Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Mama mea m-a dat unui străin când aveam 4 ani. Ziua aceea este și acum o rană sângerândă

Contributor ANONIM

Am 31 de ani. Sunt născută în Vaslui (da, de acolo vin toate tragediile poporului român), într-o zi posomorâtă de noiembrie din 1991. Viața mea este ceea ce vedeți la știrile de la ora 5.

Tatăl meu nu m-a iubit. Sau cel puțin nu îmi amintesc să fi simțit vreo afecțiune adâncă din partea lui. Da, era exact clișeul de bețiv din Vaslui, care cheltuia ultimii bani pe băutură și țigări și care uita de mine zile în șir. Dar eram mică, o fetiță inocentă. Și am amintiri. Revăd și acum cu ochii minții și momentele frumoase cu mama, resimt iubirea care îmi umplea sufletul pentru ea. Mi-o amintesc cum zâmbea cu tot sufletul, cu tot corpul când mă vedea, când mă trezea dimineața. Eram sărăcuți, dar aveam o căsuță curată, cu două camere și mi-o amintesc cum trebăluia prin casă în halatul ei înflorat. Era universul meu. 

Dar lucrurile s-au înrăutățit, tata devenea din ce în ce mai agresiv. Ne bătea pe amândouă când venea beat și mama mă proteja cu trupul ei, până cădea leșinată sub pumnii lui. El cădea lat în pat și eu o ajutam să se ridice și o luam în brațe și nu voiam să îi mai dau drumul. Plângea cu mine în brațe. Și îmi amintesc cum simțeam că îi cad lacrimile pe creștetul capului meu și cum trupul ei firav tremura. Mă trezesc și acum din coșmaruri noaptea pentru că simt lacrimile ei în păr, cum îmi ard sufletul. Astea sunt cele mai vii amintiri cu mine de atunci. Nu îmi amintesc să fi avut bunici sau alte persoane adulte în preajmă. 

Apoi a venit ziua fatidică, când tata a bătut-o atât de rău că vecinii au chemat poliția și mama a ajuns internată în spital. Ziua aceea a fost cumplită pentru mine, m-au găsit lângă mama care zăcea inconștientă pe podea, hohotind mocnit, epuizată, în transă. M-au luat și m-au dus la un cămin de copii. De atunci nu am mai văzut-o pe mama, pe tata nici atât. Aveam 4 ani și jumătate. O lună mai târziu am fost luată în plasament de o familie. Am aflat de la ei, mai târziu, că medicul mamei, cel care m-a luat în plasament, i-a propus mamei să mă dea lor și a convins-o că este pentru binele meu. Cei doi se chinuiau de 10 ani să facă un copil și erau convinși că îmi vor salva viața. Mama care m-a crescut, căreia nu i-am putut spune niciodată mamă, dar care m-a iubit și mă iubește în continuare, mi-a povestit că mama nu a luat decizia ușor. Că a cântărit totul bine. Și că s-a gândit probabil că după ce va reuși să se pună pe picioare și să scape de tata, mă va lua înapoi. 

Nu a fost să fie. La 3 zile după ce a fost externată din spital și s-a întors acasă, mama a fost ucisă în bătaie de tata. Au găsit-o tot acolo, pe podeaua din bucătărie, după o săptămână. Tata dispăruse și el. L-au găsit inconștient pe o alee dosnică de lângă barul lui preferat. Face și acum pușcărie. Mama mea adoptivă (care până la urmă chiar mi-a salvat viața) nu a avut curajul să îmi spună ce s-a întâmplat până nu am împlinit 11 ani. Eu, până la 11 ani, am tot așteptat-o pe mama să vină să mă ia. Sufletul meu e o rană sângerândă care nu s-a vindecat din acea zi fatidică, de când nu am mai văzut-o pe mama. O aștept și acum. Urăsc bărbații, nu am avut nicio relație până acum. M-am concentrat pe școală, am terminat facultatea de Litere, sunt profesoară de română și de engleză. Iubesc copiii, fac totul pentru ei, însă nu cred că voi face niciodată proprii mei copii. Cred că voi fi băbuța aceea nebună de la etajul 4, fosta profă de română, cu 20 de pisici, care dă bomboane copiilor și nu se înțelege cu niciun vecin. Voi rămâne mereu fetița de 4 ani care își așteaptă mama. 

Citește și:

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.9 (21)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2022 Qbebe