Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Scrisoare către mama mea care m-a părăsit la piciorul unui pod

Ultima oară când m-ai văzut m-ai lăsat la piciorul unui pod. Ai plâns?

De multe ori mă întreb cum a fost acea zi din februarie, ultima zi în care m-ai văzut. La 5 luni după ce m-am născut, nu ai mai avut cum să ai grijă de mine, așa că mi-ai oferit altă viață. Oare locuiai în Zhongshan, sau era doar cel mai apropiat oraș? Ai plecat în miezul nopții ca să nu fii prinsă și pedepsită? Ai căutat oare mai multe locuri unde să mă abandonezi ca să îmi crească șansele să fiu salvată de cineva? Sau podul a fost primul loc pe care l-ai văzut? Ai așteptat până ce m-a găsit un străin sau te-ai grăbit să pleci, dornică să uiți totul cât mai repede? Eram adormită sau plângeam? Dacă eram asemănătoare cu ce sunt azi, probabil plângeam. Am fost și sunt extrem de sensibilă, așa că plâng la orice. 

TU AI PLÂNS?

Gândul că poate această decizie de a mă abandona te-a făcut să suferi mă face să îmi doresc să te asigur că sunt bine, sănătoasă, fericită. Mă devastează faptul că nu îți pot spune asta. Dar și posibilitatea că nu ți-a păsat dacă mor sau trăiesc, că am fost o povară nedorită. Mă afectează aceste gânduri în fiecare zi. 

Aș vrea să îți spun ce s-a întâmplat imediat după ce m-ai abandonat. Părinții mei mi-au povestit tot ce știau. Am fost dusă la spital și tratată pentru o boală respiratorie, apoi plasată într-un orfelinat. Am și acum probleme cu plămânii. Oare am moștenit asta de la tine? Dacă da, ce să zic, mulțumesc ...Sunt totuși recunoscătoare pentru zâmbetul meu. Părinții mei îl adoră. Mulțumesc pentru degetele mele subțiri care se mulează perfect pe clapele pianului și pemntru părul meu gros care poate fi ondulat ușor. Iubesc asta și fiecare calitate pe care am moștenit-o de la tine sau tata. 

Mama îmi spune că erau mai mulți bebeluși într-un pat la orfelinat. Știu că erai doar o altă femeie a cărei viață a fost schimbată total de legea din China care forțează familiile să aibă numai un copil. Crescând, mi-a fost extrem de greu să înțeleg această lege. Am văzut documentare care descriau sterlizări forțate, avorturi și infanticid în masă. Am văzut preferința familiilor pentru băieți. Poate dacă eram băiat m-ai fi păstrat. Dar, observând cu groază cadavrele de fetițe din gunoaie din documentare, sunt recunoscătoare că am ajuns la orfelinat.  Sper că ai reușit să mai găsești motive să zâmbești după ce am dispărut pentru că sunt atât de fericită că nu mai sunt în China.

Mulțumesc pentru că mi-ai dat șansa la o viață mai bună

Când mi-am cunoscut părinții, aveam 10 luni și îi uram. Părinții mei au trecut prin ani de chinuri cu sarcini pierdute, cu încercări eșuate de adopție internă, apoi interviuri, aplicații, documente, translatori și rezervări pentru adopția externă. Au zburat într-un final în China, echipați cu biberoane, hăinuțe, suzete, ca să mă întâlnească! Copila lor prețioasă care nu voia să fie cu ei, și când într-un final a fost i-a primit cu proiectile de vomă. Din fericire, mama și tatăl meu sunt buni, amuzanți, inteligenți și niște părinți incredibili. M-au iubit încă dinainte de a mă cunoaște. Mama mi-a spus că atunci când a primit o poză cu mine pe email a început să bocească. Îmi imaginez cum tata stătea lângă ea și o liniștea, dar mama plânge oricum la orice. De la ea am moștenit acest obicei, deci tu ai scăpat de vină. 

Cred că ți-ar plăcea familia mea dacă ai cunoaște-o. Tata e obsedat de copaci, telescoape și prăjituri. Poate nu sunt motive să îl placi, dar îți dă o idee despre de ce îl plac eu. Și, deși e un mare șmecher la muncă, dansează în cele mai amuzante moduri pentru a mă face pe mine și pe frații mei să râdem. Mama iubește animalele, să citească și are un simț al modei impecabil. Mi-a făcut costume și rochii din resturi și am primti complimente la petreceri și gale. Mergem la festivaluri de cultură în Washington și la unul dintre ele am fost cooptată într-un ansamblu de dans, după ce m-au vpzut dansând pe lângă ei. Așa că sâmbătă după-amiază a devenit perioada mea favorită din săptămână, când mă duc la cursurile de dans. Iar duminică dimineața e pe locul 2, când merg cu tata la cursurile de limba chineză. Iar seara mama îmi citește povești cu copii adoptați. Care mă fac să mă simt un supererou. 

