Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

”Tu când ai de gând să slăbești?” Asta mi-a spus prietena mea la o lună după ce am născut

Zenovia Pascal

Am devenit mamă acum o lună! Viața mea s-a schimbat total. Nu știu cum de alte mame intră în depresia postnatală, că eu sunt într-un extaz continuu. Sunt atât de fericită, simt că băiețelul meu este tot ceea ce îmi trebuia să fiu completă. Puțin îmi pasă de nopțile nedorimte, de ragadele de pe sâni, de oboseală, de operația de cezariană care nu se mai vindecă o dată. Sunt mamă! Și, mai mult, am un soț minunat care știe să îmi fie alături. Nu am să intru în detalii, ca să nu mă invidiați.

Însă din păcate, totul nu este atât de roz. Pentru că m-am izbit de ceva ce auzisem numai din legende: prejudecățile altor mame.

Cât am fost însărcinată m-am ferit să intru în contact cu alte persoane. De teama Covidului și mai ales pentru că am decis să nu mă vaccinez. Mai mult, pentru că am avut ceva complicații am fost nevoită să stau mult în pat. Așa că am luat 25 de kilograme. Nici cea mai bună prietenă a mea, nici soră-mea, nici măcar mama nu m-au văzut. Le-am mai trimis poze pe la început dar doar atât. Vorbeam mult pe Facetime, dar acolo nu mă vedeau niciodată întreagă.

Acum, că a trecut o lună de la naștere am decis să le invit pe rând la mine, să mai văd și eu alți oameni și să discut cu ele cu privire la băiețelul meu. Soră-mea are 2 copii, mari de-acum, iar cea mai bună prietenă a mea are o fetiță de 3 ani.

Silueta mea nu mai este cea de la început, asta clar. Și nici nu mă aștept să îmi revin prea curând, dar nici nu mă grăbesc. Vreau să mă concentrez pe copilul meu, mai ales acum, în primele luni. Din cele 25 de kilograme depuse în sarcină, am dat deja 10 jos într-o lună, așa că sunt mulțumită momentan.

Însă, în acest week-end, așteptând cu nerăbdare să mă văd cu cea mai bună prietenă a mea, dornică să o văd, dar și să primesc de la ea încurajări, am fost total dezamăgită. Și m-am întristat foarte tare să văd că mamele sunt rele cu alte mame și foarte puține sunt înțelegătoare și atente cu ceea ce scot pe gură.

De cum a intrat pe ușă, prietena mea a exclamat: ”Vai, Doamne! Da, ce te-ai îngrășat!”

Nu am băgat-o în seamă. Am îmbrățișat-o, am stat de vorbă, l-a văzut pe bebe. Însă nu s-a lăsat:
”Serios, acum, ce s-a întâmplat? Cât ai pus pe tine? Ai de gând să te apuci de slăbit?”
Mi-a picat așa de greu ceea ce a spus. Tot rozul meu și toată fericirea mea s-au dus pe gârla prejudecății. De ce este atât de importantă greutatea mea? Mai ales la o lună de la naștere? Și de ce trebuie să mă critici pentru ea? Nu sunt mai puțin mamă sau femeie dacă am niște kilograme în plus. Am rămas șocată pentru că nu mă așteptam din partea ei de la asta. Ea a luat 10 kile în sarcină și la o lună după era mai slabă ca înainte. Însă suntem diferite, foarte diferite. Ea este genetic norocoasă, eu nu. Ea nu a stat la pat toată sarcina, ea avea deja un istoric de atletă înainte, eu nu. I-am spus că eu mă simt foarte bine cu mine și că nu mă gândesc momentan să mă apuc de vreo dietă. ”Pfff, cu cât mai repede, cu atât mai bine. O să ieși în parc cu fi-tu și nu o sa te mai simți așa bine cu tine. Ai să vezi!”, mi-a mai spus.

Nu am mai zis nimic, a plecat și am rămas cu un gust amar, atât de amar că am început să mă privesc altfel în oglindă și să mă îndoiesc de mine. Așa m-a găsit soră-mea, privindu-mi burțile grămadă în oglindă. A început să râdă și mi-a spus ”Nu-i așa că sunt cele mai drăgălașe straturi de grăsime din lume, după pulpițele lui fi-tu?”. Am început și eu să râd și mi-am dat seama că nici nu merită să-mi bat capul cu ceea ce mi-a spus prietena mea. Tot ce merită este iubirea față de copilul meu și față de mine, așa cum sunt, mamă, soție, femeie.

Și, vă spun și vouă dragi mămici, încetați să vă mai judecați una pe cealalaltă, încetați cu criticile. Susțineți-vă, pentru că doar așa, noi, mamele, putem schimba cu adevărat lumea.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.7 (4)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2022 Qbebe