, cu orice. Mi-a spus că îi era rușine, că a trăit cu sufletul încărcat de vinovăție. Că a știut mereu ce se întâmplă cu mine, că mi-e bine, prin vecina de lângă noi. Nici nu vreau să mai scriu aici ce scuze a tot ridicat la fileu. Nu pot să o iert. Fiecare scuză a ei mă înverșunează și mai tare. Nu suport să o văd în casă. S-a angajat ca vânzătoare iar. Face curat lună prin casă. Încearcă pe cât posibil să nu mă deranjeze cu nimic. Gătește. Se comportă exemplar. Însă eu am așa un sentiment constant că la un moment dat îmi va cere ceva. Că s-a întors cu un scop care servește egoismului ei. Că s-a întors fix când mie îmi merge excelent. Și așa toată liniștea mea s-a năruit total. Dar nu mă lasă sufletul nici să o gonesc. Aștept. Plâng. Mă înfurii. Și sper. Sper că într-o zi voi reuși să o iert. Pentru că este mama mea. 

Citește și:

 

 

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (96)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2022 Qbebe