Sunt extrem de protectivă cu fratele meu mai mic, adoptat din Coreea, și cu sora mea care este fiica biologică a părinților mei. Mama și tata ne-au costumat de Halloween în eroi din Star Wars și dinozauri. Ne jucam cu orele diminețile, cu grijă să nu ne trezim părinții.  Decizia ta agonizantă mi-a dat o familie minunată, care mă iubește necondiționat și pe care i-aș proteja cu prețul vieții mele. Îți mulțumesc pentru sacrificiul tău. Învăț să fiu o femeie puternică pentru că am fost crescută de una. Este greu printre copii, fiind singura asiatică din clasă. Am fost ostracizată pentru că sunt ciudată, doar pentru că sunt diferită. În timp ce mă ascundem în patul meu și plângeam, te uram. Am evitat să primesc ajutor emoțional de la frații mei. Mi-am implorat părinții să renunț la cursurile de dans din trupa chineză, am ascuns actele de adopție, am început să râd la glumele cu asiatici doar ca să arăt că eu nu sunt una dintre ele. Mă simțeam ca un proscris în lumea care mă primise cu brațele deschise și exilată de lumea de care aparțineam. A fost din cauza ta, cea care m-a abandonat. A fost vina ta că mă izolam de oameni care arătau ca mine. Mi-ai făcut mai ușoară desprinderea de lumea de unde am venit, nu am avut de ales. 

Am crezut multă vreme că m-ai abandonat pentru că nu mă iubeai. Acum știu că ai fost sfâșiată de această decizie. Mă întreb dacă în acele 5 luni pe care le-am petrecut împreună te-ai gândit că vom fi mereu împreună. Sau ai știu mereu că mă vei abandona? Oare tu te întrebi ce-ar fi fost dacă m-ai fi păstrat? Iubesc viața pe care o am, dar eu una mă întreb mereu. Aș vrea să îi fi putut spune fetiței aceleia care plângea și care se ura că într-o zi va crește și va fi un model pentru alții. Scopul meu este să fiu femeia de care aș fi avut nevoie când eram copil. Asta m-a dus către actorie. Devotamentul meu în a inspira alte fete m-a dus la a participa la concursul Miss Asian American. Câștigând acest concurs am reușit să mă implic în comunitatea mea, mai ales în domeniul adopțiilor. Toată viața mea dilema mea s-a legat de cum să mă adaptez ca asiatică într-o lumea a albilor. Eram mult prea albă să mă integrez printre asiatici și mult prea asiatică să mă integrez printre albi. Dar acum sper să fii mândră de femeia care sunt. Sunt actriță, locuiesc în Los Angeles cu iubitul meu, cel care îmi dă mereu motive să zâmbesc. Vrem să ne căsătorim și să avem o familie mare. Mereu mi-am dorit să fiu mamă și sunt convinsă că îmi voi iubi necondiționat copiii. 

Adopția este pierderea complexă a sentimentului de ”acasă”, a unei culturi, a unei familii. Răni din trecutul meu, provocate de o străină, mă bântuie frenetic și acum. O teamă profundă de abandon rămâne mereu cu mine în fiecare relație pe care o am, aduce panică irațională și îmi provoacă insomnii. Mă țin de groaza asta, ca o rămășiță din tine, mama care m-a născut. Subconștientul meu tânjește după o femeie pe care nu o voi cunoaște niciodată. M-am gândit să te caut. Nu te-am găsit. Suntem doar două femei printre miliarde. Din fericire, nu există niciun vid în inima mea lăsat de lipsa familiei mele de sânge.  Familia mea mă iubește așa cum mi-am imaginat că ți-ai dorit pentru mine. Însă misterul acesta va persista pentru restul vieții mele, iar luptele pe care le-am dus mă vor pregăti pentru cele de măine. Mulțumesc pentru că mi-ai dat aceste provocări care m-au fpcut mai piternică. Punctele mele slabe m-au conectat cu oameni care găsesc în vorbele mele liniște. 

O scrisoare știu că nu poate înlocui o viață întreagă fără tine, însă nimic nu poate. Îmi doresc să poți citi această scrisoare, dar știu că nu o vei face. Dar dacă aș putea să îți trimit cu vorbe o mică emoție, o pulsație din inima mea, o frântura din suflet aș alege aceste cuvinte: Mulțumesc pentru că ești o parte din mine. Te simt cu mine mereu.

Această scrisoare a fost publicată pe Love What Matters, scrisă de Kira Omans din Los Angeles, California. O puteți urmări pe InstagramFacebook, sau pe website-ul ei.

Citește și:

 

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (1)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2021 Qbebe